Pasăre De Noapte

Capitolul XXXVIII

-Pe aici, vă rog! Ne conduce Lucrecia spre biroul tatei.

Avocatul este un domn în vârstă, prieten de-al tatei. Acesta poartă o pereche de ochelari pe nas. Are părul cărunt, bine aranjat. Este mai înalt decât mine şi poartă un costum gri. Are un aer distins. Raphael este numele lui.

El intră înaintea noastră, apoi eu şi Adrian intrăm în urma sa. Domnul Raphael se aşează pe scaunul de la birou. Camera e mare. Biroul din capătul camerei are în faţă doua fotolii cu o măsuţă mică între ele pentru băuturii. O canapea e aşezată lângă peretele drept, iar pe peretele opus e o bibliotecă mare, care m-a cucerit.

Lucrecia dă să închidă uşa şi să plece, dar vocea lui Adrian o opreşte.

-Lucrecia, rămâi. Ştii că domnul Dupleix ţinea mult la tine.

Ea aprobă emoţionată şi intră şi ea.

Mă aşez în fotoliu, iar în cel de lângă se aşează Lucrecia. Adrian ia unul din paharele de pe măsuţă şi îl umple cu coniac, apoi se aşează pe canapea.

-Joseph a venit la mine în dimineaţă zilei în care ne-a părăsit. Începe domnul Raphael. Voia să îşi schimbe testamentul. Mi-a dictat cererile sale. Era foarte hotărât. Testamentul său e simplu . Sincer, am rămas puţin surprins să aud că şi-a regăsit fiica. Jolanne, ştii că te-a iubit enorm. Mi se adresează, iar eu aprob. Cum spuneam, nu voi lungi totul.

Îşi aşează ochelarii mai bine pe nas şi îşi ridică una din hârtii încât să poată citi.

-"Eu, Joseph Dupleix, în deplinatatea facultăţilor mintale, îi las slujnicei fidele mele, Lucrecia Sierra, plata sa lunară până la decesul acesteia şi dorinţa mea e ca ea să rămână în slujba castelului."

Lucrecia a inceput să plângă, iar eu mi-am aşezat mâna peste a ei pentru a o linişti.

-Stăpânul a fost atât de generos cu mine. A suspinat ea. Iar avocatul a continuat:

-"Iubitei mele fice îi las toată averea mea, toate proprietăţile mele, dar timp de şase luni tutorele ei şi al averii va fi cel în care am cea mai mare încredere, doctorul meu Adrian. Mi-aş dori ca fiica mea să locuiască la palat alături de el, iar lui de asemenea îi va reveni o sumă de bani rezonabilă. Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, averea nu va intra în posesia ei. "

Acesta termina ce avea de spus, iar eu m-am întors spre Adrian care sorbea liniştit din paharul său.

-Cred că glumiți. Am spus eu.

Cum să îmi ceară asta? Tata mi-a lăsat toată averea sa, dar cu ce preţ dacă va trebui să locuiesc alături de Adrian.

-Nu, domnişoară. Eu voi verifica dacă condiţiile vor fi îndeplinite. Mi-a răspuns avocatul.

Îi sunt recunoscătoare tatei că mi-a lăsat toată averea sa. Nu îmi vine să cred, dar cum probabil nu avea alte rude, doar eu sunt fiica sa. Lucrecia mi-a spus că nu mai are pe nimeni. Dar ce îmi cere în schimb e imposibil. Nu pot locui în acelaşi loc cu Adrian. Nu pot! Nu aş putea rezista. Tata credea că asta e cea mai bună alegere, dar el nu ştia cât am suferit eu. Nu îl pot învinui.

-Eu nu pot face asta, îmi pare rău! Am spus hotărât.

-Dar, domnişoară, asta a fost dorinţa tatălui dumneavoastră. Mi-a spus avocatul.

-Ştiu, dar eu nu pot. El nu ştia.... M-am oprit înainte să ne dau de gol.

-Ce nu ştia? M-a întrebat domnul Raphael cu o sprânceană ridicată.

-Lucrecia, domnule Raphael, ne puteţi lăsa singuri, vă rog! A spus Adrian. Lucrecia s-a ridicat şi a mers spre ieşire urmată de domnul avocat.