ZEUL MÂNIEI #3

37

CECILY

Nu pot să dorm.

După ceea ce par a fi ore în șir de răsturnări, arunc cuverturile și sar din pat.

Vizita mea acasă a fost deturnată în întregime de Jeremy și, în ciuda șocului inițial, l-am avut aici, l-am văzut cu mama și am acceptat de fapt amenințările nesubtile ale lui tata mi-a făcut inima atât de plină.

Nu am crezut niciodată că lucrurile vor merge așa, dar o parte din mine se bucură de schimbarea bruscă a evenimentelor. Partea care a fost strânsă de moarte pentru că mi-a fost dor de el de când l-am părăsit și am început să respir corect abia când l-am văzut stând în casa noastră.

În loc să mă duc direct la ușă, îmi netezesc cămașa de dormit, mă mângâi pe obraji și stropesc niște parfum din vanitatea mea.

Mă uit la fața mea în oglindă și, pentru prima dată după ani, nu-mi întorc privirea dezgustată. Nu văd reflexia mea îmbufnându-se înapoi.

De fapt, mă simt drăguță și zâmbesc, iar asta pare moale sub lumina lămpii mele laterale. Camera mea este inspirația pentru cea de pe insula Brighton. Pagini de manga acoperă pereții și tavanul, rupte pe alocuri de când tata nu era atent. Nu am avut ajutor din exterior când mi-am decorat camera. Într-un weekend, mama și tata și-au purtat salopeta prostească, s-au pozat la ușă ca niște aspiranți decoratori și au spus că vom face rahatul asta.

Ne-am petrecut toată ziua rearanjând și lipind pagini. Mama a chicotit la niște scene clișee și a spus că iau poveștile de dragoste după ea. Tata s-a încruntat la unele dintre alegerile mele manga.

Este una dintre amintirile mele preferate.

După ce m-am asigurat că sunt suficient de prezentabilă, mă îndrept spre ușa mea. E târziu, așa că sper că tata doarme. Dacă nu doarme și veghează camera lui Jeremy, mă voi preface că am nevoie de ceva din bucătărie.

Doamne. Cine știa că a te furișa în propria ta casă ar fi atât cu agitație?

Sunt pe cale să deschid ușa când o umbră întunecată se strecoară din balconul deschis. Sunt blocată pe loc pentru o fracțiune de secundă înainte de a alerga spre uşă.

Nu am făcut doi pași când o mână mare se înfășoară în jurul gurii mele, iar vocea familiară îmi coboară lângă ureche.

„Shh. Nu te lupta cu mine în seara asta. Oricât de mult mi-ar plăcea să te fut și să te fac să țipi în timp ce îți sfâșii păsărica, tatăl tău nu ar aprecia asta."

Îl inspir pentru un minut, încercând să potolesc creșterea bruscă a agitației.

Căldura lui mă învăluie în timp ce își alunecă mâna din gura mea spre mijlocul meu. Greutatea prezenței lui care îl înconjoară pe a mea, împreună cu parfumul lui de piele, îmi conduce corpul într-un mod hiperconștient.

Îmi linge lobul urechii, iar eu tremur în timp ce geamătul lui vibrează de pe pielea mea. „Ți-ai pus parfum? Miroși atât de bine încât te-aș putea mânca. Nenorociți de nuferi."

Mă bucur că am pulverizat câteva.

„Nu ar trebui să fii aici", spune eu, care plănuiam să mă strecor în camera lui nu acum două secunde.

"Știu."

„Și nici în Londra nu ar trebui sa fii."

"Știu."

„Puteai măcar să-mi spui că vii, ca să fiu pregătită mental."

"Știu."

„Ai ceva de spus în afară de faptul că știi?"