Hope→Luke Hemmings// în curs de corectare

Capitolul 30 - În voia sorţii.

Author P.O.V.

Vine un moment în viaţă în care indiferent cât de fericiţi am părea sau cât de frumos este prezentul, încercăm să fugim de trecut. Tot timpul va exista o faptă în trecut care a avut un impact mult prea mare asupra prezentului şi a viitorului. Toţi încercăm să schimbăm ceva, dar la un moment dat, renunţăm. Este normal. Cum spuneam, toţi am trecut prin asta. Dar când trecutul de prinde din urmă, atunci nu este bine. Şi exact prin asta trece şi Hope. Credea că totul va fi lapte şi miere dar se pare că nu este aşa. Mama ei s-a întors în viaţa ei, iar asta nu este de bine.

Ea stătea blocată în mijlocul camerei. Privirea ei era pierdută în gandurile adânci care îi invadau mintea în astfel de momente. Liniştea era aşternută peste camera care până acum a fost plină de râsete. Nimeni nu îndrăznea să spună nimic, pentru că ştiau că asta nu este de bine.

Hope îşi scutură capul parcă revenind la realitate şi deschide gură vrând să spună ceva.

-Nu are ce să-mi facă, am făcut 18 ani acum câteva zile, spune ea sigură pe sine.

Toţi din încăpere şi-au mutat priviriile pe ea, cel mai probabil din cauza faptului că ei au uitat de ziua lui Hope. Dar nu asta conta acum. Conta faptul că Hope avea un argument foarte bun.

-Dar este mama ta, spune Mara într-un final.

Hope i-a aruncat Marei o privire deloc frumoasă şi s-a pus pe micuţa canapea pe care acum stăteau şi Mike cu Luke.

-Ea nu mai mama mea nu este. Nici unul dintre voi nu are habar câte mi-a făcut femeia aia. Iar eu ce am cerut de la ea? Nimic. Dar ştiţi ce? Este ok... m-am obijnuit să trăiesc fără iubire din partea nimănui. Şi uite unde am ajuns! Am ajuns să fiu ceea ce sunt, fără un strop de iubire! ţipă ea lăsând lacrimile să-i curgă pe faţă roşie.

-Să şti că ai fost iubită, dar ai refuzat să crezi asta, spune Luke privindu-l pe Michael.

-Luke, te rog nu te bagă. Nici nu ai habar cât am suferit eu din cauza ta, spune Hope privindu-l pe Luke cu dispreţ.

Ea şi-a şters lacrimile cu dosul mâinii şi a încercat să-şi regleze respiraţia. Nu-i plăcea să pară slabă în faţa altora, mai ales în faţa lui Luke. S-a ridicat de pe canapea şi a luat-o pe Madeline de mâna uitându-se la ceilalţi.

-Pa, spune ea apăsând clanţă.

-Stai, Hope! Nu am vorbit încă de concertul de mâine, spune Matt ridicându-se.

-Ce este de vorbit? Nimic. Va fi un concert obijnuit, oameni buni, spune Hope ieşind din cameră.

Liniştea a fost aşternută peste toţi, pentru că Hope avea dreptate. Nu era nimic de discutat. Calum şi Ashton au venit la acea întâlnire doar pentru a încerca să rezolve problema lui Hope. Vroiau să o pună pe drumul bun, chiar dacă părea imposibil.

Luke s-a uitat la Matt care parcă vroia să mai spună ceva. Dar nu îndrăznea să deschidă gură. Parcă nu avea nici o soluţie la problema lor cu Hope.

-Chiar trebuie să rezolvăm asta, spune Sky sigură pe ea.

-Nu avem cum să rezolvăm asta. Hope este aşa, o vedetă. Nu ai ce să-i faci, spune Luke privind telefonul plictisit.

-Hope nu este aşa, se vede în ochii ei, spune Rose puţin nervoasă.

-Nu se vede numai ură şi dispreţ în ochii ei. Iar ambele lucruri sunt îndreptate spre mine, spune Luke abandonând telefonul .

-Măcar te-ai uitat vreodată, cu adevărat, în ochii ei? întreabă Michael.

-Da, m-am uitat.