CAPITOL FINAL

560 37 14
                                    

Hanna's pov.

-Hanna, grabeste-te! O sa intarziem! Îi aud vocea mamei strigându-mă de la parter mai agitată ca niciodată.

Nici la nunta fetei lui Claire nu a fost așa de entuziasmată și de grăbită ca acum, chiar dacă acel eveniment s-a lăsat cu peripeții. Nu o să pot uita niciodată seara aceea în care noi toți am fost domnișori de onoare iar Adam mi-a fost partener.
După ce am fugit toți în timpul nunții la un club din Miami, ne-am întors destul de amețiți și mult mai veseli într-o mașină de 5 locuri, noi fiind în total vreo 7 persoane.
Am stat în poala lui Adam, iar fluturașii pe care i-am simțit atunci au dat startul la mulți alții.
În noaptea aceea a fost primul nostru sărut adevărat care a rupt granița dintre prietenie și ceva mai mult. Mă invitase la dans, pe o melodie de a lui Bon Jovi, un clasic pentru el care îl asculta de fiecare data când urcam la el în mașină. Mă trăsese aproape, distanța dintre noi era milimetrică iar respirația sa acoperită într-un miros de alcool mă îmbata de-a dreptul. Se uita la mine cu o privire pierdută, parcă așteptând ceva, momentul potrivit.
Ne uitam unu la altul, aproprierea devenea tot mai puternică până ce fără să ne mai gândim, buzele lui le-au cuprins pe ale mele. Erau moi și calde, iar picioarele mele și-au pierdut parcă controlul în brațele lui. Căldura ce o emana era aparte iar lumea din jurul nostru parcă se evaporase ca prin magie.
Aceea a fost seara mea și a lui, seara când am realizat că el este totul pentru mine, doar el și atât.

-Hanna, întârziem! Și nu cred că o să mai absolvească băieții liceul și a doua oară! Strigă ea încă odata, bătându.mi de data asta cu putere în ușă, trezindu-mă din transă.
M-am mai uitat încă odată la fotografia cu mine și cu Adam din acea seară agățată de oglindă , apoi mi-am luat telefonul de pe masă și i-am deschis ușa mamei.

Băiatul meu termina azi liceul. El..și restul fraierilor.

-Sfinte doamne, ești gata. Acum haide, vreau să văd ocara lui Harry pe scenă și să îi aduc puțin aminte de cum și-a ratat el ziua absolvirii că se îmbătase cu o seară înainte și o adormit încuiat în baie pe wc.

-Unchiul Harry? El se lăuda că a fost primul din generația lui. Spun eu surprinsă însă nu tocmai șocată de cele auzite.

-Da, primul la prostie. Adaugă mama amuzată sărutându-mă scurt pe frunte. Acum hai, Claire o să intre în sevraj de emoții cât de curând.

O urmez grăbită fiind uimită cum femeia asta încă mai poate să alerge pe scări pe tocuri. Eu în schimb, eram în clasicii mei converși.

-Am vorbit cu Harry, acum pleaca și ei, aparent Ella a stat o oră să își aleagă nuanța la ruj. Vedeți, sunt agitați. Ne avertizează tată, luând-o înaintea noastră înspre mașină.

Era un eveniment mare, într-adevăr. Gemenii, Adam și Marcus aveau să termine astăzi liceul după un an plin de peripeții împreună. Era sfârșitul nostru ca și grup. Bine, relativ. Gemenii aveau sa plece la facultate în New Orleans, Adam intrase la facultate în Washington iar Marcus..acuma un gram de inteligență trebuia să rămână și acasă lângă fusta mamei.
Îmi venea să plâng știind că din toamnă voi fi departe de ei însă eram și mândră de toți.

-Cum de a intrat Marcus la facultate? Încă sunt surprins. Spune tata râzând haotic, virând la stânga pe drumul spre liceul Baverly.

-Cum de a intrat și Harry într-o formație. A avut noroc. Și el cred că e încă șocat. Răspunde mama retușându-și machiajul în oglinda de la mașină.

A fost un an intens, încă nu-mi venea să cred că se terminase și că o să rămâns singura cu prințesele Reed. De fapt, decât cumnată cu una dintre ele, mai bine așa.
Într-un final se dovedise că marea dragoste a lui Marcus nu a fost altceva decât sora lui după tată.
Aparent Ariana chiar nu mințise când a zis că a rămas însărcinată la nunta ei cu Harry.
După 18 ani secretul a ieșit la iveală și a picat ca o bombă cu ceas în familia noastră, pentru Marcus fiind cel mai dificil să digere totul. Însă toți au rămas de comun acord să țină totul secret ca să nu ajungă la urechiile mediei. Astfel povestea de dragoste dintre Marcus și Reed a avut un final mai tragic decât Romeo și Julieta.

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Jul 15, 2019 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

High School Years Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum