Hope→Luke Hemmings// în curs de corectare

Capitolul 43 - Obsedată

Îmi aranjez cravata neagră la lumina slabă oferită de felinarele care însufleţesc oraşul acesta. Liniştea este deplină din cauza faptului că eu sunt afară luând o gură de aer. Nu ştiu de ce, dar înăuntru simţeam că tot aerul îmi este rapit iar plămânii şi organismul meu sunt goliţi de orice urmă de oxigen.  

Una dintre cauze ar putea fi temperatura ridicată, iar altă ar putea fi faptul că acest loc este încărcat cu mult prea multe amintiri care nici nu-mi aparţin. Nu am habar cum rezistă Hope. Petrecerea încă nici nu a început, dar ce-i chemaţi-deoarece nu pot să-i numesc invitaţi, nefiind o petrece în adevăratul sens la cuvântului- trebuie să ajungă din clipă în clipă iar eu voi fi nevoit să zâmbesc şi să-i primesc înăuntru. Chiar şi pe Mike. Nu înţeleg de ce relaţia noastră este într-o astfel de stare din cauza unei fete... De fapt nu numai Hope este devină. Aici este vorba de mai mult. Este vorba de faptul că Mike refuză să creadă că el este şi vinovat nu numai victimă -aşa cum se crede el. Am început să-mi târăsc picioarele prin grădina slab luminată şi ea, a lui Hope. Nu ştiu cum am ajuns în spatele casei, dar se pare că şi de dată această m-am lăsat purtat de gândurile mele. În ultima vreme gândesc în exces. Mă gândesc la lucruri care nu au nici o legătură cu mine; la relaţia lui Calum cu Rose; la Ashton care la fel ca Mike, dispare din peisaj. M-am oprit în faţă unul copac uscat. Scoarţa lui avea o nuanţă de maro închis, iar coroana acestuia era foarte mare şi îngrijită. Pot spune că era o imagina demnă de picturi sau poezii. Mi-am rezemat corpul de trunchiul acestuia şi mi-am ridicat privirea spre cer că să pot privii frumoasa lună. 

 Acest peisaj mă linişteşte. Ştiu că unii îşi găsesc liniştea în droguri sau băutură, dar luna... Luna mă înnebuneşte. Nu pot să dorm o noapte fără să o văd. De asta, în noptiile ploioase, mă găsesc făcând orice, numai dormind nu. Chiar dacă eu m-am schimbat într-un nesuferit -şi încă mai sunt unul, dar nu mă deranjează- sunt unele lucruri care nu le pot schimba la mine. Câteodată am impresia că sunt doar un copil de doisprezece ani. După mă trezesc la realitate şi realizez că, cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea, copilăria a dispărut într-o mare de ceaţă. 

Toate amintirile sunt şterse iar dorinţele sunt uitate. Visele mele de când erau un copil, semnifică în prezent doar nişte cuvinte aruncate la nimereală, dar atunci însemnau totul pentru mine. Erau universul şi rostul meu în viaţă. Niciodată nu m-am văzut un cântăreţ, sau o persoană care îşi petrece fiecare noapte tot cu altă fată -s-au cel puţin îmi petreceam. Acesta nu este viitorul pe care l-am dorit. Şi acela nu este trecutul pe care l-am visat. Voiam totul prea perfect. Voiam o viaţă frumoasă, o soţie fidelă, o fetiţă care să fie fericită şi un câine micuţ.

 Acum nu mai pot avea o viaţă frumoasă. Nu pot să-mi şterg tot trecutul cu un burete şi să o iau de la început. Ar fii mult prea uşor. 

Cât despre soţia fidelă... Unde mai găseşti aşa ceva? Unde mai găseşti iubire? Mai ales pentru mine. Cum aş putea avea o fetiţă fericită ştiind că eu sunt tatăl ei? Nimeni nu ar fi fericit în preajma mea. Cât despre câine... Dacă tot aş lua unul, i l-aş da lui Calum. Chiar îi plac câinii. Şi acum, stau în liniştea nopţii gândindu-mă la tot, dar la nimic important. Dacă m-ar vedea cineva care nu mă cunoaşte, ar crede că sunt un depresiv forţat să vină la o petrecere a popularilor. 

 Dar nu mi-ar păsa. Pentru prima oară, nu mi-ar păsa ce cred alţii. Nu mă simt în stare să mai zâmbesc sau să mă prefac că sunt ceea ce par. Simt, în suflet, o tristeţe şi o durere puternică. Toate aceste sentimente sunt cauzate de faptul că tatăl meu a pierdut legătură cu mine. De fapt, el sună iar eu refuz apelul. Nu înţeleg de ce fac asta, dar o fac. El este în LA chiar în momentul de faţă; el a fost acolo şi când l-am vizitat pe Matt; el este tot timpul acolo.