Pasăre De Noapte

Capitolul XXII

Mi-am deschis ochii ameţită. M-am dat în spate când am realizat unde eram. La mişcarea mea cuşca în care eram închisă s-a zguduit.

Am privit în jur. Eram intr-o cameră mică. Era o masă pe care erau câteva cuţite cu pete inchise roşi care probabil erau pete de sânge. Pe rafturi era capetele de animale moarte, unele doar schelete. Părea o peştera care urca la suprafaţă prin scările din stânga. Totul era luminat de câteva lumânări.

M-am pus în genunchi şi am prins gratiile cuștii care era ţinută deasupra podelei de un cârlig.

M-am înspăimântat ştiind că am fost rapita din han.

Dumnezeule! Cine ar fi vrut să mă răpească? Şi de ce?

Diablo! A fost primul meu gând, dar oamenii spuneau că răpeşte doar copii. Atunci de ce l-a omorât pe vizitiu?! Nu. E doar un jaf. Am mai păţit asta când eram la bordel. Oamenii sunt săraci, probabil credeau că vor primi bani în schimbul meu sau pentru bijuterii dacă le-aș fi avut măcar. Doamne, nu îi lăsa să îmi facă rău!

Oare Adrian a observat că lipsesc? Dacă e cum spune el mă va găsi. Aş vrea atât de mult să îl cred, dar nu pot să fac asta ştiind că m-a rănit şi o va putea face dinou dacă îl iert. Nu aş putea sta mereu cu frica aceasta că va pleca la alta sau că în adâncul sufletului său mă consideră doar o curvă. Cu toate astea acum aş vrea să stau în braţele lui unde mă simt atât de protejată.

Am auzit o trantitura şi am tresărit. M-am dat în spate lipindu-mi trupul de gratiile reci.

Am auzit paşi coborând, apoi în faţa mea a apărut cel ce m-a răpit. Părea că suferă de o boală gravă. Era slab şi nu găsesc nici o explicaţie cum m-a adus până aici. Pielea îi era asemenea laptelui, dar în ciuda semnelor că ar purta o boală incurabilă purta un rânjet imens pe faţă.

A aruncat desaga pe care o avea pe masă şi s-a apropiat de cuşcă. Măcar ştiam că atâta timp cât sunt închisă aici nu mă poate atinge.

-În sfârşit te-ai trezit! M-a analizat în totalitate rânjind tot mai tare.

-Da-mi drumul, te rog! Am spus cu o voce slabă.

-Nu, nu. Şi-a mişcat capul. Nu pot să fac asta. A continuat.

-De ce? Te rog lasa-ma să plec. Nimeni nu va afla nimeni, îţi voi da bani. Cât vrei tu! Doar lasă-mă să plec. Am implorat încercând să nu dau frâu liber lacrimilor.

Chiar dacă nu părea puternic îmi era frică de el. Avea ceva în privire. O nebunie. Da, părea nebun de-a binelea.Acesti oameni au sufletul vândut diavolului şi asta le dă o forţă animalică. Părintele a încercat să vindece o biată fata care era posedată de diavol. Îmi amintesc cum o ţineau 2 bărbaţi, dar aceasta continua să se zbată. Sper să mă înşel în privinţa lui.

-Nu am nevoie de bani, frumoaso! Pe tine te vreau! Fiori reci m-au trecut la auzul vorbelor lui.

-De ce? Am rămas şocată. De ce m-ar vrea pe mine?!

-Stii cine sunt eu? Dacă nu ştii eu sunt Diablo. Şi-a apropiat faţa mai tare de mine rostind apasat fiecare cuvânt.

Alti fiori reci m-au cuprins şi am scâncit când lacrimi au început să cadă peste obraji mei.

Am îndurat atâtea în bordel de la Madame Rose, m-am culcat cu atâţia bărbaţi, am suferit atâtea din dragoste, am fost rapita, am fost aruncată în pădure o noapte întreagă, am scapat dintr-un incendiu şi am depăşit toate aceste momente dar ca să ce? Să mor batjocorită de un nebun?

- Ce vrei de la mine? Am suspinat.

-Pe tine! Aerul pur şi simplu mi s-a împuţinat şi am simţit că cedez. Diavolul are nevoie şi el de o diabla.

Nu, nu! Refuz să cred cele auzite. De ce eu? De ce nu a ales altă fată?

Trebuie să scap cât mai repede. Doamne, ajută-l pe Adrian să mă găsească cât mai repede.

-De ce eu? Am spus printre lacrimi.

-Nu plânge! Regina Iadului nu trebuie să verse nici o lacrimă. Îţi voi răspunde la toate întrebările doar linişteşte-te.

Am suspinat greoi şi mi-am adunat ultimele puteri. Mi-am şters lacrimile nervoasă. Puteam avea o viaţă liniştită, dar nu, eu trebuia să merg să îl caut pe acest domn care cine ştie dacă mai trăieşte. Michael ar fi avut grijă de mine. Bietul de el probabil nici nu ştie unde să mă mai caute. Şi Inés... Dumnezeule, probabil şi-a făcut multe griji pentru mine. Dacă nu îi voi mai vedea niciodată? Nici măcar nu mi-am luat adio.

-De ce eu? De ce nu ai ales altă fată? Cum m-ai găsit pe mine? Acesta a început să râdă. E nebun de legat!

-De când te-am vazut seară trecută în trăsură am simtit că mă îndrăgostesc. Perdeaua era puţin trasă aşa cã te-am putut vedea dormind. Părul îţi cădea neglijent peste umeri. Chiar dacă nu ţi-am putut vedea ochii ştiam că ai ochii frumoşi. Acum m-am convins de asta. Şi pielea ta... Ai o piele atât de fină. Te-am mângâiat în timp ce dormeai. Ti-am mângâiat şi părul. Si-a apropiat faţa de cuşcă prinzând gratiile.

Mi-am trecut palmele peste păr şi peste faţă încercând parcă să îi şterg atingerile. Omul ăsta îmi provoacă scârbă, doar gândul că m-a atins îmi face rău.

Nu pot să cred că era acolo seara trecută. Ar fi putut să ne atace şi să mă ia atunci, dar a preferat să provoace mai multă suferinţă.

-De ce l-ai omorât pe vizitiu? De ce nu m-ai luat pur şi simplu? Cum ai făcut toate astea? Ce făceai în pădure? I-am adresat toate aceste întrebări cu gândul că aş putea trage de timp înainte să poate să îmi facă ceva.

-Eşti prea curioasă. S-a îndepărtat de cuşcă şi a mers la masă de unde a luat două cuţite şi a început să le ascută în timp ce îmi vorbea. Dar îţi voi răspunde. Eram în pădure. Îmi căutam o nouă victimă când trăsura voastră a trecut şi ţi-am zărit frumosul chip. Am făcut un plan. V-am tăiat roata, iar mai apoi v-am urmărit prin pădure. Apoi am luat trăsura pe care am reparat-o şi l-am omorât pe vizitiu. De si şti cât a implorat, cât a plâns. Am savurat fiecare lacrimă a sa! Spunea că are o familie, copii,că soţia lui e însărcinată.

Am închis ochii încercând să alung imaginea bietului om suferind. Biata sa soţie, bieţi copiii! Dacă voi scăpa voi avea grijă ca Adrian să le dea bani cuveniţi. El râdea sadic.

-Iar mai apoi știi ce s-a întâmplat. Puteam să te iau în timpul nopţi, dar nu m-aş fi distrat atât. Sau aş fi putut să îi omor pe amândoi, dar nu aş vrea să te speri... Nu încă!

Nu! Nu îl pot lăsa să mai provoace şi altă suferinţă altor famili.

-Mm, mie mi-e foame. A spus şi-a lăsat curţitele pe masă. S-a aplecat. Ce face?

S-a ridicat ţinând un mâna un şoarece.

M-am îngrozit urând aceste animale.

Şi-a dat capul pe spate şi şi-a cascat gura ducând mâna cu şoarecele. Şi-a lăsat şoarecele în gură provocându-mi scârbă. A început să mestece, iar un firicel de sânge i s-a scurs peste buze.

Dumnezeule, ce fiinţă bolnavă! Îmi vine să vomit tot ce am mâncat. Îmi e atât de scârbă. Cum a putut să facă asta?!

-Delicios! A exclamat mulţumit.

Şi-a strâns câteva cuţite de pe masă apoi şi-a luat cuţitul. S-a apropiat rânjind de cuşcă.

-Am puţină treabă acum. Mă voi întoarce şi ne vom distra. A spus şi a mers spre scări. Nu am mai auzit decât paşi lui, iar mai apoi o altă trantitura.