Pasăre De Noapte

Capitolul XXVI

M-am ridicat fulgerator oprindu-mi un ţipăt. Nu iar!

Am visat-o din nou pe Madame Rose în bordelul ce ardea. Dumnezeule, aş vrea să nu mă mai simt vinovată.

M-am întins la loc. În dreapta nu mai era nimeni.

Aseară adormisem în braţele lui Adrian. Totul pare a fi ireal, dar atât de frumos!

Acum stăteam înfăşurată într-un cearşaf. Cum voi ieşi de aici dacă nu am haine de schimb? Cred că voi rămâne aici până va veni cineva.

M-am afundat în pat şi mi-am plimbat privirea prin camera ,acum, luminată . Un geam mare era acoperit de perdeluţe albe. Un dulapior din lemn maro stătea lângă. În stânga şi în dreapta patului stateau două noptiere mici. Totul e rustic, pare a fi o casă la ţară.

Pe uşă a intrat Adrian cărând material. S-a apropiat de pat şi a lăsat materialul lângă mine.

-Oh, te-ai trezit,frumoaso! A exclamat zâmbind. Bună dimineața, iubito! Mi-a sărutat fruntea şi s-a aşezat lângă mine.

-Bună dimineaţa! L-am salutat şi m-am ridicat în fund.

-Uite, ţi-am adus o rochie. Mi-a întins bucata rozalie de material. Nu ştiu dacă ţi-e bună,dacă nu pot să caut alta. Sau dacă nu-ţi place îţi poti alege alta. Cred că te vei descurca, dacă... S-a agitat el, dar l-am oprit lipindu-mi buzele de ale sale. Mana mi-a poposit pe pieptul său.

-E perfectă! Am spus când ne-am despărţit. El a zâmbit şi mi-a lăsat un sărut scurt pe buze.

-Te las să te pregăteşti, apoi coboară jos la masă, îl vei întâlni pe domnul Dupleix. A spus ca mai apoi să iasă afară.

Inima mi-a tresăltat de bucurie. În sfârşit! Îl voi întâlni pe misteriosul domn! Voi afla mai multe despre mama ,ce îi plăcea, ce nu îi plăcea, cum era, chiar despre legătura lor. Amintirile mele din copilărie sunt în ceaţă, îmi amintesc doar cum îmi cânta.

Dar dacă ...dacă nu o mai ştie pe mama. Sau dacă mă va goni.

Am scos scrisoarea de la mama şi am strâns-o la piept.

Mamă, ajuta-mă! M-am rugat.

Am îmbrăcat rochia rozalie ce îmi cădea peste corp ca fiind special cusută pentru mine. Poate că Adrian chiar îmi cunoaşte gusturile. E atât de drăguţ cum se chinuie să îmi facă pe plac!

Mi-am aranjat rochia, apoi mi-am pieptanat părul cu o perie ce am găsit-o în dulapul aproape gol.

Am ieşit din cameră emoţionată. Speram ca domnul Dupleix să fie un om cumsecade, dar cred că mama nu m-ar trimite să caut adăpost la oricine. Doamne, ascultă-mi rugile!  Toată casa avea un aer rustic. Pereţi închişi, uşii din lemn masiv, o casă simplă la ţară. Am dat cu ochii şi de câteva capete de animale împăiate. Probabil e o casă de vânătoare.

Am coborât scările unde m-a întâmpinat Adrian care m-a luat la braţ.

-Ce frumoasă eşti, iubito! M-a sărutat pe creştet şi m-a condus în faţa unei uşi înalte de lemn unde ne-am oprit. Trebuie să îţi spun ceva. A continuat. Domnul Dupleix... e puţin.... iritat. Poate să fie... insolent cu persoane noi.  Fi cuviincioasă cu el. E şi bolnav... A ezitat. Încă ceva. Are unele pierderi de memorie.

Am rămas şocată, dacă nu îşi va aminti de mama? Am bătut atâta drum pentru ce?

-Nu-ti face griji! I-am zambit. Mai mult am încercat să mă conving pe mine însămi, nu pe el. Mi-a zâmbit stângaci şi mi-a lăsat un sărut pe buze, apoi a deschis ușa înaltă. Înăuntru se întindea o masă lungă la capătul căreia se afla un domn. Avea trăsături frumoase, familiare de altfel, dar se vedea că ani necruţători au trecut peste chipul său brăzdat de riduri şi părul cărunt.

Adrian m-a tras spre el.

-Domnule Dupleix, ea e Jolanne. Jolanne, el e domnul Dupleix. S-a întors spre mine. Eu am făcut o plecăciune şi am zâmbit timid. Mi-am ţinut privirea în pământ şi mi-am frământat degetele. Am auzit cum s-a ridicat şi a venit spre noi.

Paşi săi calculați veneau spre noi. Eram mai emoţionată cu fiecare secundă ce trecea. Agonie! Ăsta e cuvântul ce îmi poate descrie starea. Mă va goni? Oare să facă asta? Doamne!

Când a ajuns lângă mine mi-a prins mâna atent. Mi-a sărutat-o finuţ apoi şi-a dres glasul. Nu mi-am permis să îmi ridic privirea, eram prea surprinsă.

-Îmi pare bine, Jolanne! A spus cu voce răguşită. mi-am ridicat privirea. Acelaşi domn din tablourile din castel era în faţa mea zâmbind . Am zâmbit timid. Acum îl recunosc. E acelaşi domn din visul cu mama, din tablourile din palat. E el! Cum nu l-am recunoscut din prima?

În visul cu mama era tânăr, înalt, avea părul castaniu aranjat, ochii verzi pătrunzători, trăsăturile parcă sculptate. Iar acum... acum se vedea că ani cruzi ce au trecut peste el i-au lăsat urme adânci pe chip, peste păr i s-a pus un strat alb, ochii îi sunt trişti, culoarea lor s-a şters, însă încă era înalt, mândru. Nu pare bolnav, pare trist, dar acum poartă un zâmbet ce îi ascunde ochii trişti.

-Plăcerea e a mea, domnule Dupleix! Am zâmbit sincer. Pare o persoană bună, nu inteleg de ce a fost Adrian arăt de îngrijorat.

Dar nu sunt încă liniştită cu totul. Nu atâta timp cât nu ştiu cine e el sau ce relaţie avea cu mama. E posibil ca el să fie clientul ei? Atunci totul are sens. Ea l-a iubit, dar el nu a iubit-o. Dacă ar fi iubit-o ar fi scos-o din bordel. Sau poate ea nu voia asta. Şi atunci acest domn să fie... să fie tatăl meu? Nu poate fi sigură de asta,ar fi putut rămâne însărcinată cu orice alt client. Dar tot nu are sens de ce m-a trimis la el. Sper doar ca totul să se clarifice curând pentru a mă întoarce la Paris. Probabil că mă caută demult deja şi toţi sunt îngrijoraţi. Nu aş fi vrut să le fac şi lor necazuri.

-Domnule Dupleix, Jolanne ar vrea să .... A spus Adrian, dar domnul Dupleix l-a întrerupt.

-Ei și tu acum. Aţi făcut un drum lung şi probabil sunteţi înfometaţi. Vom vorbi după aceea, de acord? A spus el şi eu am aprobat. Pare foarte cumsecade, nici de cum aşa cum m-aş fi aşteptat. Aşteptăm un domn ursuz, dar el pare un bătrânel simpatic. Am zâmbit în sinea mea şi ne-am aşezat la masă. Domnul Dupleix în capăt, Adrian lângă el, iar eu in dreapta sa.

Îmi pare rau că a durat atât! Am avut multă treabă, dar acum aceste două săptămâni le voi avea mai libere şi voi putea scrie.
Btw miercuri e ziua mea şi sper ca pe atunci să postez şi aici, dar să public şi o carte la care lucrez de ceva timp ca un cadou pentru voi.=)
Oricum nu uitaţi de cealaltă carte, Dincolo de bariere, poate treceţi cu un vot şi pe acolo.
Astept păreri. Dedicaţi doriţi?