Hope→Luke Hemmings// în curs de corectare

Capitolul 1 - Tu mă distrugi.

Un băiat poate să distrugă atât de tare viaţă unei fete. Acel băiat ai fost tu, Luke Hemmings. Mi-ai dat universul peste cap. Ştii asta? Normal că nu ştii. Eşti un super star. Nu ai cum să ştii cum se simte o persoană atât de neimportantă că mine. Eu sunt invizibilă pentru proprii părinţi, apoi pentru tine. Nu cred că ai ştii de mine, nici dacă aş sări în faţa ta. 

Câteodată aş da orice că tot ce scriu să nu fie adevărat... dar chiar dacă m-ai cunoaşte nu m-ai plăcea. Sunt urâtă şi cum am mai spus, sunt neimportantă. 

Ştii că tu eşti prima mea dragoste? Primul meu motiv pentru care să plâng noaptea înainte să adorm. Singură mea distragere de la tot ce este important. Eşti motivul pentru care eu nu mai duc o viaţă normală. 

Singurul lucru care mă aduce la distrugere. 

Am simţit cum o lacrimă continuă să curgă pe faţă mea fierbinte. S-a tot rostogolit până a făcut contact cu cerneală proaspăt pusă pe hârtie, făcând din cuvintele scoase din inimă să nu se mai înţeleagă nimic. 

Am rupt hârtia şi am mototolit-o. M-am uitat preţ de câteva secunde la ea după care am aruncat-o peste grămada de hârti mototolite de lângă gunoi. Erau atât de multe încât gunoiul nu le mai făcea faţă. Mi-am aruncat pe pat corpul parcă lipsit de viaţă şi am dat drumul lacrimilor. Lacrimile mă eliberau de toată durerea ce zace în sufletul meu. 

-Iar plângi după retardatul ăla? Nu vezi că eşti urâtă şi proastă şi nu vei avea niciodată şanse la el? aud vocea mamei din camera alăturată. 

Ea nu mă iubeşte. De când a murit tata, ea şi-a arătat ura faţă de mine. Ea împreună cu noul ei prieten mai tânăr cu 20 de ani. Dacă şi-ar deschide ochii, ar vedea că stă cu ea doar din cauza averii pe care a lăsat-o tata în urmă. Vrea doar să o fraierească şi să o lase când nu mai are nimic, când este lipsită de avere. 

În comparaţie cu mama, tata a fost un om foarte bun. El mă iubea şi datorită lui eu am dus o viaţă de vis. Nu îmi doream o astfel de viaţă, dar el tot timpul a vrut să am tot ceea ce e mai bun pe lume. Dar cum a murit acesta de cancer, mama şi-a luat libertatea pe care a pierdut-o când a acceptat inelul de logodnă şi a început să facă lucruri demne de un copil de 17 ani. Drogurile şi băutura au schimbat-o foarte tare. Normal, ar trebui să mă bucur că mama se comportă că un copil de vârsta mea, dar nu o fac. Nu pot să o privesc pe mama autodistrugandu-se. 

Ura ei este îndreptată înspre mine deoarece încerc să-i distrug "viaţa". 

-Hope, a spus mama ta să cureţi bucătăria, spune Matt intrând în camera mea. Ar trebui să cureţi şi pe aici, spune el dezgustat. 

Matt este iubitul mamei de 21 de ani. Ochii căprui şi părul ciufulit îl fac să fie chiar foarte atragător, dar stă cu mama numai că să o cureţe de bani. 

M-am dus jos, să curăţ bucătăria deoarece dacă nu o făceam eu, aşa rămânea. Mi-am luat telefonul şi am pornit muzica, pentru ca să aud vocea îngerilor care mă salvau. 

-Ce asculţi? spune mama coborând scările. 

-Nimic, spun oprind muzica. 

Îmi era greaţă să o văd pe mama aşa. Ochii ei erau roşii, era pe jumătate dezbrăcată şi fuma. Asta nu era imaginea mamei model pe care o aveam în minte tot timpul când mă gândeam la ea şi tata. 

-Uite, vreau să ai grijă că această casă să arate perfect vineri, deoarece eu şi Matt ieşim în oraş şi nu ne întoarcem decât dimineaţă, spune ea punându-se pe canapea. 

-Nu pot vineri, trebuie să mă duc la concert, spun eu mai mult pentru mine. 

Îmi era frică de mama. În ultima vreme mă bate şi ea şi Matt, dar nu am să ratez concertul trupei Five Seconds of Summer doar pentru o noapte a drogaţilor. 

-Ce ai zis? spune mama privindu-mă cu dezgust. 

-Nimic, spun cu jumătate de gură. 

Am continuat să curat bucătăria, dar de dată asta ascultăm muzica la căşti. Mă urăsc că nu pot să-mi înfrunt mama. Nu pot să-i zic în faţă ce a devenit. 

Ea nu ştie că ar trebui să o urăsc pentru tot ce mi-a făcut ea şi Matt. Dar nu o fac. Eu încă încerc să o ajut. Să o pun iar pe calea cea bună. Dar ce poate o fată de 17 ani împotriva unei femei de 41 de ani şi unui bărbat de 21 de ani? 

Fiind distrasă de gânduri, nici nu am realizat că bucătăria este gata curăţată. 

Muzică face timpul să treacă atât de uşor. 

-Du-te şi fă cumpărături! strigă mama din camera alăturată. 

Eu eram singură care avea grijă de casă aia. Eram supusă mamei care era incapabilă să facă ceva. Mi-am luat banii şi telefonul şi am ieşit afară sub razele soarelui din Mai. Toată lumea era fericită, toţi se jucau şi savurau vacanţă de vara care avea începuse. 

Doar eu mergeam posomorâtă, pe trotuarul fierbinte. 

Faţă mea plânsă atrăgea atenţia tuturor şi pornea imediat bârfe. 

Dar nu mă durea. Nu avea de ce să mă doară sau să mă rănească. După atâţia ani, te obişnueşti. 

Continuam să merg în ciuda tuturor cuvintelor care se îndreptau înspre mine. 

-Hei, spune o persoană apărând lângă mine. 

-Hei Sam, spun privind trotuarul. 

Sam este singură persoană care a vrut şi încă vrea să se apropie de mine. Este o persoană de treabă, dar este prea vie pentru mine. Faptul că este colorată şi plină de viaţă mă face să mă simt ciudat. Suntem total diferite, dar ea tot încearcă să se apropie. 

-Hope, vi la concertul trupei Five Seconds of Summer? spune Sam încercând să mă facă să o privesc. 

-Nu ştiu... Mama vrea să stau acasă, spun eu încet. 

-Haide Hope, doar şti că nu au venit de mult în Sydney. Nu poţi să-i ratezi, spune Sam. 

-Bine, am să văd ce pot face, spun privind-o. 

-Ne vedem acolo, spune ea plecând în altă direcţie. 

Trebuia să fac cumva să merg la acel concert, chiar dacă va trebui să-mi mint mama. 

Am intrat în magazin şi am luat tot ce am avut nevoie. După ce am plătit, am ieşit. 

Aveam atât de multe plase, încât puteai crede că aş fi cumpărat mâncare pentru o lună, dar această mâncare îi ajungea mamei doar o săptămână. Când am ajuns acasă, am observat că mama şi Matt au plecat, ceea ce înseamnă că mă pot odihni puţin şi pot să planific cum voi merge mâine la concert. 

Sam avea dreptate. Nu pot rata singurul lucru care mă mai face fericită în lumea asta plină de ură.