Pasăre De Noapte

Capitol II

În spatele meu stătea un bărbat mai intalt,brunet îmbrăcat cu un costum negru.Ochi săi întunecaţi îmi traversau cu neruşinare fiecare parte a corpului.Pare de vreo 25 de ani şi e clar că e de viţă.
Mi-am strâns pumni şi mi-am încleştat dinţi la gândul că sunt vândută ca un obiect.
Madame Rose a înaintat către el cu un zâmbet diavolesc.
-Dar,Adrian,nici nu se pune problema banilor,nu-i aşa?l-a întrebat Madame Rose la fel de zâmbitoare.Acesta a ras scurt privindu-mă încontinuare.
-Rose.a început el.De când suntem prieteni,ştii bine că dacă îmi doresc ceva îl obţin într-un mod sau altul.
Am simţit că răbufnesc când mi-a zâmbit.Mi-am înfipt unghiile în carne şi mi-am muşcat limba până am simţit un gust sărat de sânge.
-Atunci te poftesc în prima odaie.Madame Rose mi-a prins mâna şi m-a tras lângă 'cumpărătorul meu' care mi-a prins talia.Am început sămergem spre prima odaie.Când am ajuns în faţă uşi a apăsat clanţa fără să mă privească.Am inaintat in mijloc analizand totul.Odaia nu erafoarte mare,avea un pat cu baldachin într-o parte,în partea opusă o masă cu două pahare şi o sticlă de băutură alături de două scaune.Eraluminată de nişte lumânări puse ici colo şi de lumina luni care venea de la un geam destul de mic,dar perfect pentru a ieşi pe el.Gândulmi-a zburat imediat la evadare,dacă aş putea să îl îmbăt şi după ce adoarme să ies pe fereastră.
-Nu ai nici o şansă să ieşi de aici!Ieşirea e pre bine păzită.brusc zâmbetul care îmi apăruse pe faţă mi-a pierit.
-Citeşti gânduri sau ce?l-am întrebat artagosa întorcându-mă spre el care stătea rezemat de clanţa privindu-mă în continuare.
-Se poate spune şi aşa.a făcut un pas spre mine,iar eu unu în spate ceea ce l-a făcut să zâmbească.

Urasc aroganta lui,de parca daca e mai bogat e mai bun decat restul.Nu il cunosc de mult timp,insa i-am observat naravul.

-Nu ai vrea să şti ce gândesc eu acum despre ţine.am marait eu vrand sa nu par slaba,dar asta i-a marit zambetul.
A mai făcut un pas în faţă eu repetând mişcarea anterioară.S-a apropiat mai tare de mine,eu am mai făcut un pas lovindu-mă de perete.
-Şi mă rog ce gândeşti despre mine?şi-a aplecat capul şi mi-a ridicat mâinile deasupra capului zdrobindu-le de perete.Am înghiţit în sec neştiind ce să îi răspund.Un sentiment ciudat mă acaparează în interior.

-Ca esti un nemernic.voca mea era stinsa si abia am putut sa ma aud.

-Poftim?m-a intrebat el.Mi-am inchis ochii si am repetat mai tare:

-Ca esti un nemernic.

-Nu am auzit nimic.Mi-am strans ochii,am tras aer in piept si i-am tipat in fata:

-Esti un nemernic!mi-am deschis ochii incet cu frica.El ma privea surprins.

Nu ma asteptam sa il afecteze vorbele mele.

-Si cu ce suntem diferiti daca tu esti o curva?ochi sai negre trimiteau sageti de furie catre mine.

Nu sunt o curva! mi-am spus in gand.Si daca as fi cine e el sa spuna asta?Din cauza lui si a oamenilor ca el exista oameni pe strazi.

Am incercat sa ma eliberez din stransoarea lui,dar am reusit doar sa isi lipeasca corpul de mine.L-am privit furioasa vrand sa imi infig unghiile in ochi lui.
-Da-mi drumul!am tipat la el!
-Shhh.si-a prelins un deget peste obrazul meu.
-Nu ai nici un drept să...nu mi-am putut continua propozitia caci am fost oprita de el.
-Serios?Si cum iti explici ca esti a mea?In seara asta esti doar a mea.Esti doar tarfa!ki-a scuipat in fata ultimul cuvant.
Atunci mi-am simtit picioarele inmuinduse.Cu toata forta l-am impins de langa mine lovindu-l intre picioare.
-Deparca tu esti mai bun.Cati oameni au murit din cauza ta?Da,poate eu sunt o tarfa fecioara prin faptul ca mama mea a fost una,dar macar ne-am castigat corect existenta. Esti doar un rasfatat mic care are o alta femeie zilnica.Mori!i-am tipat printre lacrimile pe care nu am simtit ca le-am dat drumul.
Simt ca fiecare parte din mine nu valoreaza nimic.
Esti doar o tarfa! Cuvintele lui mi se repetau in gand. Poate ca toata viata voi fi o tarfa sau poate ca voi evada sau poate voi muri inainte de a deveni ca mama,dar voi stii mereu ca exista oameni mai rai decat mine pe lumea asta.
Pana la urma suntem oameni,rar umani,cand ajugem sus vrem mereu mai mult indiferent pe cine calcam in picioare,e firesc toti avem o partr intunecata mai bine sau nu vazuta.Si in povestea astea eu sunt cea calcata in picioare.
Mi-am lasat corpul sa alunece pe langa perete.Mi-am imbratisat genunchi dand drumul suspinelor.
I-am auzit pasi prin camera plimbandu-se nelinistit. Nu mi-am facut curaj sa il privesc in ochi,am preferat sa ii privesc cizmele negre de piele care se indreptau spre mine acum.
Stiu ce ma asteapta oricum,asa ca imi astept sentinta finala fara sa protesz pentru ca nu m-ar ajuta la nimic in plus nu m-ai am forta necesara.
Cand era in fata mea s-a lasat pe vine eu putand sa ii vad cele doua jaduri intunecate care pareau triste in acelasi timp.

Hei am revenit si eu cu un capitol dupa o mie de ani.
Acum voi posta mai des,promit.
Pana la urmatorul capitol astept parerile voastre.Pentru mine chiar conteaza enooorm ce credeti ass ca astept chiar si hate-uri,vaaa rooog mult.
Pupiciei la derbedei