Hope→Luke Hemmings// în curs de corectare

Capitolul 2 - Nu pot să mă bucur.

-Hope, am ajuns! strigă mama trezindu-mă. Ce faci acolo sus? spune urcând scările. Dormeai? 

-Da, dormeam, spun eu cu capul în pernă. 

-Foarte bine, hai sus şi curată casa, căci imediat plec în oraş cu Matt. 

Nu vroiam să mă ridic. Mai ales pentru că toată noaptea am stat şi i-am pregătit mamei mâncare în speranţa că se întoarce cât mai repede. Dar nu a venit. M-a lăsat să stau trează aşteptând-o. Dar acum trebuia să fac cum îmi spune ea. Să mă ridic. Dar nu ar strica puţină recunoştinţă din partea ei. Aş da orice să-şi reia slujba de mamă măcar pentru o singură zi. Să fim din nou o familie. 

Mi-am ridicat capul din pernă care mă chema la somn până la începerea concertului. Mi-am şters ochii cu dosul palmei încercând să privesc ceasul. 

"11:30" 

Mama a ajuns abia acum acasă? Toată noaptea a stat în oraş cu Matt. Şi acum mai vrea să plece? 

-Hai repede, căci casa nu se curată singură, spune ea vrând să iasă din cameră. 

-Da, nu se curată singură. Tot timpul o curat eu! Uneori aş avea nevoie de ajutor din partea ta, mamă. De fapt nu te pot numi mamă, fiind că nu eşti una! Tu nu vezi ce faci? Îti petreci timpul prin baruri cu Matt. Nu vezi că are cu 20 de ani mai puţin decât tine. Nu-mi spune că tu crezi că te vrea pentru " ce este înăuntru ". Te vrea pentru averea lăsată de tata! Şi cel mai prost om ar fi văzut asta! 

Mâna mamei s-a lipit pe faţă mea roşie de la nervi, după care a ieşit. Mă aşteptăm la asta. De fapt mă aşteptăm să fie mai rău. Dar a meritat. Măcar mi-am făcut curaj să-i spun ceva. Este un început bun. Poate reuşesc să o pun pe drumul cel bun pe care era la început. Dar sinceră să fiu... Familia asta nu va fi niciodată că înainte. Tot timpul va fi acest gol în relaţia noastră şi vor fi amintirile pe care nu le voi putea uita niciodată. Până acum un an, acel gol era umplut de tata... Dar acum cine îl va putea umple? Matt? Acel gol care va fi mereu în relaţia noastră, este şi în inima mea. 

Am încuiat uşa, deoarece îmi era frică de ce-mi putea face Matt dacă ar află că încerc să-i distrug planul. De fapt, nu cred că este un plan. Este doar o încercare care va eşua datorită mie. Şi eu cred că el deja ştie că nu voi permite vreodată să-mi distrugă mama. Ar trebui să se bucure că mi-a distrus relaţia cu ea. Ar trebui să se mulţumească cu asta, dar nu o face. Cred că dacă nu aş fi avut aproape toată averea moştenire, deja aş fi fost la casa de copii. Totul ar fi fost datorită lui. 

Dintr-o dată simt cum ceva vibrează sub mine. Mi-am luat telefonul şi am văzut că pe ecran scrie "s". Adică Sam... Ea este singură care îmi are numărul de telefon. Dar şi ea l-a obţinut după multe ore de rugaciuni. 

Sam: Ne întâlnim acolo, nu? 

Nu am vrut să- i răspund deoarece nu ştiam dacă planul meu va merge sau va eşua. Nimic nu era precis, totul era o născoceală a minţii mele. 

M-am pus pe scaun şi mi-am butonat telefon intrând pe YouTube. Băieţii tot postat filmuleţe de mulţumiri sau filmuleţe în care se rugau să îi urmărim şi chestii. Ei sunt cunoscuţi si au multi fani iar acest lucru mă face total invizibilă pentru el chiar dacă locuieşte la câteva străzi distanţă. Îi iubeam deoarece muzică lor mă vindecă în momente în care îmi doresc să nu mai trăiesc. Dar Luke m-a vrăjit. M-a făcut să mă îndrăgostesc şi chiar să fiu obsedată de el. 

M-am aruncat pe pat şi aşa am rămas până am auzit cum porneşte maşina. 

Am descuiat uşa şi am fugit repede jos luând telefonul. Am tastat un număr pe care nu-l mai tastasem de mult şi am rugat-o pe fosta noastră servitoare să vină să cureţe în locul meu că să pot merge la concert. Aceast a acceptat din simplul fapt că tata s-a comportat frumos cu ea şi ar face orice să se revanşeze. 

Acum... Ar trebui să o aştept? 

Dar nu am timp... 

Am fugit sus şi m-am îmbrăcat. M-am îmbrăcat că deobicei, deoarece eu nu prea aveam haine mai speciale şi nu vroiam să mă duc dezbrăcată că majoritatea fetelor doar că să-i impresionez pe băieţi. Mi-am luat telefonul, banii şi biletul şi am încuiat uşa. 

Îmi este atât de frică de ceea ce fac. Nu am mai făcut ceva de genu niciodată. Am început să fug, căci nu vroiam să mă recunoască cineva, mai ales cineva care o cunoaşte pe mama mea. 

Am ajuns repede în centru şi am întât în clădirea în care se află concertul. Era un concert restrâns. Băieţii erau foarte cunoscuţi în Australia şi le place să dea câteodata concerte mai retrase. Am intrat înăuntru iar sala era aproape plină de fete. M-am dus chiar în primul rând şi m-am pus pe scaun. 

-Uite că ai ajuns, spune Sam punându-se lângă mine. 

-Da... 

-Cum ai convins-o pe mama ta? spune Sam cu ochii în telefon. 

-A... 

Am fost întreruptă de ţipetele fetelor. Se pare că băieţii au ajuns pe scenă. 

Nu ştiu ce este cu mine, ar trebui să fiu fericită că băieţii au venit şi că însfârşit îi văd, dar nu mă pot concentra la ei. Mintea mea era acasă. 

-Bună, noi suntem Five Seconds of Summer. Va mulţumim că aţi venit. 

Toate fetele au sărit în picioare şi au început să ţipe. În mod normal şi eu aş fi făcut la fel, dar nu mă puteam bucura ştiind ce am făcut. Şi mă urăm ştiind că sunt chiar în primul rând, faţă în faţă cu băiatul viselor mele şi nu mă bucur. Doar stau şi privesc în gol în timp ce ei şi fanii lor cânta.