High School Years

Capitolul 16-Sau mai bine zis în sala de nașteri.

Ai di capu' meu mumă ca de mult nu ne-am mai văzut..Săptămânile astea două m-au dat cu totul peste cap și s-au întâmplat atât de multe încât nici nu știu de unde să încep.
Liceul e mișto,colegii la fel (îi ador) , nici nu mă așteptam să mă integrez așa de bine printre ei încât să nu le simt deloc lipsa celor din generală :)). Profesorii pe de altă parte m-au speriat în totalitate (mai ales profu de mate si profa de fizică) , până acum profilul mi se pare destul de greu și mă gândesc serios la un transfer la sociale,deci trăgând linie..VREAU ÎNAPOI ÎN GENERALĂĂ :((( .
Nu mă așteptam să se schimbe atât de multe lucruri odată cu începerea liceului, sau mă rog poate că mă așteptam,însă nici chiar așa. Noroc că nu am vreo Quennie care să-mi facă zile negre c'apăi le aveam pe toate.
Și încă ceva..Să nu dea domnu să vă faceți un prieten înainte de începerea liceului că nu o să țină. Mai bine să fiți forevăr alună și să vă găsiți pe cineva acolo decât să vă ardeți ca mine. Așa..ca și sfat prietenesc.
Soo..Ca să nu o mai lungim atâta și să nu o dăm pe sentimentalisme,haideți să începem odată capitolul că și așa v-am ținut atâta pe jar. :)))

***

Hanna's pov.

Mă intimidase.
Habar nu am cum reușise ,însă pe tot parcursul "concertului" am avut obrajii mai roșii decât jacheta roșie pe care o purta acum, peste același tricou alb pe care l-a avut și acum câteva ore.
Era deja noapte,iar garajul familiei Pierce,cea a chitaristului, era plin până la refuz.
Se pare că o groază de adolescenți veniseră până aici să-i vadă pe băieții de la Wampers, și în special pe Chase care era vocalistul formației și care încă de la început și până la final, nu s-a uitat în altă parte decât la mine.
Și acum îmi simt inima bubuind până în urechi din cauza emoțiilor provocate de băiatu ăsta. A fost pur și simplu genial!

-Cum ți s-a părut? Mă întreabă el cu ochii luminoși, de îndată ce a lăsat jos microfonul,inflirtându-se printre mulțime.

-Ești genial, sunteți geniali! Exclam eu încercând din răsputeri să-mi țin în frâu emoțiile, făcându-l pe Chase să zâmbească strâmb.

-Mersii,cred. Oricum,faptul că tu ai fost prezentă aici m-a ajutat mult. Spune el timid,băgându-și preț de câteva secunde mâna în părul ăla al lui cârlionțat și perfect,făcându-mă să înghit în sec.

Băiatul ăsta era pur și simplu ireal!

-Și,um..Eu una cred că ar cam trebui să plec. Mersii de invitație,a fost super, însă s-a întunecat deja și chiar nu vreau să mă dea tata in dispariție generală. Spun eu oftând scurt la gândul că trebuie să fac eu o scenă și să plec chiar
când eram pe punctul de a avea un moment. Sau mă rog,în capul meu urma un moment..

-Stai,te conduc eu! Spune Chase zâmbind cu gura până la urechi, în timp ce eu..Ei bine eu eram invadată deja de molii. Multe,multe molii.

-Păi și cu invitați și formația? Îl întreb eu nedumerită,făcându-l pe Chase
să arunce o privire rapidă înspre băieți.

-Eeh,se descurcă ei,sunt băieți mari. Acum tu ești importantă, și nu te pot lăsa să mergi singură acasă. Nu aș suporta gândul să te știu singură și eu aici,distrându-mă. Spune el poziținându-și ambele mâini pe umerii mei,fixându-mă cu privirea.

-Mersii. Spun eu făcând o grimașă în timp ce Chase și-a luat la revedere de la colegii săi și a ieșit împreună cu mine afară din mulțime.

Casa lui Peter Pierce era doar la câteva străzi distanță de a mea,și nu e ca și când străzile nu erau luminate sau ceva, însă nu aveam cum să-l refuz
pe Chase, fiindcă sincer chiar îmi doream să se întâmple asta.