5.Întunericul din lumină

9 3 3
                                    

Ana deschise ochii, dar nu mai era în camera cu ușa acoperită de rune. Se afla într-o pădure adâncă, unde copacii străbăteau cerul cu ramuri giganțice, iar frunzele păreau să freamăte într-un limbaj necunoscut. Lumina era palidă, aproape spectrală, iar atmosfera densă de mister o învăluia ca o mantie grea. Aerul rece și tăcut pătrundea adânc în pielea ei, dar în același timp, simțea că fiecare fărâmă de aer purta cu sine un fior straniu.

„Nu ești în siguranță aici, Ana," spuse vocea femeii misterioase din adâncurile pădurii, ca un ecou care se strecura prin tăcerea adâncă. „Acesta este locul în care adevărul se împletește cu minciuna. Locul unde fiecare alegere pe care o faci te poate îngropa sau te poate salva."

Ana se uită în jur, simțind cum pământul sub picioarele ei se mișcă ușor, ca și cum ar fi fost viu. Fiecare pas o adâncea mai mult în pădure, iar umbrele copacilor păreau să o urmărească, schițând contururi ciudate, aproape amenințătoare. Viziuni din trecutul ei se conturau vag în fața ochilor, ca niște imagini spulberate de vânt.

„Cine ești? Ce vrei de la mine?" întrebă Ana, cu o voce mai fermă decât se simțea.

„Eu sunt doar o reflexie a ceea ce nu vrei să înfrunți," răspunse vocea, dar de data aceasta sună mai aproape, ca și cum femeia ar fi fost chiar lângă ea, dar nu o vedea nicăieri. „Știi foarte bine ce trebuie să faci, dar te temi să o faci. Toate întrebările tale îți vor fi răspunse doar atunci când vei accepta că nu există un final clar. Doar alegeri. Și prețul lor."

Ana își strânse pumnii, simțind cum acele cuvinte pătrund adânc în sufletul ei. „Nu pot să continui fără să înțeleg. Ce se ascunde aici?"

În acel moment, o fâșie de lumină, palidă și tremurătoare, străpunse pădurea, iar o ușă masivă, similară cu cea de dinainte, apăru în fața ei. Era aceleași rune, aceleași semne, dar acum păreau mai amenințătoare, mai vii. Părea că aceasta era singura cale de ieșire. Ana se apropie și puse mâna pe mânerele ușii, dar ceva o opri: o senzație de panică, de neliniște, ca și cum alegerea era prea mare pentru a fi luată fără o consecință.

„Alege, Ana," spuse vocea. „Alege dacă vrei să cunoști adevărul despre tine și despre ce te așteaptă. Alege dacă vrei să pășești dincolo de această ușă și să înfrunți ceea ce te terorizează."

Ana închise ochii și inspiră adânc. Alegea, dar nu știa încă ce anume. Era pregătită să plătească prețul, să afle adevărul, dar nu știa dacă putea trăi cu el.

Cu un pas hotărât, Ana deschise ușa și păși în întunericul ce o aștepta dincolo de prag.

Ultimul dans.Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum