Ultimul dans.

7.Umbrele adevărului

Ana închise cartea și o lăsă să cadă pe masă, privindu-o cu o intensitate care reflecta confuzia și frica din sufletul ei. Cuvintele erau încă vii în mintea ei, dar tot ce reușea să înțeleagă era o senzație acută de pericol. Își strângea mâinile, simțind cum pielea ei se răcea sub apăsarea atmosferei stranii din jurul ei.

Vocea femeii o străpunse din nou, pătrunzându-i gândurile: „Aștepți o revelație, Ana? Căci adevărul nu vine ușor. El se dezvăluie doar celor care sunt dispuși să plătească prețul."

Ana ridică privirea spre tavanul încăperii, unde umbrele dansau pe pereți, dând naștere unor forme bizare. Nu știa dacă erau realități alternative sau simple viziuni ale minții ei zbuciumate, dar un lucru era cert: nu putea să rămână aici pentru totdeauna. Trebuia să înfrunte adevărul. Trebuia să își accepte alegerea.

În fața ei, o ușă masivă se deschise, o ușă din lemn vechi, cu încrustații de simboluri necunoscute. O lumină palidă, rece, venea dincolo de prag, și chiar dacă Ana știa că trebuia să o deschidă, o neliniște profundă o străbătea.

„Alege, Ana. Deschide ușa și pășește înainte," îndemnă vocea. „Dar fii atentă: lumea din fața ta nu va mai fi aceeași."

Cu o respirație adâncă, Ana își ridică mâna și apucă mânerul ușii. O senzație de groază o cuprinse, dar totodată o senzație de eliberare. Așeză toată greutatea de care dispunea în mișcarea aceea, și cu o răsuflare grea, deschise ușa.

Un val de aer rece o lovi, iar înaintea ei se întindea un peisaj complet diferit. Nu mai era în sala întunecată din care plecase. Era într-un loc vast, o lume în care cerul părea să plângă în culori de un roșu aprins, iar vântul adia ca o melodie stranie, purtând cu sine ecouri ale unor voci îndepărtate.

Ana păși pe pământul umed, simțind cum fiecare pas o apropie de o realitate complet nouă. Era o lume de o frumusețe stranie, dar și de un pericol insidios. În depărtare, se ridicau ruine imense, cu structuri arhitecturale care păreau abandonate de secole, dar în același timp păstrau o energie misterioasă.

„Aceasta este lumea în care adevărul ți se va arăta, Ana," șopti o voce. „Nu poți scăpa de ceea ce ești. Aici, vei înfrunta ceea ce te definește."

Ana își strânse pumnii, gândindu-se la toate alegerile care o aduseseră aici, la toate greșelile și lecțiile care o modelaseră. Știa că nu avea de ales. Trebuia să meargă înainte, să descopere ce urma.

„Ce este acesta?" întrebă, privind în jurul său, ca și cum ar fi vrut să înțeleagă măcar un mic fragment din această realitate. „De ce sunt aici?"

„Pentru că ai ales să fii aici," răspunse vocea misterioasă. „Pentru că fiecare alegere te-a adus mai aproape de adevăr. Dar acum, adevărul nu va mai fi o simplă înțelegere. Adevărul este o forță care te va schimba pentru totdeauna."

Ana păși mai departe, străbătând o pădure de copaci înalți și întunecați, ale căror ramuri păreau să o apese, ca niște brațe ce voiau să o prindă. Privind în jur, o senzație de vertij o cuprinse, și deodată o viziune bântuitoare se înfățișă în fața ochilor ei.

Era Adrian. Era acolo, în mijlocul pădurii, cu privirea adâncă, plină de ură și dispreț. „Crezi că ai scăpat de mine?" spuse el, vocea lui pătrunzând în mintea Anei ca o sabie ascuțită. „Crezi că ai înțeles ce se întâmplă cu adevărat?"

Ana își simțea corpul încordat, dar nu dorea să se lase cuprinsă de frică. „Voi face față adevărului, indiferent de ceea ce vrei să mă înveți, Adrian," răspunse ea, încercând să rămână calmă.

Adrian zâmbi rece. „Vei înfrunta mult mai mult decât atât. Tot ce ai trăit până acum a fost doar un vis. Urmează adevărul, iar când vei înțelege ce se întâmplă cu adevărat, vei înțelege și ce preț ai plătit pentru toate alegerile tale."

Aproape imediat, viziunea dispăru și Ana se trezi din nou singură, într-un loc care părea să fie o prelungire a acestui vis. Deși frica îi apăsa pieptul, Ana știa că trebuia să continue. Adevărul, indiferent cât de greu ar fi fost să-l accepte, o aștepta. Iar alegerile ei o aduseseră aici, la limita între vis și realitate, între trecut și viitor.

Fiecare pas o apropia tot mai mult de ceea ce urma să descopere.