Pasăre De Noapte

Capitolul XXVII

După ce ne-am aşezat la masă şi Domnul Dupleix a încetat să mă mai privească fascinat, ne-a povestit  despre imprejurimi de care eram întru totul fascinată. Ne povestise despre pădurile dese, câmpiile întinse și dealurile înalte.

Totuşi nu îmi plăcea cum mă priveşte, curios, fascinat cu o urmă de şoc, ca şi cum ne-am cunoaşte. Încerc să îmi amintesc, dar nu îl mai văzusem niciunde decât în visul cu mama, dar niciunde altundeva.

-După masă, aţi putea ieşi la călărit şi să vă plimbaţi prin jur. Ne-a spus Domnul Dupleix şi a sorbit din cana cu ceai.

-Ar fi o idee bună. Am spus entuziasmată. De ce nu ne însoţiţi? Ne-ar face mare plăcere. Am spus vrând să mă mai bucur de compania sa. Într-adevăr e foarte cumsecade.

-Mi-ar plăcea, dar boala nu îmi permite asta. A spus cu o urmă de tristeţe.

-Domnule Dupleix, dacă doriţi acum să discutaţi cu Jolanne. A intervenit Adrian.

Oh, aproape uitasem!

-Mama mea mi-a spus să vin la dumneavoastră. Am vorbit eu.

-Care e numele mamei tale?

-Amelia. Am spus amintindu-mi. Nu ştiam dacă să îi spun intregul nume, Dupleix, au acelaşi nume şi nu ştiu,poate e doar o coincidenţă.

-Amelia? Nu ştiu pe cineva cu acest nume care să aibă o fiică. Unde este mama ta? M-am întrebat şi un suspin aproape mi-a scăpat, dar Adrian mi-a prins mâna linistindu-ma cu un mic zâmbet încurajator.

-A murit acum 17 ani. Am spus trist.

-Îmi pare rău! A spus cu regret.

-Nu trebuie. I-am zâmbit. Nu are de ce să îi pară rău pentru mine.

-Dar nu îmi amintesc de mama ta.

-Sunteţi sigur? Orice speranţă mi se spulberase. Mama îmi spusese clar despre dumnealui. Cum poate să nege că o cunoaşte? Speram ca el să fie tatăl meu. Mi-ar fi plăcut, nu pot minţi. Dar am rămas iarăşi fără speranţă.

-Probabil mama ta a greşit sau a încurcat numele. Îmi pare rău că ai bătut atâta drum pentru nimic!

-Noi ne vom întoarce la Paris pe prânz. A spus Adrian. Chiar aveam nevoie să mă întorc. Am nevoie de Ines să mă încurajeze.

-Aşa repede? Abia aţi ajuns. Rămâneţi măcar până la prânz să îl luăm împreună. Ce ziceţi?

Adevărul e că nu putem pleca aşa, ar fi nepoliticos din partea noastră. M-am uitat la Adrian, iar el a încuviinţat.

Ne-am întors în cameră. În salon servitoarea ne-a servit ceaiul şi am mai discutat cu domnul Dupleix, apoi ne-am retras.

M-am aşezat pe pat şi Adrian lângă mine.

-Nu îmi place asta. A vorbit el.

-Ce anume? Am intrebat nedumerită.

-Situaţia asta. Nu imi place că trebuie să mai rămâneam.

-Ar fi nepoliticos din partea noastră să plecăm când abia am venit. Şi domnul Dupleix e chiar o persoană plăcută. Am zâmbit.

-Dar nu îmi place, Jolanne. S-a întors spre mine şi mi-a prins mâinile în poala sa. Tu vezi cum te priveşte? E fascinat de tine. Pare să vă înţelegeţi foarte bine, nici nu m-ai băgat în seamă pe mine. A spus şi s-a întors cu spatele.

Un zâmbet jucăuş mi-a apărut pe chip. E gelos! Chiar e gelos. Oare să fie un semn că el chiar mă iubeşte? Cu adevărat? Inima mi-a tresăltat de bucurie. Dar mă simt şi jignită, doar nu crede că m-aş simţi cât de puţin atrasă de domnul Dupleix?! Ar putea să îmi fie tată.

-Ei haide. Doar nu crezi că mi-ar plăcea un bătrânel?!Am râs, dar el nu a făcut la fel. Nu îmi plac bătrânei, Adrian!

-Păi mie mi-ai spus că sunt în moş libidinos. A spus bosumflat, iar eu am râs.

Oh, da. Îmi amintesc cum i-am spus asta în prima noapte, dar asta nu părea să îl deranjeze atunci, mai ales că a început să mă sărute.

M-am ridicat pe genunchi şi mi-am încolăcit braţele în jurul său şi i-am sărutat obrazul.

-Asta pentru că tu eşti moşul meu. Am spus, dar el nu mi-a mai răspuns. Adrian, nu fi încăpăţânat! Am continuat să îl sărut, dar fără vreun răspuns. Fie îmi pare rău! Am cedat. Nu suport să nu îmi vorbească.

-Nu îţi cere scuze. A spus şi s-a întors spre mine. E vina mea. A oftat şi mi-a prins faţa în mâinile sale. Doar că nu am suportat sã nu am toată atenţia ta. Îmi pare rău!

-Promit că voi fi mai atentă la tine. Am spus. Are dreptate, am fost prea distrasă să mă gândesc la el.

Si-a apropiat faţa de a mea până când am putut să îi simt respiraţia sacadată. I-am privit ochii ce parcă aşteptau o aprobare pe care au primit-o când buzele sale s-au lipit de ale mele. Mi-a masat buzele profitand de un moment în care şi-a băgat limba înăuntrul gurii mele cercetând fiecare colţişor. Mi-a dezmierdat limba afundându-se în gura mea. Mi-a băgat mâinile în părul lui cerandu-l mai mult. Eram nesătulă de sărutările sale. Eram nesătulă de sărutările sale. M-am lăsat pe spate, iar el s-a lăsat peste mine fără să întrerupă sărutul. Mi-am încolăcit picioarele în jurul lui simţindu-i membrul tare. Aveam nevoie de el. Aveam nevoie de el înăuntrul meu.

S-a despărţit din sărut şi mi-a şoptit peste buze:

-Te iubesc!

-Şi eu! Am spus rapid vrând să revin la sãrut, dar el s-a ridicat şi s-a îndreptat spre uşă.

-Te aştept la grajduri, frumoaso! Mi-a făcut cu ochiul şi apoi a ieşit lăsându-mă confuză.

Am lovit aşternuturile cu mâinile. Nu pot să cred că a făcut asta! M-a lăsat aşa! M-a modelat cum a vrut el şi când am ajuns să ard de dorinţă a plecat ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Oh, dar umflătura din pantaloni l-a dat de gol. A vrut să mă chinuiască, păi să se ferească atunci când voi face şi eu la fel.

Ăsta e război!

Adrian, Adrian, ce faci, măi? O laşi aşa?
Hehe, sper să vă placă şi acest capitol. Aştept păreri. Vă îmbrăţişez.