Hope→Luke Hemmings// în curs de corectare

Capitolul 3 - Un gest egoist.

Toţi cântau atât de frumos. Vocea lor este mirifică, iar zâmbetul pe care îl afişează fiecare, este superb. Ei dau totul pe scenă, şi tot timpul reuşesc. Niciodată nu au dat-o în bară cu nimic, totul era şi este perfect. Eu îi privesc zâmbind, dar tot nu mă pot gândi doar la ei. Încă nu mă pot bucura de vocea lor cristalină, de sunetul perfect pe care chitara îl emite, de versurile atât de adevărate ale melodiilor. Mintea mea a prins aripi, şi a zburat departe lăsându-mă aici doar fizic, nu şi psihic. Nu pot să cred că nu mă pot concentra nici măcar cinci minute la ceva la care chiar ţin. Acesta este cel mai deranjant lucru existent. După câteva minute în care am stat gândindu-mă la o soluţie, m-am ridicat de pe acel scaun şi m-am îndreptat spre ieşire lăsând-o pe Sam cu gură căscată. Nu doar Sam şi-a îndreptat atenţia asupra mea, ci şi ceilalţi fani. M-am uitat spre scenă şi chiar şi băieţii se uitau la mine care vroiam să plec. Nu era deloc normal. Să plec de la concertul trupei mele preferate? 

Chiar nu este deloc normal. După ce m-am chinuit să ajung aici, aleg să plec... 

Am deschis uşa, dar înainte să ies am privit scenă. 

Băieţii dădeau tot ce aveam mai bun doar pentru noi, iar eu trebuie să plec deoarece nu pot stă aici ştiind că am încălcat vorba mamei. Dar asta este singură soluţie bună. Trebuie să plec, înainte să vină mama. Trebuia să o ascult, nu trebuia să plec de acasă şi să-mi las sarcina în mama altei persoane. Ceea ce am făcut a fost un gest egoist. Am oftat după care am ieşit. 

Am luat primul taxi pe care l-am găsit şi am plecat înspre casă. Priveam oraşul, de pe geam. Este atât de frumos acest loc, dar niciodată nu m-am bucurat de acesta frumuseţe. Parcă nici acum nu aş avea un motiv întemeiat să mă bucur de ea. Fără tata, totul pare fără rost. Mi-e atât de dor de el, iar eu nu pot să fac nimic să-l aduc înapoi. Tot ce aş încerca este în zadar, pentru că nu pot să-l aduc din morţi. Am realizat că am ajuns acasă, şi am scos banii necesari că să-l plătesc pe şofer. 

După ce am plătit, am coborât din maşină, şi cu paşi mărunţi, m-am îndreptat spre villa mare care era casa mea. Am deschis uşa, care nu era încuiată, şi am observat că luminile erau aprinse. 

-Hei, e cineva acasă? întreb uitându-mă prin camere. 

Nu se auzea nimic, înseamnă că servitoarea a plecat. Dar de ce erau luminile aprinse, iar uşa nu era încuiată? 

M-am pus pe scaun din bucătărie, dar dintr-o dată simt o atingere pe mâna. 

-Matt! tip eu prefăcându-mă că nu m-am speriat. Ce faci aici? întreb eu analizându-l de sus până jos. 

-Eu cu mama ta ne-am întors mai devreme, spune el arătându-şi dinţii de un alb imaculat. 

-Bine, spun speriată. Unde e... ? întreb referindu-mă la servitoare. 

-Am trimis-o acasă, spune uitându-se pe ceas. 

-Unde ai fost domnişoară? întreabă mama alăturându-se. 

O nu. Acum chiar am dat de belea. 

Mă întreb cum mă va mai pedepsi şi de data asta? Fiind că bătaia nu mă prea deranjează...