Fiind iarnă, se însera devreme, de aceea, când a venit Manuel la mine, era ora trei și jumătate și afară dădea semne că urmează în curând să se întunece.
— Hei, veri! Dormi?
Am deschis ochii când am auzit vocea lui Manuel.
— Da, am adormit puțin, zic eu somnoroasă!
— Vai de mine, ce e la mâinile tale?!
— De la perfuzii! zic eu și când m-am uitat către ele, am observat că nu mai aveam perfuzia pusă, rămăsesem doar cu branula.
— Nu te dor?
— Ba da, dar ce să fac?
— Unde ai fost operată?
Am deschis primi doi nasturi de la pijama și i-am arătat. A încruntat sprâncenele de parcă îl durea pe el.
— Mi-ai adus papuci? Vreau să mă dau jos din pat, tot ești aici cu mine!
— Da, ți-am adus și șosete!
— Bravo, dar de unde ai avut bani?
— Am fost cu uratul și am mai avut și din bursă!
— Off și ai cheltuit pe mine!
— Stai liniștită veri! Dacă eram eu în situația ta, tu nu ai fi făcut la fel?
— Bineînțeles, dar poate nu vei fi în asemenea situații!
— Ți-am adus de acasă cană și lingură, că așa țin minte de când am fost operat de Apendicita! Ți-am adus și un prosop, ți-am luat patru iaurturi, o sticlă de suc natural, un kilogram de portocale, un kg de banane, nu kg de mandarine, șervețele umede și o pijamale de-ale tale care au rămas la noi!
— Ai adus foarte multe! Bagă-le și tu prin sertare în noptieră!
Emanuel a deschis primul sertar din trei și a rămas câteva secunde tăcut, privind în el.
— Veri, dar tu văd că ai prosop, săpun, cană, lingură!
Trage și al doilea sertar.
— Ai și pijamale, chiloți, ciorapi, papuci, hârtie, șervețele și cam atât!
— Ce?!?! Arată-mi cana!
Manuel scoase din noptieră cana și am rămas mută. De la Poiana Brașov, am cumpărat câteva suveniruri, printre care, două căni la fel, una pentru mine și una pentru Gabriel. Aveau pe ele, una un cerb lângă niște brazi și una o căprioară lângă aceiași brazi. Cea cu căprioara era a mea și acum o ținea Manuel în mână.
— Înseamnă că Gabriel a fost aic!
— Ziceai că nu l-a văzut nimeni pe aici!
— Nu știu, poate la văzut cineva dar a păstrat tăcerea sau nu știu, chiar nu știu ce să mai cred! Uităte și spune-mi ce mai este în sertare?
Lăsă cana pe noptieră și trase sertarul de jos în care nu era nimic.
— În primul sertar ai portofelul, o cheie, un pieptene, prosopul de care ți-am zis, un săpun, lingura și o periuță cu o pastă de dinți!
În al doilea, pijamalele, papucii de acasă, patru perechi de chiloți și patru de ciorapi, două tuburi de hârtie igienica și un pachet de șervețele umede!
— Dă-mi portofelul și cheia!
Îmi dă Manu portofelul și cheia, le iau și privesc lung la cheie. Era cheia apartamentului. Deschid și portofelul și pe lângă cartea mea de identitate, cardul de bonuri, cardul de sănătate, cartela de la intrare în bloc, găsesc un card străin și bani mult mai mulți decât aveam eu în portofel, în seara aceea nefastă. Mă uit pe card și văd numele Gabriel Adaman. Întorc pe partea cealaltă cardul și văd lipit o etichetă pe care erau trecute câteva numere.
— Mamă.., ce de bani! zise Manu uimit.
— Ce mama naibii, că nu mai înțeleg nimic?! A avut grijă să îmi aducă tot ce trebuie de acasă, dar nu a mai venit să se vadă dacă mai trăiesc sau nu! Mi-a lăsat cheia de la apartament , dând de înțeles că trebuie să merg singură acasă! Am înțeles până aici! Dar de ce nu a lăsat și cheia lui? Dacă nu vrea să mai știe nimic de mine și m-a abandonat în situația asta, când aveam cea mai mare nevoie de el, de ce ar mai avea nevoie de cheia de la apartament? De ce mi-a dar cardul lui? De ce mi-a dat atâția bani, pe lângă card?
Apartamentul la închiriat el și are tot dreptul să aibă cheia, atunci de ce mi-a adus cheia mea? Oare ca să pot intra să îmi iau lucrurile de la el?! Și cu banii și cardul ce a vrut să dea de înțeles? Ca și cum ar spune, na de-aici niște bani și vezi-ți de viața ta!
— Veri, calmează-te! Ai răbdare și vei afla ce și cum! Eu zic că nu te-a abandonat, chiar dacă așa pare. Odată ce ți-a adus toate astea, înseamnă că s-a asigurat că nu îți va lipsi nimic, chiar dacă el nu este lângă tine!
— Și era greu să dea un telefon sau măcar să răspundă la apelurile mele sau să lase un mesaj măcar?
— Nu știu veri, dar eu zic totuși să nu te gândești la ce e mai rău!
— Manu, îți zic ceva, dar să nu cumva să le spui la ai tăi!
— Ce este?
— Azi am aflat de la o asistentă, că sunt însărcinată în aproximativ o lună!
— Da?!?! Wow! Felicitări! Sau nu vrei să-l păstrezi?
— Cum să nu îl păstrez?!
— Nu pari prea fericită!
— În situația în care sunt, nu îmi permit să fiu fericită! Mă gândesc ce o să mă fac singură, cu un copil, fără servici, fără casă, cum o să continui facultatea?
— Odată ce ai cheia de la apartament, ai o casă și nu pleca din ea că doar nu o să te dea afară, îi porți copilul, ce naiba!
— Și chiria cu ce o plătesc?
— Când îți mai revii, te angajezi pe undeva!
— Și până îmi revin?
— Folosește banii care îi ai în portofel, folosește cardul, nu fi proastă! Ai îndurat atâtea din cauza lui, îi porți și copilul, e dreptul tău să te folosești de acei bani! Dacă el ți-a adus astea, sigur s-a interesat pe la doctor, despre tine și a aflat că ești însărcinată. Poate de aceea ți-a lăsat acei bani și cardul! Să ai grijă de tine și de copilul vostru!
Ascultam la ceea ce spune Manuel și cam avea dreptate. Era cazul să îmi las mândria la o parte și să accept acel ajutor din partea lui Gabriel și asta doar pentru copilul nostru.
— Hai să te ajut să te ridici, că după aceea plec și eu acasă!
— Hai! Dă-mi papuci și apoi să ridici sonda de jos!
— Ce mai e și aia?
— Acolo se strânge urina atunci când nu poți coborâ din pat mai multe zile!
— Și cum, aia e legată de....
— Da! Furtunașul ăla duce acolo, știi tu, la canalul urinar! zic eu râzând.
