High School Years

Capitolul 11-Opa,am picat fix în mijlocul unei reuniuni de liceu.

Hanna's pov.

Aveam emoții. Era normal să am emoții?

Am petrecut aproape 2 ore în fața oglinzii iar eu în general nu stau nici 15 minute!
Să nu mai punem la socoteală că era să cad de vreo două ori pe scări și am vărsat oja mea vișinie pe bluza mea albă cea nouă.
O să fiu petardă la cina asta! La naiba..O să fie un dezastru monumental!

-Hanna scumpo,ar trebuii să cobori. Familia Walker va ajunge din minut în minut. Spune tata răzămându-se de tocul ușii.
Era îmbrăcat într-o pereche de blugi negri,un tricou gri și o cămașă în carouri iar atitudinea extrem de degajată pe care o adopta în momentul ăsta m-a făcut să mă întreb dacă nu a pus ceva la cale.. Îl ura pe Nick,iar asta nu era ceva necunoscut. În definitiv a fost fostul iubit al mamei. Bănuiesc și eu că nu e plăcut să îl ai pe fostul soției tale la cină, chiar dacă stăm să o luăm așa Roby mereu a părut să facă parte din familie chiar dacă el și mama au fost împreună.
Legăturile din familia Styles sunt ciudate, iar când vine vorba de familyzone suntem cei mai buni la asta. În special mama. A fost regina friendzone-ului!!

-Ați făcut o tâmpenie. Nu trebuia să îi chemați la cină! O să fie un dezastru! Zic eu smiorcăindu-mă, ieșind împreună cu tata pe coridor. Plus că tu îl urăști pe Nick!

-Ascultă-mă, îți place de băiatul ăsta? Mă întreabă el poziționându-și mâna pe umărul meu, având acel moment jenant de tată-fiică.

-Eu..

-Scumpo,îți sunt tată. Dacă Chase se dovedește a fi un băiat calumea care să nu-i semene tatălui său aș fi în stare să trec și peste ura mea față de Walker doar ca să te văd fericită,înțelegi asta? Mă întreabă tata privindu-mă atât de profund încât nici nu mai știam cum să reacționez. Vorbeam deja din priviri.

-Înțeleg. Însă nu trebuie să faci asta dacă nu vrei. Chiar nu vreau să se lase cu o vizită la spital..

-Nu o să fie nevoie să apelăm la violență, e de ajuns să-l fac de minune în fața la nevastă-sa. Spune tata scoțând de la naftalină rânjetul ăla a la Styles pe care de 20 de ani de când e în preajma familiei ăsteia a ajuns să îl dobândească pe deplin.

Fără să mai apucăm vreunul să mai zicem ceva, sunetul someriei ne-a făcut pe amândoi să căscăm ochii și să o luăm aproape la fugă pe scări până la parter.

Mama elegantă ca întotdeauna era îmbrăcată într-o rochiță neagră care îi venea puțin deasupra genunchilor și care îi scotea destul de bine în evidență formele pe care încă le mai avea în ciuda vârstei ei.

Bine,poate că avea câțiva colăcei și câteva kilograme în plus și nu mai avea corpul ăla de invidiat, însă nu avea nimeni curajul să se lege de aspectul ei. Era ca și când ți-ai semnat condamnarea la moarte.
Chiar dacă uneori mă mai scăpa gura și îi ziceam că mărimea S nu mai e de ea..Privirile alea ce mi le arunca atunci și crizele pe care le făcea zicându-mi că "noi o vedem grasă" o să rămână cu siguranță în istorie.

-Dumnezeu să-mi dea putere să nu fac aluzie la cât de mică o are în fața fiului său dacă se încing lucrurile. Spune mama dându-și jos șorțul de bucătărie,ca mai apoi să se îndrepte împreună cu tata înspre ușă pentru a deschide.

Dacă s-ar fi dat un premiu pentru cel mai fals zâmbet existent,cu siguranță am fi fost milionari. Fața mamei și a tatei atunci când au deschis ușa a fost una memorabilă.

-Nick! Spune mama cu o voce mult mai pițigăiată decât și-ar fi dorit, de îndată ce în pragul ușii și-au făcut apariția cei doi Walkeri.