Pasăre De Noapte

Capitolul XXIV

JOLANNE POV

-Drăcia dracului! Am înjurat cu voce tare când am eşuat în încercarea de a deschide cuşca asta nenorocită.

Trecuseră câteva ceasuri de când a plecat diavolul acela. Am încercat degeaba să deschid lacătul ăsta nenorocit, dar la dracu de vrea să se deschidă.

Eram nervoasă din cauză că el putea sosi în orice moment, iar eu eram neputincioasă.

Încercăm să caut o metodă, orice pentru a putea fugi, dar totul era în zadar.

Şi speranţa că Adrian m-ar găsi a murit. Poate nici nu a observat că lipsesc sau poate doar nu-i pasă.

Îmi venea să urlu de durere neştiind ce mi se va întâmpla. Totul era mai agonizant dacă pur şi simplu stăteam aici aşteptând ca el să vină. Mă va batjocori ,iar apoi îmi va chinui trupul după bunul său plac .

Numai când imagini cu el mâncând şoarecele mă cutremur, iar o scârbă mă cuprinde.

Trebuie să fug. Trebuie! Dar cum?

Am căutat cu privirea ceva ce m-ar putea ajuta să scap de aici, dar parcă totul era împotriva mea.

Am dat cu ochii de cuţitul pe care l-a lăsat pe masă. Dacă aş putea să îl iau.

Am prins lacătul cuşti care era blocat şi nu voia să se deschidă de niciun chip. La dracu!

Am încercat să îmi întind mâna, dar eram prea departe. M-am întins mai tare, dar tot nu ajungeam.

Am inceput să mă mişc în stânga şi în dreapta pentru a balansa cuşca până am ajuns cu mâna la cuţitul pe care l-am înşfăcat.

L-am privit pentru o clipat, apoi am prins din nou lacătul. Am băgat vârful cuţitului înăuntrul lui, dar refuza să se deschidă.

Am scrâşnit din dinți învinsă. Ce mai îmi rămâne de făcut?

Dacă l-aş omorâ şi aş fugi? Ideea mi-a surâs, asta ar fi singura mea scăpare. Dar va vedea cuţitul, nu îl pot ascunde. Doar dacă îl bag sub fustă. Mi-am rupt o bucată de material şi mi-am dezgolit piciorul. Am pus cuţitul rece pe pielea mea de deasupra genunchiului şi l-am legat cu materialul rochiei. Lama îmi străpungeau puţin pielea, dar am ignorat durerea şi mi-am acoperit piciorul.

De sus s-a auzit un zgomot şi paşi. Era el. S-a întors.

-Frumoaso, sper că ai fost cuminte! A spus venind spre mine. Acum ne vom putea distra. Cuvintele lui m-au făcut să tremur.

-Adrian mă va salva! Am spus sigură, chiar dacă mă îndoiam că va veni după mine. El doar s început să râdă. Voiam doar să îl fac să mă lase să plec, nu îl puteam omorâ. Nu sunt o criminală!

-Jolanne, el nu va mai veni. A spus, iar inima mi s-a oprit, respiraţia mi s-a tăiat. Nici nu mă gândeam că tocmai îmi spusese numele, mă gândeam doar că poate l-a omorât pe Adrian.

-Nu, nu, nu! Am ţipat. Ce i-ai făcut?

Acesta a rânjit enervandu-ma la culme. Ce dracu e cu el?!

-Să spunem doar că acum e într-o celulă și va muri pentru păcatele mele. A râs.

Cerul mi-a căzut în csp. Adrian! Nu! Lacrimi au început să îmi curgă. Nu poate muri  dacă el moare mor şi eu!

Cum voi trăi fără să ştiu că el e acolo undeva? Cum voi mai putea trăi pe acest pământ atâta timp cât el nu mai e? Nu puteam fi cu el împreună, dar măcar îl ştiam în viata, macar redpiram acelaşi aer. Ce sunt ei fără el?