High School Years

Capitolul 2- Olivia este o legendă fiule. Câte fete n-am agăţat eu cu maşina aia

Hanna's pov.

-Ok,poţi zâmbii puţin? Oficial eşti boboacă! Spune mama dându-şi centura jos atunci când tata a parcat maşina în faţa casei lu Harry.

-Nope. Mi-aţi ruinat viaţa. Spun eu ţâfnoasă,trântind cu putere portiera maşinii atunci când am coborât din ea.

Eram nervoasă. Defapt,nu,nu eram nervoasă,eram mai mult de atât. Mai aveam puţin şi explodam pe aici de nervi.

Aveam media suficient de mare ca să fiu admisă la liceul ăla din New York,sau orice alt liceu din L.A. însă nu..Toate astrele trebuiau să se alinieze şi să facă ceea ce vrea mama,aşa că fără să vreau m-am trezit intrată la liceul Baverly,locul unde mama şi unchiumeo au făcut istorie, şi de asemenea locul unde prezenţa lor mă va urmării constant.

-Hanna! Nu mă enerva! Îmi zice mama serioasă aruncându-mi o privire urâtă în timp ce eu am tras adânc aer în piept încercând să-mi păstrez calmul. O să îţi placă acolo,o să îţi faci prieteni..

-Bine,bine,cum spui tu. Zic eu dându-mi ochii peste cap,în timp ce tata a sunat la sonerie.

Câteva secunde mai târziu,Harry,unchiul meu cel ciudat a apărut în prag având acel rânjet enervant pe faţă .

-Surioară,ce plăcere să te am în vizită. Spune el ironic,făcând-o pe mama să se strâmbe. Josh,cum o mai duci cu femeile astea două.

-Greu..Sincer greu. Îi răspunde tata,oftând.

-Pff..Josh iubire,tot cu femeile astea două te întorci acasă. Cât despre tine frăţioare..Ştiu că prezenţa mea mereu îţi face ziua mai bună,adică uită-te la mine,am aproape 40 de ani şi sunt irezistibilă.

-Ca întotdeauna Rebekah..Se vede că te aproprii de menopauză,tragi tare cât mai poţi,nu?

-Okey..Unde sunt Ella şi Marcus?! Chiar nu vreau să asist la discuţiile voastre ciudate,adică iuu!! Zic eu făcându-mi loc printre ei,lăsând în urma mea numai hohote de râs.

Suntem o familie de ciudaţi şi,câteodată,chiar nu ştiu cum eu şi verii mei reuşim să facem faţă situaţilor jenante în care suntem puşi de către părinţii noştri.

Cel mai probabil bunicu' şi bunica i-au chinuit rău de tot când erau copii iar acum ei fac tot ce le stă în putinţă să se răzbune pe noi tachinându-ne zi de zi.

-Hanna! Exclamă Ella din capul scărilor,venind în grabă spre mine pentru a mă îmbrăţişa strâns.

-Avem o problemă,mare,mare,mare. Zic eu muşcându-mi interiorul obrazului atunci când Marcus a ieşit şi el din sufragerie având o figură răvăşită.

-Ştiu şi eu. Spune el iritat,încruntându-se scurt la tatăl său.

-Ştiţi copii,nici nu aveţi idee cât de fericit sunt că fiul meu şi fata surorii mele o să facă furori pe holurile liceului Baverly în amintirea bătrânilor lor. Noi am fost acolo nişte legende,iar acum e rândul vostru. Spune unchiul Harry luându-mă pe mine şi pe Marcus pe după cap,conducându-ne până în sufragerie.

-Ştiţi,aşa o să ne revedem şi noi perioada adolescenţei prin voi. Adaugă mama bătând din palme entuziasmată,în timp ce s-a aşezat pe canapea.

-Pentru asta există casetele video şi pozele. Zic eu trântindu-mă pe fotoliul din piele albă din sufragerie.

-Şi..Pentru asta există copii. Adaugă Harry ciufulindu-i părul lui Marcus care s-a aşezat şi el jos lângă Ella.

-De ce trebuie să ne faceţi asta? Chiar atât de mult ne urâţi? Întreabă Marcus smiorcăindu-se,în timp ce eu îmi molfăiam interiorul obrazului încercând din răsputeri să mă abţin să nu plâng pe aici de nervi.