ZEUL MÂNIEI #3

9

JEREMY

Cecily nu se mișcă.

Nici nu respiră bine, având în vedere nuanța albastră care iese sub piele.

Ochii ei sunt ațintiți pe scena din fața noastră, dar văd direct prin ea.

Loviturile de carne împotriva cărnii se suprapun cu dracului brutal și a cărnii crude. Una dintre cele două limite ale ei.

Da, aș fi putut să-i spun despre asta, dar ea trebuia să fie martoră singură la scenă.

Trebuia să vadă că așa-zisul ei prinț nu este altceva decât un nenorocit hedonist care și-o trage cu mai multe femei decât Satan însuși. Este nesățios, exagerat și, cel mai important, nu-i poate păsa de ea.

Ea este cea jalnică și disperată care îl ține cu mare stimă atunci când ar fi trebuit să-l elibereze cu mult timp în urmă.

Am plănuit să-i arăt această parte a lui de când am aflat că e fixată pe el, dar am recurs să o urmăresc în schimb. Dacă nu pentru altceva decât pentru a afla relația ei exactă cu nenorocitul.

Dacă a folosit-o ca să mă spioneze, atunci eu nu sunt dezamăgit să fac la fel.

Dar apoi am început să observ lucruri despre plictisitoarea Cecily Knight. La fel ca dragostea ei enervantă pentru animale, tendințele ei tocilare, fațada ei deliberată, dar niciuna dintre acestea nu mi-a reținut atenția mult timp.

Ceea ce m-a făcut să mă întorc pentru mai multe se manifestă chiar în acest moment.

Ea se îndepărtează – sau mai exact, se disociază.

Cunosc termenul tehnic pentru el. Mai mult decât oricine altcineva, am fost expus acestui fenomen încă de mic și l-am cercetat de îndată ce am putut înțelege ce înseamnă sănătatea mintală.

La scurt timp după ce am început să o urmăresc pe Cecily, am observat aceste momente în care se uita în spațiu într-o stare catatonică, fără să clipească și complet inconștientă de împrejurimile ei. Prietenii ei sau colegii ei de la adăpost o strigau pe nume și ea nu dădea niciun semn că îi aude.

Le-ar fi nevoie de câteva încercări, pocnind degetele și fluturându-și mâinile în fața feței ei pentru a o smulge din ea.

La început, am crezut că a fost o coincidență nefastă. La urma urmei, care sunt șansele să asist din nou pe cineva care suferă de disociere?

Dar cu cât o priveam mai mult din umbră, cu atât mă introduceam mai adânc în viața ei, cu atât eram mai sigur că o are cu siguranță, iar partea cea mai gravă este că probabil că nu știe despre asta.

Este ușoară, abia se observă și, spre deosebire de cazurile severe, ea poate fi scoasă la iveală prin intervenție externă.

Totuși, fantoma rămâne în ea.

Pândind sub pielea ei, așteptând momentul în care va putea să preia complet controlul.

S-a întors acum, imediat după ce a vomitat.

Corpul ei s-a înțepenit și nu se mai uită la nenorocitul ei în timp ce el i-o trage altei fete.

Nu plănuisem să o aduc aici în seara asta. O urmăream ca de obicei, până la apartamentul ei. A devenit un obicei să urmărească fiecare mișcare pe care o face, să pândesc în întuneric și să aștept să se întoarcă fantoma.

Nu mă întreba de ce. Nici măcar eu n-am habar de ce vreau să scot acea parte din ea și să-mi înfund cuțitul în ea.

Sau pe ea.