Ultimul dans.

8.Păcatul alegerii

Ana avansa, pășind cu o hotărâre care îi venea dintr-o forță interioară pe care nu știa dacă o deținea cu adevărat. Pe măsură ce străbătea peisajul straniu, atmosfera devenea tot mai apăsătoare, iar fiecare pas pe pământul umed părea să o atragă mai adânc într-o realitate care nu avea legătura cu nimic din ce cunoscuse.

În fața ei, o siluetă apăruse brusc. O femeie înaltă, îmbrăcată în veșminte negre, cu un chip ascuns într-o umbră adâncă. Dincolo de figura ei, Ana simțea o forță rece, dar plină de o putere stranie care venea din adâncurile acestui loc.

„Aștepți răspunsuri, nu-i așa?" vocea femeii pătrunse adânc în mintea Anei, iar cuvintele păreau să vină din adâncurile unei fântâni fără fund. „Dar adevărul, Ana, nu vine niciodată așa cum te aștepți. El vine cu un preț. Ce jertfă ești dispusă să aduci pentru a-l afla?"

Ana se opri în mijlocul drumului, dar nu se simțea pregătită să cedeze. „Nu știu ce vrei de la mine," spuse ea, încercând să-și țină frica sub control. „Nu mă voi înfricoșa. Spune-mi ce este adevărul, și voi face față."

Femeia zâmbi în umbra capului său, un zâmbet care părea a fi la fel de rece și implacabil ca și locul în care se aflau. „Crezi că adevărul este o simplă revelație, Ana? Adevărul este o forță care te va răni, te va distruge și te va schimba, iar la final, nu vei mai ști cine ești."

Ana își simți inima bătând din ce în ce mai tare, dar rezista, nevoind să arate vreo slăbiciune. „Atunci spune-mi ce trebuie să fac. Ce sacrificiu trebuie să aduc pentru a înfrunta adevărul?"

Femeia se apropie, iar Ana simți o senzație de rece care o străpunse, ca o fior tăios. „Adevărul nu se găsește prin simpla voință. Adevărul ți se va arăta atunci când vei înfrunta ceea ce ai ascuns cel mai adânc în sufletul tău. Vei înfrunta temerile tale cele mai mari și vei dovedi că ești pregătită pentru ceea ce vine. Doar atunci vei înțelege."

Ana închise ochii pentru o clipă, simțind cum întunericul o cuprinde, dar în același timp, o senzație de claritate profundă o străbătu. În acele momente, în care totul părea confuz și tulbure, Ana înțelese că nu putea fugi. Nu mai putea fugi de ea însăși. Nu mai putea fugi de adevărul pe care îl refuzase atât de mult timp.

„Alege, Ana," spuse femeia, iar vocea ei deveni tot mai puternică, aproape ca o bătaie de toacă. „Alege dacă vrei să înfrunți adevărul sau să te pierzi pentru totdeauna."

Femeia dispăru la fel de brusc cum apăruse, lăsându-o pe Ana singură în fața unei alegeri imposibile. Dar chiar și așa, Ana simțea o liniște interioară, o senzație că, indiferent de ce se va întâmpla, nu putea să se ascundă mai mult. Tot ce putea să facă era să înfrunte ceea ce i se arăta.

Întoarse privirea și văzu în fața ei o nouă poartă, dar de data aceasta, nu era o ușă. Era o fereastră largă, din sticlă curată, ce se deschidea către un peisaj complet diferit. Era o lume apusă, unde lumina părea să se înghită în marea întunecată care se întindea în fața ei. Și acolo, în mijlocul acelei apusuri, Ana simți prezența unei forțe care o atrăgea cu o putere imposibil de refuzat.

Cu un ultim pas hotărât, Ana deschise fereastra și păși în acel loc, înfruntând ceea ce urma. Pătrunse într-o lume a umbrei și a întunericului, dar cu o claritate interioară care nu o mai părăsea. Știa că aceasta era alegerea ei, că acum trebuia să își asume tot ce urma să înfrunte.