Hope→Luke Hemmings// în curs de corectare

Capitolul 50 - Norii din urma furtunii.

Autor P.O.V.

,,Gândeşte-te că orice clipă poate fi ultima, iar tu rişti să laşi o poveste neterminată."

Vântul adia uşor pe străzile goale ale Sydney-ului. Deşi cerul pare senin, eu simt mirosul specific ploii.

Frunzele se mişcă încet pe jos formând un dans lent. Este asemănător cu dansul pe care se mişcă fulgii de zăpadă atunci când ninge. Este un dans unic şi graţios iar fiecare element al naturii îl execută într-un mod anume. În micuţa casă care adăpostea până acum sufletul lui Hope, este mai liniştită că niciodată. Liz stă şi găteşte doar că să-şi distragă atenţia iar Calum se uită liniştit la emisiunile lui pentru câini. Cu toţii ştiu că nu va mai fi la fel fără micuţa lor roşcată.

Dacă de pe spaţiul terestru Sydney-ul pare liniştit, de pe avionul care se îndreaptă spre L.A., este mai viu că niciodată. Sydney a fost tot timpul un oraş mare iar noaptea este acompaniat de milioane de lumini care îl însufleţesc. Luminile se reflectau în ochii lui Hope, iar zâmbetul era vizibil pe faţa ei. Iubeşte oraşul acesta chiar dacă nu ar fi trebuit. Aici este viaţa ei. Parcă văd primii paşi a lui Hope. Ţin minte cum a sărutat pământul pentru prima oară. Ţin minte şi primul ei an de liceu. Era pierdută printre ceilalţi, dar tot timpul i-a avut pe cei patru idioţi să o ajute să treacă peste tot. Pe patul unuia dintre spitalele acestui oraş a murit tatăl ei. În acest oraş se află trupul neînsufleţit al mamei ei. Dar ea tot iubeşte acest loc. Asta este iubirea adevărată. Să iubeşti ceva în ciuda defectelor.

-Îmi va fi atât de dor de acest loc, şopteşte ea strângând mama lui Luke.

Cât despre blond, el era cu totul pe altă planetă. Tot ce se auzea în mintea lui era: ,,Gândeşte-te că orice clipă poate fi ultima, iar tu rişti să laşi o poveste neterminată.". Aparent, Eva a avut mare influenţă asupra lui.

Hope şi-a luat privirea de pe oraş şi şi-a fixat-o asupra lui Luke.

Hope înghiţea în gol în timp ce se gândea că îşi abandonează a două familie. Iar pleaca departe, iar suferea, iar este singură. Cât timp mai avea să se repete asta? Deşi acum Luke era lângă ea, ştia că el este doar acum acolo. Urma să-şi ia şi de la el adio în scurt timp, dar nu ştia dacă este capabilă să-l gonească şi pe el din viaţa ei.

-Să-l iubeşti la fel de tare cum îl iubesc eu.

Luke a dar aprobator din cap privind în gol. Sau mai bine spus, modelul banal al scaunului din faţa lui.

Am sărit de pe avion direct în casa lui Sam. Am intrat în camera ei şi am putut să o zăresc privind tavanul alb. Pereţii ei erau plini de posterele cu Five Seconds Of Summer şi cu Hope. Se pare că Sam nu era numai o prietenă, era şi un fan. Mi-am permis să trec prin gândurile ei şi m-am oprit la unul.

,,Iar am rămas singură."

M-am întors din nou pe scaunul meu din avion şi i-am privit pe cei doi cum nu spun nimic. Nici măcar un sunet nu-şi permit să scoată. Avionul era liniştit. Nu era nici un scandalagiu, nici un copil, doar oameni tăcuţi.

Un prim fulger a făcut-o pe Hope să tresară. S-a speriat. În scurt timp geamul lui Hope a fost lovit de milioane de picuri.

-Ţi-e frică de furtuni? întreabă Luke văzând cum o lacrimă se scurge pe faţa roşcatei.

-Nu mi-e frică de ele. Doar că până acum credeam că ploaia este menită pentru a salva animalele şi plantele şi pentru a face momentele romantice de cupluri -gen sărut în ploaie- să devină realitate. Dar acum sunt de părere că cerul mă priveşte şi îmi plânge durerea şi prostia. Îi este milă de mine pentru că destinul meu este unul oribil. Iar dacă el plânge, de ce să nu plâng şi eu? întreabă ea.