4.Prizonierii timpului

8 2 0
                                    

Ana se trezi într-o cameră învăluită într-o lumină palidă, aproape etereală, care părea să o cuprindă fără a o atinge. Aerul era dens și încărcat cu o tăcere apăsătoare, iar pereții păreau că se strâng și se lărgesc la fiecare respirație, dând impresia că spațiul era într-o continuă schimbare. Nu știa unde se afla, dar simțea că acest loc nu era decât un reflex al minții sale, un loc al prizonieratului și al nesiguranței.

„Ai ales să pășești în neștiință, Ana," auzi o voce cunoscută, dar și necunoscută în același timp. Era vocea femeii misterioase, care o ghidase pe parcursul viziunilor sale. „Și acum, adevărul te va găsi. Sau te va distruge."

Ana își strânse pumnii, încercând să își regăsească controlul asupra propriei minți. „Ce înseamnă toate astea? Ce se întâmplă cu mine?" întrebă cu o voce tremurândă, dar hotărâtă.

„Ai intrat într-un joc al minții, unul care nu poate fi câștigat decât dacă accepți că adevărul nu este niciodată complet. Adevărul are multe fețe, Ana. Fiecare alegere pe care o faci, fiecare pas pe care îl faci acum, te adâncește în acest labirint al minții. Iar timpul... timpul nu este ceea ce crezi."

În acel moment, o ușă masivă, acoperită cu rune necunoscute, apăru în fața Anei. Întreaga cameră părea să vibreze, iar un glas nevăzut, dar puternic, răsuna în mintea ei.

„Trebuie să alegi, Ana. Dacă vrei să înfrunți adevărul, trebuie să treci prin acest prag. Dacă nu, vei rămâne captiva unui timp care nu îți aparține."

Ana nu avea răspunsul, dar știa că nu putea rămâne acolo, în această stare suspendată între alegere și tăcere. Fiecare fibre a corpului ei o îndemna să deschidă ușa, chiar dacă nu înțelegea consecințele.

Cu un impuls nedefinit, dar cu o hotărâre inexplicabilă, Ana întinse mâna și apucă mânerul ușii. La atingerea ei, întreaga cameră dispăru într-o explozie de lumină orbitoare, iar Ana simți că este absorbită de o viziune colosală. Era ca și cum timpul se prăbușea în jurul ei, iar ea se afla în mijlocul unui flux imens de imagini, care păreau să o înghită.

„Nu te teme, Ana," auzi vocea femeii. „Alege să înfrunți ce se ascunde dincolo de această ușă și vei afla adevărul. Dar nu uita... adevărul nu poate fi ținut de nimeni. Nu îl poți stăpâni niciodată."

Ana închise ochii și păși înainte.

Ultimul dans.Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum