Ultimul dans.

Labirintul minții

În momentul în care energia din jurul lor explodă într-un vârtej orbitor de lumină și sunet, fiecare membru al grupului fu smuls din realitatea comună. Încercând să-și mențină echilibrul, Ana simți o presiune intensă în tâmple, iar vederea i se încețoșă. Apoi, tăcerea. O tăcere completă și absolută.

Când deschise ochii, descoperi că nu mai era împreună cu ceilalți. Se afla într-un spațiu ciudat, un amestec de umbre și fragmente din amintirile ei cele mai profunde. În jurul ei pluteau imagini care se contopeau și se destrămau: copilăria, decizii grele, pierderi și regrete. În mijlocul lor, un glas cunoscut îi șoptea: „Tu știi ce ai făcut. Știi ce ai pierdut. Ai curajul să înfrunți asta?”

„Cine ești?” întrebă Ana, vocea ei rezonând ca un ecou în spațiul ciudat.

„Eu sunt vocea ta,” răspunse glasul. „Partea ta pe care ai ascuns-o mereu. Cea care știe adevărul, dar pe care refuzi să o asculți.”

Între timp, Gabriel era într-un loc similar, învăluit de un întuneric dens. În jurul lui, umbrele păreau să se miște și să-i șoptească lucruri pe care nu voia să le audă. Fiecare pas pe care îl făcea dezvăluia o scenă din trecutul său. Pierderea fratelui său. Decizia care l-a marcat. Greșelile pe care le-a încuiat adânc în inima lui.

„Ești aici pentru a-ți aduce aminte,” îi spuse o voce răgușită. „Nimic din ceea ce faci acum nu va conta dacă nu accepți cine ai fost și cine ai devenit.”

Isabelle se lupta cu propriile sale demoni. În fața ei, figura unei femei pe care o pierduse cu mulți ani în urmă o privea cu reproș. „Ai renunțat la tot ce conta,” îi spuse figura, cu o voce rece. „Ai ascuns adevărul și ai mers mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Dar adevărul te va ajunge mereu din urmă.”

Fiecare dintre ei era separat, prins într-o confruntare psihologică cu sinele lor. Adrian, în schimb, îi privea pe toți de la distanță, cu un zâmbet victorios. „Labirintul face ceea ce trebuie,” murmură el. „Le dezbracă sufletele de orice mască. Și când vor fi slabi, îi voi controla pe toți.”

Dar ceea ce Adrian nu anticipase era puterea conexiunii dintre ei. Deși fiecare era prins în propriile provocări, o energie invizibilă începea să se formeze între ei, legătura pe care o construiseră de-a lungul timpului.

Ana își auzi brusc numele, ca un șoaptă venită de departe. Era Gabriel. „Ana, nu te lăsa prinsă de trecut. Asta vrea Adrian. Ne vrea separați, vulnerabili.”

„Dar ce pot face?” răspunse Ana, vocea ei plină de disperare.

„Luptă,” îi spuse Isabelle, alăturându-se glasurilor care răsunau acum în mintea Anei. „Luptă pentru adevărul tău. Nu pentru ceea ce a fost sau pentru ce ai pierdut, ci pentru ceea ce poți deveni.”

Treptat, fiecare dintre ei începu să-și recâștige claritatea. Își dădură seama că labirintul era construit nu doar pentru a-i înfrunta cu fricile lor, ci și pentru a-i dezbina. Dar dacă rămâneau uniți, dacă se sprijineau reciproc, puteau să depășească orice provocare.

Adrian observă schimbarea. Zâmbetul lui se transformă într-o grimasă de furie. „Nu, asta nu e posibil. Nu pot să-și găsească puterea aici. Nu în fața adevărului!”

Dar era prea târziu. Legătura dintre ei era acum mai puternică decât labirintul. Fiecare dintre ei începu să vadă clar drumul înainte, iar spațiul în care erau captivi începu să se destrame.

Ana strigă, cu o hotărâre reînnoită: „Nu ne vei învinge, Adrian. Adevărul poate fi dureros, dar este al nostru, nu al tău.”

Lumea din jur începu să se crape, iar Adrian se retrase, urlând de frustrare. „Nu e gata!” țipă el. „Adevărul nu se termină aici. Abia începe!”

Lumina care izbucni în jurul lor îi înghiți pe toți, iar când se treziră, erau din nou împreună, în mijlocul sălii uriașe. Dar ceva era diferit. Întunericul din jur părea să se fi retras, iar Adrian stătea în fața lor, singur, fără labirintul său.

„Nu am terminat,” spuse el, cu o voce joasă. „Nu încă.”

Ana, alături de ceilalți, îi răspunse simplu: „Poate că nu. Dar nici noi nu am terminat.”

Și cu asta, știau că jocul lui Adrian nu era încheiat, dar nici puterea lor nu mai putea fi ruptă. Drumul înainte era nesigur, dar erau pregătiți să-l urmeze împreună.