Pasăre De Noapte

Capitolul XVI

Am luat şi ultimul biscuit din farfuriei.

-Sunt divini! Am exclamat eu încă cu gura plină de biscuiţi făcuţi de bătrânica care stătea lângă mine.

-Mă bucur că iti plac! Aş putea să te învăţ să îi faci şi tu. A spus ea cu un zâmbet larg pe buze.

-Nu aş putea. I-am zâmbit.

-Încă nu mi-ai spus numele tău.

-Oh, Jolanne.

-Ce nume frumos! Mie îmi poţi spune Lucrecia. I-am zâmbit luând o gură din cana cu lapte cald pe care mi-o adusese.

-Vă mulţumesc pentru tot, doamnă Lucrecia!

Simteam nevoia să îi mulţumesc. Se purtase atât de frumos cu mine în ciuda faptului că nu mă cunoştea.

-Nu ai pentru ce, scumpo. Cum rar avem musafiri pe aici. Şi te rog spune-mi doar Lucreciab. Am încuviinţat cu un zâmbet. Cu ce treabă îl cauţi pe stapan? A continuat ea.

-Trebuie să îi vorbesc despre o cunoştinţă care a decedat.

Am rămas mirată de minciuna pe care am spus-o. Nu puteam să îi spun adevarul chiar daca a fost atat de cumsecade cu mine.

-Inteleg, îl cunoasteti pe stapan?

-Din auzite. Am spus sec.

De afară se auziră nişte zgomote semn că doctorul ajunse.

-A ajuns. A zâmbit Lucrecia şi a mers spre uşă.

Am privit pe geam văzând că a început ploaia şi totul era cuprins de negura nopţii.

Toţi se vor îngrijora, dar nu mai e cale de întoarcere.

-Oh Doamne, vino repede să îţi aduc o pătură, astfel vei răci. Am auzit glasul Lucreciei din spatele meu şi paşi grăbiţi spre mine.

Mi-am întors privirea, iar în următoarea clipă am rămas mută de uimire.

Lucrecia l-a aşezat pe scaunul alaturat pe bărbatul, care presupun că e doctorul domnului Dupleix, care era nimeni altul decât bărbatul care m-a călcat în picioare, Adrian  .

-Stai aici, îţi voi aduce o pătură de îndată. A mai spus Lucrecia în grabă.

L-am privit cu ură în timp ce el mă privea cu uimire.

Mă durea! Ma durea enorm să îl revăd.

Acum arata mai bine. Avea aceeiasi ochii negri în care te puteai pierde ca intr-un abis, aceleaşi trăsături sculptate. Acum părul şaten îi era ud şi nearanjat cu câteva firicele peste frunte.

Lucrecia s-a reîntors cu o pătură pe care a pus-o peste umeri săi .

-Multumesc. A murmurat el cu vocea răguşită.

-Oh am şi uitat. Ea e Jolanne. Jolanne, el e Adrian, doctorul stăpânului. Am incuviintat din cap ,neputând să îi raspund. Cum se simte stapanul? A continuat ea.

-E bine, acum. Şi-a mutat ochii de pe mine pentru un moment.

-Ei, mă bucur. Jolanne ar vrea să îl viziteze, te-ar putea însoţi?

Nu puteam să călătoresc alături de el. Prin simpla sa prezenţa mă dădea peste cap şi îmi amintea de cât de proastă am fost.

Dar, pe de altă parte, trebuia să îl întâlnesc pe acel domn indiferent de tot. Asta e ultima dorinţă a mamei. Trebuie să dezleg acest mister.

-Da, vom porni mâine dimineaţă dat fiind faptul că plouă şi deja e noapte.

-Bine atunci.Veţi rămâne aici peste noapte. Vă las să mai vorbiţi până ce pregătesc masa.

-Vin sa te ajut. Am spus rapid nevrând să rămân singură cu Adrian.

-Desigur, vino! A spus ea mergând spre bucătărie.

M-am ridicat vrând să o urmez. Dar am fost oprită de mâna lui Adrian, care era ridicat când m- am întors.

-Putem, te rog, vorbi? M-a intrebat acesta. L-am privit cu ura, iar apoi i-am răspuns :

-Nu mai avem ce vorbi.

Mi-am smucit mâna din strânsoarea lui mergând spre bucătărie.

***
Am luat tava cu pui mergând pe hol in spatele Lucreciei care ducea vesela.

Am facut-o cu greu să accepte să ia masa alături de noi. A negat spunând că e doar o servitoare, dar a acceptat în final.

E o femeie minunata cu un suflet bun.

-Aseaza-l aici. M-a trezit ea.

Am aşezat farfuria pe masă.

Adrian inca era acolo, dar acum îşi schimbase hainele arătând exemplar.

Am luat un lic in faţa lui, între noi stând Lucrecia.

Mi-am aşezat mâncarea în farfurie. Am luat o gură bucurandu-ma de savoarea puiului şi a dovleceilor.

-Sunt delicioşi! A spus el făcându-ma să îmi ridic privirea din farfurie spre el.

-Jolanne le-a pregătit, e o adevărată gospodina. Soţul tău va fi foarte norocos. A chicotit Lucrecia. Aproape ma înecasem cu mâncarea din cauza socului.

Soţ pe naiba!

Adevarul e ca fara ajutorul ei nu aş fi gatit nimic.

Am continuat sa mâncăm în linişte.

Încă eram emoţionată pentru întâlnirea cu domnul Dupleix. Sper din suflet sa se bucure sa mă întâlnească şi să îmi povestească mai multe despre mama pentru a putea să o cunosc mai bine.

-Tu ce lucrezi, Jolanne? A intrebat Lucrecia.

Deja începea să nu imi placă indiscreţia ei.

Adrian şi-a ridicat privirea spre mine.

-Păi... acum stau cu un prieten din copilărie şi am grijã de mama sa. Am zâmbit privind in farfuria mea.

-Sunteti logodiţi? A continuat ea uitindu-ma din nou.

-Nu. Mă voi retrage acum cu permisiune dumneavoastră. Am spus dorind să termin cu toate astea înainte să răbufnesc.

-Off, am uitat să aprind focul în celelalte odăi.

-Nu e nimic, voi dormi in alta odaie.

-Odaile sunt foarte reci, vei îngheţa.

Eram la finalul răbdări.

-Şi ce vom face? Am intrebat printre dinţi.

-Păi, puteţi dormi în odaia stăpânului. Acolo e foc.

Mi-a cazut faţa. Prefer să mor decât să dorm in acelaşi pat cu el.

L-am auzit tuşind şi l-am privit cu ochi mijiţi.

N/a
În sfârşit!
Vreau sa vă mulţumesc pentru pareri, voturi ,vizualizări. Am ajuns la 1.400 de mii de vizualizări şi încă nu îmi vine să cred.
Acest capitol îi este dedicat @MarcelaBerinde care mi-a lăsat multe păreri şi apreciez enorm, eşti cea mai tare!
Aş vrea să fiţi mai activi. Ce credeţi că se va mai întâmplă? Vă place de Lucrecia?