Ultimul dans.

Alegerea întunecată

Portalul pulsa în fața lor, o fereastră vie spre necunoscut. Lumina roșiatică care se revărsa din el părea să le pătrundă în piele, făcându-i să simtă o căldură incomodă, ca și cum ar fi fost expuși unui adevăr nespus.

Isabelle simți o greutate apăsătoare pe piept. „Ce ne așteaptă dincolo?” întrebă ea, fără să se aștepte la un răspuns clar.

Adrian, întotdeauna calm și enigmatic, îi răspunse cu o voce joasă: „Adevărul despre voi. Și despre mine.”

„Despre tine?” întrebă Gabriel, făcând un pas înainte. Privirea lui era pătrunzătoare, suspiciunile lui crescând cu fiecare cuvânt rostit de Adrian.

Adrian râse încet, dar râsul lui era gol, lipsit de umor. „V-am condus aici pentru un motiv. Fiecare dintre voi are un rol. Dar în acest joc... cineva trebuie să piardă pentru ca ceilalți să câștige.”

„Joc?” Victor înaintă cu pumnii strânși. „Nu e nimic amuzant în ce ne spui.”

„Nu am spus că e amuzant,” continuă Adrian, fără să se clintească. „Am spus că e inevitabil. Portalul cere un sacrificiu. Nimeni nu trece de această barieră fără să lase ceva în urmă.”

Cuvintele lui au reverberat în tunel, iar grupul privi portalul cu o teamă crescândă.

„Ce fel de sacrificiu?” întrebă Emil, aproape șoptit.

Adrian se întoarse către el, iar expresia lui se întunecă. „Unul care va rupe legături. Va distruge iluzii. Va redefini cine sunteți. Portalul decide ce anume va lua. Dar voi trebuie să acceptați.”

Un moment de tăcere apăsătoare îi înconjură. Isabelle își ridică privirea, încercând să citească în ochii lui Adrian ceva mai mult decât misterul pe care îl afișa mereu.

„Știai despre asta de la început,” spuse ea, aproape acuzator. „De ce ne-ai condus aici fără să ne avertizezi?”

„Pentru că dacă v-aș fi spus, ați fi fugit,” replică Adrian, vocea lui calmă, dar rece. „Și niciunul dintre voi nu poate scăpa de ceea ce este scris.”

„Ce înseamnă asta?” întrebă Ana, vocea ei tremurând.

„Fiecare dintre voi are o povară ascunsă,” explică Adrian. „Un secret, o minciună, un adevăr pe care l-ați ascuns chiar și de voi înșivă. Portalul va scoate totul la lumină. Și, dacă vă împotriviți, va lua ceea ce țineți cel mai aproape de inimă.”

Victor strânse pumnii, furia clocotind în el. „Deci, ce vrei să facem? Să mergem spre distrugere doar pentru că tu spui că e necesar?”

Adrian îl privi rece. „Nu vă cer nimic. Portalul vă cere. Alegeți.”

Isabelle făcu un pas înainte, simțind că privirile tuturor se întorc spre ea.

„Nu avem altă opțiune,” spuse ea. „Nu acum. Am ajuns atât de departe. Dacă portalul cere un sacrificiu, atunci îl vom face împreună.”

„Nu funcționează așa,” spuse Adrian. „Portalul alege doar unul. Dar restul pot însoți.”

„Și cum decidem?” întrebă Gabriel, cu o umbră de îndoială în voce.

„Nu voi decideți,” răspunse Adrian. „Portalul știe deja cine va trece primul.”

În acel moment, lumina portalului începu să se intensifice, iar un vânt puternic izbucni din interior, învăluindu-i pe toți într-o ceață roșiatică. Simbolurile de pe pereți se mișcau rapid, iar zgomotul devenea asurzitor.

Deodată, Isabelle simți că este trasă înainte, ca și cum o mână invizibilă o împingea spre portal. Se opri, încercând să reziste, dar forța era prea puternică.

„Nu!” strigă Gabriel, încercând să o prindă de braț, dar o barieră invizibilă îi opri pe ceilalți să se apropie de ea.

„Este rândul tău, Isabelle,” spuse Adrian, vocea lui mai rece ca niciodată.

Isabelle se întoarse spre grup, ochii ei plini de teamă, dar și de hotărâre. „Nu știu ce mă așteaptă, dar voi găsi o cale să ne salvez pe toți.”

Fără alt cuvânt, păși înainte, lăsându-se absorbită de lumină. Portalul se închise brusc, lăsând restul grupului într-un întuneric total.

Tăcerea care urmă a fost spartă doar de râsul jos al lui Adrian.

„Acum începe jocul adevărat,” spuse el, întorcându-se spre ceilalți.