După ce am luat telefonul, am cumpărat și o cartelă reîncărcabilă cu tot cu Sim și mi l-am activat. Manuel m-a dus la o terasă unde erau câțiva colegi și prieteni de ai lui și ne-am pus la povești în timp ce serveam fiecare ce dorea. Eu și Manuel, ne-am luat câte un suc și am insistat să mi-l aducă în sticlă nedesfacută. Cine se frige cu ciorbă, suflă și în iaurt.
Stând la masă și făcând glume cu prietenii vărului meu, observ la o masă în apropiere, un tip ce mă fixa cu privirea, de câte ori nu eram atentă. Nu arăta rău deloc, ba chiar enervat de frumos era. La început credeam că era doar o coincidență să ni se intersecteze privirile, dar nu era așa. Îi simțeam privirea și nu știu de ce, mi se părea că atunci când mă privește, sunt dezbrăcată în fața lui și pur și simplu mă simțeam rușinată.
Ce se întâmplă cu mine? De ce mă simt așa, doar pentru că un tip se uită insistent la mine? Am mai trecut prin situații asemănătoare, dar nu m-a interesat, nu am dat importanță, de ce acum privirea acelui tip, mă făcea să devin pudică și îi simțeam privirea atingând-mi pielea într-un mod plăcut, nu dezgustător. Chiar dacă nu zâmbea atunci când mă privea, simțeam până în măduva oaselor, interesul lui pentru mine. Aș fi vrut să plec de acolo, dar în același timp aș fi vrut să și stau să nu cumva să fie pentru ultima oară când îl mai văd. Ceea ce era cel mai ciudat, era faptul că era la masă cu o tipă superbă. Nu știu cine era, dar din când în când, ea îi zâmbea și îi arunca priviri galeșe în timp ce îl atingea pe mâna ce o ținea pe masă și se juca cu o brichetă.
La un moment dat, când nu am fost atentă, tipul dispăruse și rămăsese doar domnișoara superbă, ce privea tristă în telefon. Cred că s-a dus la toaletă sau să mai comande ceva, mi-am zis în gând. După câteva minute, a plecat și tipa.
Am rămas dezamăgită de faptul că acel moment unic, s-a terminat atât de repede. Tipul a sădit sămânța speranței în sufletul meu, apoi a plecat subit. Poate nu aveam să îl mai văd niciodată, atunci de ce m-a privit atât de insistent, de câte ori eu mă făceam că nu îl văd și că sunt atentă în altă parte? Oare o fi observat și el că și eu îl priveam? Îmi puneam zeci de întrebări în minte, la care poate nu aveam să primesc vreun răspuns vreodată. Oricum nu era de nasul meu. Era prea spicluit și prea matur față de o puștoaică de 19 ani, ce nu știa pe ce lume se află, îmi zic în gând, apoi mă concentrez pe atmosfera de la masă.
— Mădălin, nu crezi că ar trebui să mergem? S-a întunecat și să nu avem probleme acasă!
— Hai că mergem acum! zise el.
După ce ne-am luat rămas bun de la ceilalți, am plecat spre casă.
Când am ajuns, m-am dus direct în camera mea și mi-am făcut de lucru să nu mă pun la culcare așa devreme. Am auzit-o pe mătușa cum la strigat pe Manuel la masă, dar nu am dat importanță, oricum nu îmi era foame. Mi-am luat un manual și am început să citesc din el. Facultatea de drept, cu frecvență redusă, îmi permitea și un job din care să mă pot întreține, dar mă speria foarte tare, prețurile chiriilor.
— Meral, hai să mâncăm! zise Manuel care dăduse busna în cameră, fără a ciocăni sau ceva.
Am tresărit deodată și îmi venea să-l înjur, dar când i-am văzut fața drăgălașă, m-am abținut.
— Nu îmi este foame! Nu a trecut mult de când am mâncat, plus că m-am umflat în burtă și de la sucuri, semințe, alune!
— Treaba ta! Eu mă duc să mănânc!
— Poftă bună!
— Merci!
Ieși din cameră și trase ușa după el. Eram din nou singură cu gândurile mele. M-am apucat iar să citesc dar nu rețineam nimic. Luam iar rândul de la capăt și după ce terminam câteva rânduri, îmi dădeam seama că iar nu știam ce am citit. Ochii îmi alergau peste cuvinte, dar gândul mă ducea înapoi la terasă și la privirea acelui tip superb. Era ca un vis frumos, ce nu se mai putea repeta niciodată. Ciudat cum de coșmarurile se repetă, dar visele frumoase, nu.
Văzând că nu am nici o șansă să mă concentrez pe citit, am închis cartea. Am mers la baie de m-am spălat pe dinți, apoi am revenit și mi-am pus pijamalele. După ce m-am pus pe pat, am stins veioza și am putut să mă gândesc în liniște la ieșirea din acea seară și la tipul misterios, ce a avut un impact atât de puternic asupra mea. Probabil că doar își clătea și el ochii, văzând ceva ce ia plăcut și atât, iar eu ca o curcă proastă, mă îndrăgostisem la prima vedere de un tip ce nu aveam să îl mai văd vreodată. Îmi dau seama cât de penibilă sunt și îmi aduc aminte că am "iubit". Da, am un iubit la facultate, ce este iubit doar cu numele. În ultima vreme nu mai are timp de mine și de câte ori vreau să ieșim, găsește câte un motiv să mă refuze, dar la facultate, mereu vine și susține că mă iubește, dar nu mă întreabă niciodată nimic despre cum sunt, dacă sunt bine sau orice altceva legat de mine. Întotdeauna povestește despre el și prietenii lui și orice altceva ce este despre el. Mă enervează și mă doare acest lucru, dar nu vreau să îi reproșez nimic, pentru a nu ne certa. Nu îmi place cearta și nici nu vreau să îi cerșesc atenția. Aș fi vrut să îl întreb dacă își aduce aminte de câte ori am ieșit împreună la un film sau un suc, dar nu vreau să creadă că mă plâng. O singură dată într-un an de zile, am ieșit la un suc și asta împreună cu alți colegi, nicidecum singuri. Nu ne-am plimbat niciodată de mână împreună și niciodată nu ne-am sărutat. De câte ori ne întâlnim la facultate, doar mă strânge în brațe și îmi dă pupici pe obraz sau frunte și atât. Am continuat relația asta platonică, în speranța că într-o zi sau cu timpul, va trece la pasul următor însă el a continuat să bată pasul pe loc. Mă complaceam în această situație, deoarece nu căutam aventuri, iubiri nebune și alte chestii, pentru că îmi doream liniște în viața mea, să mă pot concentra pe studii și pe ceea ce am de realizat. Dacă am vrut să ies din tipar, o dată, am ajuns la dracu în praznic, alegând în miez de noapte prin bălării, cu hainele rupte și amețită de efectul unor căcaturi puse într-un amărât de suc.
