Hope→Luke Hemmings// în curs de corectare

Capitolul 8 - Am cei şapte ani de acasă, cred.

-Super, strigă Mike făcându-mă să tresar. 

-Nu, nu, nu. Eu nu am să stau aici! strig către Liz. 

Ok, ştiu că nu este civilizat să strigi, mai ales la o persoană atât de importantă, dar ea nu poate face alegeri în locul meu. Eu trebuie să decid dacă vreau sau nu să rămân aici. 

-Da! Ea nu va sta aici, spune Luke intervenind şi el în această problemă. 

Mă bucur că-mi ţine partea, într-un fel, dar doare că nu mă vrea aici. Înţeleg, este casa lui, dar nu-i că şi cum aş fi un hoţ... 

-De ce? Care este problema voastră? întreabă Liz uitându-se la mine şi Luke . 

-Nici una, spune Luke. 

-Uite ce e... Eu nu pot sta aici, pe capul tău... spun uitându-mă la Liz. 

Măcar acesta este un motiv destul de bun. Nu vreau să arăt lipsă de respect sau ceva de genul, pentru că eu am cei şapte ani de acasă. Sau cel puţin aşa cred. 

-Chiar nu poate, spune Luke. 

-Lucas Robert Hemmings, du-te chiar acum în camera ta! strigă Liz. 

-D-Dar .. 

-Acum! îl intretupe Liz. 

-Am 17 ani mamă! strigă Luke intrând într-o cameră. 

-Şi... acum să revenim la subiect... spune Liz. Tu vei sta aici. 

-Nu vreau să stau aici. 

-O sun pe mama ta să-i spun unde eşti. 

Nu putea să o sune pe mama. Dacă mă găsea , mă omorea în bătaie. Oricum... care este problema mea să stau acasă la mama iubirii vieţii mele? 

A, ştiu. El este problema. Îmi este atât de frică să stau cu el, nu ştiu de ce. Mi-e frică să nu fac ceva greşit... dar din câte văd, deja am făcut. Am făcut ceva ce l-a supărat căci din câte văd nici el nu mă vrea acasă la el... vrea să dispar, vrea să plec. 

-Deci, ce zici? întreabă Liz . 

Am tras aer uşor în piept şi m-am gândit pentru ultima oară... ce trebuia să spun? 

-Erm... Liz... eu nu am haine aici... mă bâlbâi eu sperând că-mi mai vin motive în mintea mea goală. 

-Îţi va da Luke... spune ea repede. 

-Defapt, nu este nevoie, am să-mi cumpăr eu, spun văzând că Liz era pregătită să răspundă la orice. 

-Deci asta este un da? spune ea. 

-Cred... spun eu. 

-Da! ţipă Mike luându-mă în braţe. 

-Vezi că o laşi fără aer, spune Calum începând să radă. 

-Da, sigur, spune Mike dându-mi drumul. 

-Dar unde voi sta? spun eu. 

-La mine acasă, spune Mike începând să radă. 

-Nu, Michael, abţine-te, spune Ashton. 

-Vei stă la Luke în cameră, până eliberez eu camera cu instrumente, spune Liz. 

-La Luke? întrebăm eu şi Mike în cor. 

-Da, spune Liz, după care iese din cameră. 

Orele au trecut foarte repede şi în curând era seară. Băieţii sunt super de treabă, nu au plecat deloc de aici că să nu mă simt ciudat. Într-un fel, tot ce se întâmplă este tot ceea ce mi-am dorit vreodată. Îi cunosc, vorbesc cu ei, radem împreună. Doar Luke lipseşte din această viziune perfectă. 

-Băieţi, sunteţi super de treabă, spun zâmbind. 

-Mulţumim, dar nici tu nu eşti mai prejos, spune Ashton. 

-Şi Luke este aşa, doar că... nu ştiu ce este cu el, spune Calum. 

-Ştiu eu ce este cu el. Îl deranjează că ai plecat de la concert... spune Mike. 

-Dar i-am spus că am avut o problemă, spun eu. 

-Lasă că o să-i treacă, spune Calum. 

-Da... 

-Oricum, Hope, noi trebuie să plecăm, spune Mike uitându-se la ceas. 

-Da, spun Ashton şi Calum deodată. 

-Veniţi şi mâine, nu? întreb eu. 

-Da, sigur, noi ne petrecem toată ziua aici, spune Ashton zâmbind. 

-Bine atunci, noapte bună! îi salut eu ridicându-mă. 

-Noapte bună şi ţie, spun băieţii în cor. 

După ce au plecat, mi-am luat telefonul şi m-am uitat la casă. 

Ce caut aici ? 

Asta era chiar singură întrebare care mă deranja acum. M-am pus pe canapea şi am privit pereţii. Ce trebuia să fac? Sunt într-o casă nouă şi necunoscută, în loc să fiu în patul meu ascutand predicile lui Matt. 

-Du-te şi culcă-te, spune Liz apărând în cameră. 

-Bine, spun eu ridicându-mă. 

-Camera lui Luke este chiar în colţ, spune Liz intrând în camera ei, cel mai probabil. 

Încet am păşit înspre cameră. Îmi era frică de ce îmi va spune Luke. 

Când am ajuns în dreptul uşii, am tras aer şi piept şi am apăsat încet pe clanţă. 

În cameră era Luke care cânta la chitară o melodie pe care eu nu o ştiu. 

-Hei, spun eu făcându-l să se întoarcă.