Ultimul dans.

31. Călătoria începe

O tăcere apăsătoare se lăsă asupra grupului, în timp ce fiecare dintre ei stătea în fața mesei, simțind greutatea alegerii ce urma să o facă. Lumina palidă din încăpere părea că se adâncește, inundând totul cu o presiune ce părea că se întinde în timp și spațiu, strivind gândurile lor. În ciuda incertitudinii, ceva le spunea că nu mai aveau cale de întoarcere.

Ana întinse mâna spre o amuletă de pe masă, o mică piesă circulară dintr-un metal ce părea să fi fost prelucrat de o tehnologie necunoscută, cu simboluri gravate pe ea. Când o atinse, amuleta sclipi într-o lumină intensă, iar o vibrație subtilă pătrunse în pielea ei, făcând-o să simtă un fior rece ce-i străbătea venele.

„Aceasta… aceasta este alegerea mea,” spuse Ana, vocea ei tremurând ușor, dar hotărâtă. „Simt că îmi va arăta drumul. Mă simt legată de ea.”

Isabelle privi amuleta, dar nu părea deloc convinsă de alegerea Anei. „Nu știu ce legătură ai tu cu aceasta, dar simt că drumul nu e deloc simplu. Trebuie să ne gândim bine.”

Gabriel se aplecă asupra unui cristal verde, mare și alungit. Părea că emana o lumină slabă, dar constantă. Când îl atinse, cristalul începuse să pulseze într-un ritm rapid, iar o voce îi șopti în minte, indistinctă, ca o chemare de la un loc îndepărtat.

„Este alegerea mea,” spuse Gabriel, ridicându-și privirea spre ceilalți, cu o expresie serioasă. „Acest cristal este legătura mea cu trecutul. Îmi spune că trebuie să merg mai departe, să aflu ce s-a întâmplat cu adevărat.”

Victor, care stătea mai în spate, avu un moment de ezitare, dar în cele din urmă se aplecă spre o pergament străvechi, pe care era scrisă o poveste veche, aproape uitată. „Eu aleg acest pergament,” spuse el, cu o voce apăsată. „Aceasta este legătura mea cu taina care mă bântuie. Trebuie să aflu ce se ascunde în spatele acestor cuvinte.”

Emil, mai reținut, se apropie de un obiect ce părea simplu, dar cu o semnificație profundă – o cheie masivă din argint. „Aleg cheia. Poate că aceasta este cheia adevărului. O cheie pentru a deschide acele uși care ne sunt încă închise.”

Când toți au ales, o lumină strălucitoare se aprinse în mijlocul mesei, iar obiectele lor fuzionară într-un singur punct, ca și cum alegerile lor s-ar fi combinat într-o forță mai mare decât ar fi putut înțelege vreodată. Un sunet de gong se auzi dintr-un colț al camerei, iar ușa masivă din fața lor se deschise cu un zgomot surd, ca și cum ar fi fost forțată de o putere ce transcendea timpul și realitatea.

„Este momentul,” spuse Isabelle, iar tonul ei ferm reflecta hotărârea fiecăruia dintre ei. „Nu avem altă cale de urmat. Oricare dintre noi s-ar fi abătut, tot am fi ajuns aici, în fața acestei uși.”

„Dar de ce tocmai noi?” întrebă Emil, în timp ce își ridica privirea spre ușa deschisă. „De ce suntem noi cei aleși?”

„Poate nu suntem aleși,” răspunse Gabriel, cu o notă de melancolie. „Poate doar am ajuns să fim cei care înțelegem că drumul nostru este legat de această alegere. Nu suntem aleși. Suntem cei care trebuie să facă ceea ce alții nu pot.”

Toți pășiră cu pași grei în fața ușii, iar când o traversară, realitatea din jurul lor începu să se deformeze din nou. Lumina se modifică, iar umbrele din jurul lor păreau să capete o formă vie, ca niște spirite ce le urmăreau fiecare mișcare.

„Suntem într-o altă dimensiune,” spuse Victor, cu o voce abia șoptită. „Nu mai există certitudini aici.”

„Dar fiecare pas pe care-l facem ne apropie de adevăr,” adăugă Isabelle, privind înainte cu o determinare aprinsă. „Este adevărul cel care ne va ghida.”

Fiecare dintre ei știa că drumul abia începea. În fața lor nu se afla nimic altceva decât un tunel lung, întunecat, ce părea că le devorează orice urmă de speranță. Știau că orice alegere făcută aici ar putea schimba nu doar destinul lor, dar și întreaga realitate din jurul lor.

„Aș vrea să înțeleg totul acum,” spuse Ana, dar ochii ei păreau adânciți într-o tăcere dureroasă. „Dar știu că, pentru a înfrunta ceea ce ne așteaptă, trebuie să învățăm să trăim cu ceea ce nu știm.”

Și astfel, cu fiecare alegere făcută, cu fiecare pas în față, grupul pătrunse adânc într-o lume necunoscută, unde adevărul și minciuna se contopeau în moduri pe care niciunul dintre ei nu le-ar fi înțeles vreodată.