Ultimul dans.

17.Umbrele alegerii

Aerul devenea din ce în ce mai greu, ca o apă adâncă ce se pregătea să îi înghită. Ana simțea că fiecare pas pe care îl făcea o adâncea tot mai mult într-o lume necunoscută, unde nu mai exista siguranță, doar întrebări. Privind la harta care pulsa în fața lor, își dădu seama că fiecare detaliu din acest loc nou avea un scop, chiar dacă nu-l înțelegeau pe deplin.

„Asta este doar o piesă a unui puzzle mult mai mare,” spuse Isabelle, studiind harta. „Uitați-vă aici,” adăugă, apucând cu degetul o regiune marcată de o lumină slabă, în colțul hărții. „Se pare că ne duce acolo... dar nu există nicio cale vizibilă. Totul e blocat.”

„O capcană...” murmură Gabriel, ca și cum ar fi înțeles imediat ce voia să spună Isabelle. „Dar nu putem rămâne aici, fără să încercăm. Trebuie să continuăm.”

Ana simțea o panică ascunsă, dar își ținea calmul. Era clar că aveau de ales, dar ce însemnau acele alegeri pentru ei? Își dădu seama că, indiferent ce făceau, era imposibil să înfrunte ceea ce le rezerva acest loc fără să înfrunte și umbrele propriei lor incertitudini. Fiecare decizie ar fi venit cu un preț.

„Știți că nu putem întoarce timpul,” spuse Ana, privindu-i în ochi pe toți. „Suntem deja aici. Și dacă nu luăm o decizie rapid, dacă nu alegem acum, ne vom pierde cu toții.”

„Dar ce alegem?” întrebă Emil, vocea lui tremurând ușor. „Acesta nu este doar un loc. Este... un test. Nu putem lua o decizie la întâmplare.”

„Așa că trebuie să știm ce este mai important pentru noi,” interveni Gabriel. „Să ne asumăm fiecare alegere, chiar și dacă nu știm în totalitate ce va urma. Dacă ne lăsăm copleșiți de frică, nu vom ajunge niciodată la adevărul pe care îl căutăm.”

Toți tăcură pentru câteva momente, absorbiți de cuvintele lui Gabriel. Ana își dădu seama că avea dreptate. Deși nu știau exact ce se află în fața lor, erau conștienți că fiecare alegere pe care o făceau acum era esențială pentru destinul lor. Nu era timp pentru ezitare.

„Să mergem în direcția acelei lumini,” spuse Ana, cu o hotărâre care părea să fi apărut dintr-o adâncă nesiguranță. „Să vedem ce ascunde.”

Grupul păși spre acea zonă marcată pe hartă, iar pe măsură ce se apropiau de locul indicat, simțeau cum ceva puternic se trezește în jurul lor. Pământul sub pașii lor părea să se transforme, iar aerul vibra în jurul lor, ca și cum întreaga realitate se frângea și se recombina.

Când ajunseră aproape de punctul de destinație, totul deveni liniștit. Nu se auzea niciun zgomot, niciun susur al vântului, nimic. Doar acea liniște apăsătoare. Și atunci, în fața lor, se deschise o ușă. Era imensă, făcută dintr-un material necunoscut, negru, care părea că absoarbe lumina din jurul lor.

„Adrian...” șopti Isabelle, simțind prezența răului chiar și în liniștea aceasta.

Ana își încleștă pumnii, știind că erau pe cale să înfrunte ceva mai mare decât orice confruntare fizică. Aceasta nu era o luptă pentru a înfrunta o persoană, ci o luptă pentru a înfrunta o alegere, o alegere care ar putea decide soarta tuturor.

„Este timpul,” spuse Ana, fără să se mai gândească. „Să vedem ce se află dincolo de această ușă.”

Grupul păși în fața ușii și, într-un moment de tăcere totală, aceasta se deschise. Dincolo de ea, în întuneric, puteau vedea o serie de coridoare ce se întindeau infinit, fiecare bifurcație având mai multe direcții, ca un labirint infinit al minții lor. Luminile erau palide, iar pereții păreau că se schimbă cu fiecare pas pe care îl făceau.

„Acum suntem într-un alt test,” spuse Emil, privind cu atenție coridoarele. „Acesta nu este un simplu labirint. Este un test al rațiunii noastre, al curajului nostru. Adrian a știut că vom ajunge aici.”

„Și totuși,” adăugă Gabriel, „nu putem da înapoi. Dacă vrem să înfruntăm adevărul, trebuie să alegem drumul.”

„Trebuie să alegem împreună,” spuse Ana, strângându-și prietenii aproape. „Fiecare dintre noi are o piesă importantă din acest puzzle. Fiecare dintre noi trebuie să își asume alegerea.”

Cu hotărâre, pășiră înainte, ghidați de viziunea hărții, dar și de puterea de a înfrunta incertitudinile care le-ar fi bântuit în viitor. Călătoria lor se adâncea, iar umbra lui Adrian, prezentă ca o amenințare constantă, se lăsa tot mai aproape.