ZEUL MÂNIEI #3

31

CECILY

Niciodată nu am fost mai uluită decât sunt în acest moment.

Scena se petrece cu încetinitorul, dar este atât de rapid încât nu pot ține pasul.

Este ca și cum ai privi lumea prin lentile neclare în timp ce mergi pe un roller coaster.

Landon mormăie, geme, apoi se rostogolește pe spate, având o buză însângerată și o falcă roșie. Cu toate acestea, are cel mai fericit și mai autentic rânjet pe care l-am văzut vreodată.

„Bună, șoarece. Dor de mine?"

Mia continuă să-l privească cu privirea și pare orice altceva decât amenințătoare, având în vedere rochia ei puf, panglicile împletite în părul ei ca niște șerpi și prezența ei în general regală.

Cu toate acestea, lovitura ei a fost cu siguranță dureroasă, având în vedere sunetul ecou. Ea îl dă jos și îi semnează ceva lui Jeremy. Nu înțeleg ce spune, dar este multă energie în spate.

Mia mi se pare genul de persoană care pur și simplu nu poate fi definită prin dizabilitate, simțul ei la modă sau personalitatea ei înțepătoare. E ca și cum ea curge și curge, incapabilă să oprească potopul a ceea ce este în interiorul ei.

În timp ce ea vorbește cu bărbatul care mă prinde din spate, un fior violent îmi acoperă pielea când mă uit înapoi.

L-am văzut pe Jeremy de exact două ori de când m-a îndepărtat cu cruzime și la infinit din viața lui. Odată, când am trecut cu mașina pe lângă cabană și l-am văzut intrând înăuntru.

Cealaltă dată a fost când i-am permis lui Ava să mă târască în clubul de luptă și l-am văzut aproape bătut până la moarte de Killian.

A fost una dintre acele lupte din afara campionatului care se întâmplă în fiecare seară și părea că avea o dorință de moarte.

Am plecat înainte de a se termina lupta.

Acum, regret că mă uit la el, pentru că nimic nu m-ar fi putut pregăti pentru a fi atât de aproape de el.

Într-un fel, el nu s-a schimbat. El încă mai are trăsături ascuțite, masculine, care picură cu o intensitate sălbatică și construcția unui războinic care pornește la cucerirea pământurilor și a oamenilor.

Umerii lui largi mănâncă orizontul, umplându-mi viziunea cu puterea orbitoare a prezenței lui.

Tricoul negru se strânge în jurul bicepșilor, iar tatuajele se ondula cu fiecare flexie a mușchilor lui. De parcă, ca și el, sunt pe margine.

Privirea mea se îndreaptă spre locul în care mă atinge. Cotul meu.

De asta apucă mereu când vrea să pună distanță între noi, când mă tratează ca pe nimic mai mult decât ca obiectul futăilor lui murdare.

De fapt, m-a ținut de mână doar de două ori.

Locul unde carnea lui se întâlnește cu a mea arde, arde și capătă o viață proprie. Și asta are mai puțin de-a face cu modul în care degetele lui se înfundă în pielea mea și mai mult cu faptul că mă atinge.

Acei ochi cenuși, cu sânge rece, care ar trebui să fie produși în masă ca arme, sunt concentrați pe semnarea Miei. Nu s-a uitat o dată la mine sau m-a recunoscut, dar greutatea atenției lor se simte prin absența acesteia.

Mia a terminat de semnat și acum așteaptă răspunsul lui Jeremy cu mâna pe șold.

„E totul al tău", îi spune el, evident că a înțeles-o.