Ultimul dans.

Întunericul din interior

Ana, Emil, Isabelle și Gabriel stăteau nemișcați în fața hărții care pulsa ca un organism viu, iar simbolurile de pe pereți și podea se mișcau în sincron. O senzație de neliniște profundă îi cuprinsese, dar, în același timp, o curiozitate copleșitoare le alimenta hotărârea. Drumul lor se intersecta acum cu o alegere pe care niciunul dintre ei nu o anticipase. Harta de cristal strălucea ca o fereastră deschisă către un alt univers, iar fiecare dintre ei știa că ceea ce urma avea să fie crucial.

„Trebuie să alegem,” spuse Ana, privindu-i pe ceilalți. „Știu că suntem cu toții neliniștiți, dar nu putem pleca de aici fără să știm adevărul.”

„Dar ce se va întâmpla dacă alegem greșit?” întreabă Emil, iar vocea lui era plină de îngrijorare. „Ce se află în spatele acestei alegeri? Ce se ascunde?”

„Nu putem ști până nu alegem,” răspunse Gabriel, cu o privire determinată. „Asta e realitatea acestui loc. Ne confruntăm cu întunericul și cu ceea ce se ascunde adânc în sufletele noastre.”

Toți tăcură câteva secunde, fiecare cu gândurile și fricile sale. Locul în care se aflau părea să capete o forță propriu-zisă, ca și cum și-ar fi împrumutat energia din alegerile lor. Harta și simbolurile păreau să le testeze voința și încrederea în ei înșiși.

„E mai mult decât o alegere între rău și bine,” adăugă Isabelle, privindu-i pe toți cu o privire pătrunzătoare. „Este despre a înfrunta propriile noastre temeri și adevăruri ascunse. Aici, nimic nu va fi simplu.”

Ana se aplecă și atingea ușor harta, simțind o vibrație care o străbătea adânc. Era ca și cum harta și locul în sine îi vorbeau, în ciuda tăcerii absolută care o înconjura. Simțea o conexiune puternică cu ceea ce urma să se întâmple, o legătură între trecutul lor și ceasul ce tic-toca spre viitorul incert. O voce se ridică din adâncurile minții ei, o voce familiară și totuși străină, o voce care părea să vină din adâncurile sufletului.

„Ana… vei înfrunta adevărul. Dar adevărul nu este niciodată simplu.”

„Adrian…” murmură Ana, înțelegând că vocea care o chema era, într-adevăr, a lui Adrian. Își strânse pumnul, iar o senzație de frustrare și furie o cuprinse. Adrian era piesa lipsă din acest joc, iar el știa cum să le manipuleze gândurile și temerile.

„Dacă vrei să înfrunți adevărul, va trebui să plătești prețul,” răsună din nou vocea, ca un ecou care se răspândea prin aerul dens. „Alege cu înțelepciune, căci nu va mai fi cale de întoarcere.”

„Cum știe Adrian despre toate astea?” întrebă Emil, neliniștit. „Cum poate să aibă control asupra noastră chiar și de la distanță?”

„Adrian este mai aproape decât ne imaginăm,” spuse Ana, cu o hotărâre în voce. „Știe exact ce ne temem și ce ne dorim. A folosit fiecare moment de nesiguranță împotriva noastră.”

„Dar dacă nu îl înfruntăm, vom rămâne aici pentru totdeauna,” spuse Isabelle, gândindu-se la cuvintele lui Adrian. „Acesta e jocul lui – să ne țină prinse în propriile temeri.”

„Alegerea este clară, atunci,” răspunse Gabriel, privind în ochii tuturor. „Trebuie să continuăm, chiar dacă nu știm unde ne va duce acest drum.”

Ana ridică privirea și se uită la harta ce strălucea intens în mâinile ei. Era o alegere greu de făcut, dar știa că nu mai existau alternative. Tot ce putea face era să își urmeze instinctele și să înfrunte ceea ce urma.

„Trebuie să ne unim și să trecem prin asta împreună,” spuse ea, cu vocea fermă. „Acesta este adevărul nostru. Asta este calea.”

În acel moment, simbolurile de pe pereți și de pe podea se aprinseseră într-o explozie de lumină. Toți simțiră cum erau împinși într-o viziune comună, ca și cum ar fi fost transportați într-un alt loc, un alt timp. O realitate diferită, dar aceeași… adevărul lor.

Dintr-o dată, totul deveni sumbru. Întunericul îi învălui, iar în mijlocul acestei obscurități, un pas începu să răsune pe podea. Un pas… ce se apropia rapid. A fost Adrian, cu zâmbetul lui răutăcios și ochii pătrunzători, gata să le dezvăluie cele mai ascunse colțuri ale adevărului.

„V-ați ales calea,” spuse Adrian, cu o voce venind din toate părțile. „Dar adevărul… este mai periculos decât vă închipuiți.”

Și, înainte ca cineva să apuce să reacționeze, o lumină orbitoare izbucni din cutia de cristal, iar realitatea se distorsionă în jurul lor, înghițindu-i într-o noapte de neînțeles.