Capitolul XXXIIV

1.3K 115 4
                                    

-Unde mă duci? Am întrebat-o cu ură pe femeia din faţa mea. Bordelul a ars în acea seară, dar unde şi-a aranjat noul bordel?

-Vei vedea. A spus afişând un rânjet.

Am înghiţit în sec.

De ce viaţa e aşa cu mine? Voiam linişte şi pace, dar am primit mai multe necazuri. Aş da orice să pot da timpul în spate până la momentul în care mama mea m-a vândut. Momentul acela nenorocit care mi-a schimbat destinul. Totul ar fi fost mai bine. Dar tot răul spre bine, dacă nu s-ar întâmplat asta nu aş fi cunoscut dragostea adevărată, iar asta poate e crucea ce trebuie să o duc, prin nefericirea mea i-am oferit libertatea Laurei. Totul e aşa cum trebuie să fie pentru că Dumnezeu le rânduieşte pe toate cum trebuie. Dumnezeu e mereu drept! 

Mi-am ridicat privirea spre geam. Totul are să fie cum ar fi trebuit de la început...

***

-Jos! Vocea lui Madame Rose m-a trezit din visare. M-am ridicat greoi şi am coborât din trăsură. Peisajul m-a şocat. Un castel se înalţă semeţ în faţa mea.

-Ce este aici? Am întrebat. M-am întors spre Madame Rose, iar aceasta a zâmbit drăcește.

-Iadul! A spus şi mi-a prins cotul. M-a târât până în castel împotriva voinţei mele. Mâna sa îmi strânge prea tare cotul, iar frica mă cuprinde o dată ce intrăm în castelul întunecat decorat cu capete de animale împăiate. Lumina soarelui e oprită de draperiile trase. Totul are un aer sinistru. Nu am luat o decizie bună sacrificându-mă pe mine. Trebuia să protestez, să lupt, să ţip, să nu o las să mă ia, dar a fost momentul meu de slăbiciune.

-Te rog, dă-mi drumul! Am spus, iar ea m-a aruncat pe podea. Corpul meu a lovit podeaua făcându-mă să scâncesc de durere. Ce mai vrei de la mine? Am întrebat-o cu ură. Mi-am ţinut capul ridicat spre ea. Aceasta a trântit uşa mare şi s-a întors spre mine.

-Tu, curvo,vei plăti pentru ce mi-ai făcut. Pentru că m-ai lăsat să ard. Pentru rănile şi cicatricile mele. A spus aplecându-se spre mine. Tu eşti o curvă ca mama ta! A mârâit, iar în a doua secundă am scuipat-o în faţă. Aceasta şi-a strâns ochii şi s-a şters cu mâneca rochiei. Eu am continuat să o privesc cu ură. Ea e femeia care mi-a distrus viaţa!

Fără alte explicaţi, palma sa mi-a lovit obrazul făcându-mă să cad cu totul pe podea. Durerea îmi arde obrazul. Un gust necunoscut mi-a invadat gura şi l-am recunoscut ca fiind sânge. Am scuipat sângele ce îmi curgea din buza spartă. Mi-am întors privirea spre ea, iar aceasta mi-a prins părul şi m-a ridicat. Am simţit cum îmi smulge părul.

-Îţi arăt eu ţie! A spus tragandu-mi capul în spate. Mauro! A ţipat, iar acesta a intrat pe una din uşii cu un butoi. A venit spre noi şi a lăsat butoiul în mijlocul holulului. Lasă-l aici! A ordonat Madame Rose, iar el i-a urmat în tocmai porunca şi a ieşit lăsându-ne singure.

Strânsoarea sa nu a cedat, dimpotrivă. Ce are de gând să îmi facă acum?

Doamne, păzește-mă!

-Ştii cum e să arzi? Carnea să ţi se topească de pe oase şi părul să îţi ardă? M-a întrebat, dar nu am apucat să spun ceva căci m-a întors cu spatele la ea. Nu e deloc plăcut, crede-mă. Şi nimeni să nu te ajute. Tu m-ai lăsat să ard acolo. Şti de ce aveam nevoie atunci? M-a întrebat.

De ce îmi mai prelungeşte chinul? Mi-a tras mai tare părul.

-Răspunde-mi! A ţipat, dar nu am ştiut ce să îi spun. Fie, îţi spun eu. Aveam nevoie de apă. Apă, nenorocito! A ţipat şi mi-a băgat capul în butoiul din faţa mea, butoi care e plin cu apă.

M-am speriat şi nu am realizat ce se întâmplă până ce nările şi gura mi-au fost invadate de apă. Am rămas aproape fără aer chinuindu-mă să rezist.

Când mi-a ridicat capul şi am inspirat aerul lacom. Apa mi s-a scurs pe rochie. Mi-a tras părul mai tare obligandu-mă să îmi las capul pe spate.

-Am ţipat şi m-am zvârcolit, dar tu ai plecat şi m-ai lăsat acolo. A mârâit şi din nou mi-a împins capul în butoi.

De data aceasta m-am aşteptat, astfel că mi-am închis gura şi  mi-am strâns ochii.

Mâna ei mă ţine prea strâns şi nu mă pot elibera oricât aş încerca. Las aerul să îmi părăsescă întregul trup când nu mai pot rezista, dar în scurt timp simt o durere cruntă în piept. Încerc să prind marginile butoiului cu palmele pentru a mă ridica, dar sunt prea slăbită sub forţa ei.

Mă trage înapoi şi aproape că mă înec cu apa ce mi se scurge în gură când încerc să cuprind cât mai mult aer.

-Te rog! Spun printre tuse.

-Şi eu am rugat şi am implorat. Îmi spune şi din nou îmi bagă capul în butoi. Ca de fiecare dată, aerul îmi părăseşte plămâni. Mă simt slăbită şi mă las în voia sorţi. Nu mai lupt şi las întreaga durere să mă cuprindă, dar înainte mă ridică din nou. Nu mai am forţă să mă ţin pe picioare, ci doar mă las sprijinită de ea.

-Stai să vezi când va veni ea! A spus, dar nu am mai înţeles sensul cuvintelor ei, căci am căzut într-un somn adânc.

Pasăre De NoapteUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum