Pasăre De Noapte

Capitolul XIV

M-am ridicat din pat cu o mare durere de cap. Celelalte fete dormeau. Aseară dupa incendiu Michael ne-a primit în casa lui pe toate. Am dormit în patul lui în timp ce el dormise in fân în grajd.

Am ieşit pe holul cu pereţi verzi închişi şi am coborât pe scările din lemn .

M-am grabit spre ieşire şi am început să dau totul din mine afară. Mi-am sprijinit mana de tocul uşii şi mi-am apasat cealaltă mână pe burtă.

Un gust amar îmi invadase gura.

Nici nu ştiu ce se întâmplă cu mine, nici măcar nu mancasem destul zilele astea.

-Eşti însărcinată! Am auzit o voce din spate.

M-am intors şi era chiar mama lui Michael, Elvira.

Mi-am sters colţul gurii cu maneca rochiei fiind speriată de prostiile pe care tocmai le spusese femea.

-Nu e asta. Doar că...probabil am mâncat ceva stricat, cred.

Am spus şi am mers pe lângă ea la masa din mijlocul camerei. Mi-am turnat intr-o cană apa din carafă. Apa rece mi-a clătit gura care avea încă gustul mancari pe care am scos-o acum cateva secunde.

- Sunt femeie bătrână, dragă, ştiu dacă o femei e însărcinată. A spus ea apropiindu-se şi luând loc în faţa mea.

Nu puteam fi însărcinată. Luasem leacul în fiecare seara. Naiba să o ia de babă nebună.

-Poate ar trebui să ai mai multă grijă de tine, acum că porţi în pântec un copil.

-Poate. Am ridicat din umeri şi am mai băut puţină apă.

O iubesc pe doamna Minerva, dar cu vârstă înebuneşte biata de ea. Mi-o amintesc în tinereţea ei când ne făcea plăcinte cu mere din merele care le culegeam cu Michael de pe camp. Părul ei odată auriu, care parcă era chiar intruparea soarelui. Ochii care erau senini asemenea cerului intr-o zi de vară. Până şi buzele ei semanau cu petalele fine ale trandafirilor pe care îi ingrijea in grădină. Acum  fire albe de păr stăteau aranjate în cocul ei perfect. Riduri adâncite îi brazdau faţa care păstra încă un zâmbet cald care te făcea să îi intorci zâmbetul. Chiar şi ochiii îi erau tulburi.

Avusese o viaţă grea. La saisprezece ani a fugit de acasă alături de tatăl lui Michael. Domnul Michael era dintr-o familie de evrei negustori şi familia ei nu fusese de acord cu o căsătorie intre cei doi. Ei se iubeau în ciuda lor şi au fugit. S-au căsătorit şi au stat alaturi de familia lor. Avusese o viaţă foarte grea alături de ei. Soacra ei era o femeie amară, Minerva fusese nevoită să înveţe toate obiceiurile lor. Cu toate că îi era greu să suporte insulte pentru că era franţuză. Dar cand nu putea rămâne însărcinata de niciun chip au făcut-o stearpă. Apoi rămăsese însărcinată şi pierduse sarcina când tatăl lui Michael hotărâse să se mute în altã casă atunci rămăsese însărcinată cu Michael. Apoi când el avea vreo zece ani se mutaseră din nou in India unde puteau să facă negoţ în voie. Se întoarseră pentru că tatăl lui Michael murise, Dumnezeu să îl aibe în pază.

Şi după toate astea avea puterea să zambeasca, chiar dacă ochiii îi spuneau povestea.

Mi-am alungat gândurile şi am lăsat cana pe masa de lemn luând un loc lângă doamna Minerva.

-Bună dimineaţa! Am auzit vocile Laurei si Ecaterinei.

-Bună dimineaţa! A dat bineţe mama lui Michael. Nu mă simţeam în stare să le răspund, mă simţeam secătuită, eram obosita si infometata.

-Cum se simte Inés? Am intrebat când acestea ni s-au alăturat.

-A spus că se simte mai bine, dar mai are nevoie se odihnă.

-Am să merg să văd cum se simte. Am dat să mă ridic, dar Ecaterina m-a oprit:

-Jolanne, ar trebui sa mai mananci. Nu mai ai niciun motiv să îţi faci rău singură. Am scăpat de târfa de Rose. A spus ea.

Însă ea nu ştia adevăratul motiv al dureri mele. Dar ce mai e asta pentru mine? Imi voi continua viata, il voi cauta pe Joseph Dupleix şi voi descoperi misterul mamei şi pentru toate astea trebuie să traiesc.

M-am aşezat înapoi pe scaun şi aceasta a zâmbit.

-Ce ai vrea să îţi fac de mâncare?

-Sunt atât de lihnita încât aş mânca şi lemn. Am spus şi toate au început să râdă.

Laura a început să gătească în bucătărie. Am depănat amintiri cu mama lui Michael,el ni s-a alăturat după câteva momente.

Doamna Minerva ne povestise toate posnaile pe care le facusem în copilărie. Cum furam fructe din piaţa, iar apoi fugeam în pădure de unde nu ieseam până seara. Am inceput amândoi să râdem amintindu-ne ce momente frumoase traiseram .

-Dar când aţi distrus grădina cu flori ale Mirandei pentru a-mi aduce flori. Am inceput să radem toţi.

Laura ne-a înştiinţat că masa e gata. Ni s-a alăturat şi Ines care se simţea mai bine slava Domnului. În faţa noastră au apărut 2 farfuri pline cu mâncare. Mi-am pus cartofi alături de tocăniţa în farfuria din faţa mea.

Am mancat cu pofta. Foamea din ultima luna îşi făcuse prezenţa. Acum mă simţeam mai bine, dar am o mare nevoie de somn.

-Mă scuzaţi, eu mă retrag. Am spus politicos și am urcat în camera.

Mi-am întins corpul pe pat, somnul luându-mă imediat.

Şi în sfârşit e gata şi ăsta.

Cum vi se pare? Păreri? Dedicaţi?