Pasăre De Noapte

Capitolul X

JOLANNE POV

M-am ridicat în capul oaselor şi am privit padurea în care mă aflam.

Soarele scalda padurea într-o lumina vie. Toată pădurea era plină de viaţă, copacii inverziti, pasarele care cantau cântecul primăveri.

M-am pus pe picioare dornică să mă afund mai tare în frumuseţea păduri. Chiar dacă mă simţeam obosită sufleteşte ,mai simţeam şi o linişte interioară.

Am inceput să păşesc cu atenţie peste iarba verde şi crengutele care acopereau pământul. Parcă nu voiam să stric această linişte mormântală şi decorul acesta divin cu simpla mea prezenţa.

La auzul unui zgomot, mi-am intors capul şi am privit o femeie tânără cunoscută mie.

Avea părul lung blond, ochii căprui. Purta o rochie albă care îi venea perfect pe corp. Era atât de frumoasă! Era un înger! Eram eu!

Femeia din faţa mea semăna perfect cu mine cu excepţia ochilor ei caprui. Dar simţeam că nu sunt eu.

Din câte îmi amintesc Ines mereu îmi povestea despre mama care semăna perfect cu mine, dar niciodată nu mi-am imaginat că eram aproape identice. A murit când eu eram prea mică pentru a-mi aminti chipul ei firav. Imaginea ei vagă ma însoţea mereu. Ţin minte că îmi spunea poveşti şi mă adormea înainte să meargă sa "lucreze".

Şi acum ea e aici în faţa mea.

Ea mi-a zâmbit şi a început să meargă în pas alert prin pădure. Am urmat-o încercând să ţin pasul cu ea. Nu ştiam unde mergeam, dar voiam să o urmez. Ne afundam tot mai tare în imensitatea păduri.

Am ajuns în mijlocul unei poienite. Am rămas la câţiva metri de ea. Aceasta s-a îndreptat spre un bărbat înalt care stătea cu spatele. L-a îmbrăţişat şi acesta s-a întors surprins.

Era şi el foarte frumos, ochii verzi pătrunzători, părul blond şi trăsături bine sculptate.

El a îmbrăţişat-o pe ea şi i-a sărutat fruntea. Era mai inalt decât ea.

Amândoi si-au întors capetele spre mine şi mi-au zâmbit. Nu m-am putut abţine să nu le zâmbesc.

Cine e el oare? Acel domn Dupleix? Cine e el pentru mama?

O lacrima care i-a căzut mamei mi-a atras atenţia. El i-a şters lacrima imediat privind-o trist. Ea mă privea cu regret. L-a sărutat pe el apoi s-a desprins din imbratisare şi a început să meargă spre cealaltă parte a păduri. El a vrut să o urmeze, dar ea s-a întors si i-a spus că nu e momentul. El a rămas cu spatele nemişcat ȋn timp ce ea se îndepărta.

O lumină albă orbitoare a apărut dinspre ea apoi a dispărut imediat alături de ea. A dispărut pentru vecie. Lacrimi şi suspine m-au năpădit.

Voiam să o însoţesc. Voiam să nu mai simt durere. Voiam să las în urmă oamenii răi. Nu mai voiam să trăiesc în lumea asta rea.

Toată liniştea mea interioară dispăruse şi era înlocuită de o durere de nesuportat.

Am lăsat un ţipat să îmi părăsească gâtul. Alte lacrimi mi s-au rostogolit pe obraji.

Intr-o fractiune de secundă totul s-a transformat în negru. Nu mai era nimic în jurul meu. Eram din nou în acel negru etern.

Auzeam o voce cunoscută care îmi spunea să mă întorc, dar în acelaşi timp simţeam că trebuia să o urmez pe mama.

Eram pe punctul de a renunţa de a o urma, dar puteam să o las pe Irene singura în bordel? Puteam să îl părăsesc pe Michael după ce ne-am reintalnit? Puteam să o părăsesc pe Ecaterina când se bazează cel mai mult pe mine? Puteam să las totul în urnă? Mai important, puteam renunta la speranţa că îi voi revedea pe Adrian? Că îi voi mai simţi buzele?