Pasăre De Noapte

Capitolul XXXI

-Mai avem mult? Am întrebat uitându-mă neliniştită pe geam. Deja se întunecă şi nu am ajuns la Paris.

-Încă puţin, Jolanne. Mi-a răspuns el şi mi-a sărutat mâna aşezându-mă mai bine în poala sa.

-Adrian, trebuie să vorbim. Am spus. Am evitat să vorbim atât despre asta, dar acum nu mai e cale de întoarcere. Nici nu ştiu ce să îi spun.

-Ce te îngrijorează, frumoaso? M-a întrebat îngrijorat.

-Vreau să mă duci lângă bordel, unde locuieşte Michael. Am spus fără ocolişuri. Trebuie neapărat să o văd pe Inés şi să o calmez, trebuie să ştie că sunt bine. Şi desigur, să îl văd şi pe Michael. Să mă asigur că va fi bine. Şi să le văd şi pe Laura şi pe Ecaterina. Oare Ecaterina a născut? Abia aştept să îi revăd pe toţi şi să îi ştiu bine.

-Cine e Michael? A întrebat nedumerit.

-Michael e prietenul meu din copilărie, cel ce m-a luat în casa lui după incendiu. Am spus şi el m-a privit curios.

-E amantul tău? A întrebat şi fără alte explicaţi palma mea i-a lovit puternic obrazul. Am trecut prin atâtea împreună, iar el acum crede că aş putea să am un amant. I-am mărturisit că îl iubesc de atâtea ori, am avut încredere orbeşte în el, m-am oferit lui după ce mă rănise profund, iar acum el e neîncrezător. Mi-a promis că nu mă va mai face să sufăr, dar îmi spune asta. Michael e doar un prieten din copilărie, iar el e cel ce mi-a furat inima.

-Eşti un dobitoc! Am spus şi m-am ridicat din poala sa,m-am aşezat în faţa sa privind pe geam abtinandu-ma să vărs vreo lacrimă. Michael e doar un prieten. Am spus fără să îl privesc. Nici nu l-aş putea vedea în alt mod. Am copilărit împreună. M-a ajutat mult şi îi sunt recunoscătoare, dar asta nu înseamnă că e amantul meu. El a fost lângă mine să mă ajute când tu ai fugit. I-am ţipat nervoasă în faţă. Dumnezeu îmi e martor că e doar un prieten şi ...

Nu am terminat ce aveam de spus, căci lacrimile au început să îmi curgă peste obraji fără să le mai pot opri.

El chiar nu are incredere în mine. Poate mă iubeşte, dar ce să fac cu această iubire când el nu are încredere în mine? Încă mă consideră o femeie uşoară, dar ştie că am fost obligată să lucrez în bordel. Şi ştie că îl iubesc.

-Jolanne... A spus el apropiindu-se de mine, dar l-am oprit ridicându-mi palma în aer. Am încercat să mă calmez. Eu ştiu că îl iubesc, eu ştiu ce e Michael pentru mine, eu ştiu câte am îndurat până acum pentru el. Dar el... el nici nu are încredere în mine.

-De ajuns! Am spus şi mi-am şters lacrimile. Du-mă acasă la Michael!

-Dar, Jolanne... A încercat să spună, dar l-am oprit şi el s-a aşezat învins. Nu voiam să spun asta. A continuat.

-Ştiu foarte bine ce voiai să spui. Am spus fără să îl privesc.

-Îmi pare rău! Promit că  nu se va mai repeta. A spus şi în vocea lui am putut recunoaşte un gram de căinţă.

M-am săturat de regrete şi promisiuni deşarte. Nu pot trăi aşa. El mă va insulta, iar apoi îşi va cere scuze şi îmi va promite că nu va mai face asta. Şi totuşi mereu a făcut asta. Şi mereu l-am iertat. Dar gata! A avut o şansă. O ultimă şansă! Mi-e frică să nu mă rânească iar,să se îndoiască de mine,să plece,să se întoarcă şi să facă asta la nesfârşit. Poate destinul meu nu e alături de el. Măcar mai am amintiri frumoase alături de el. Amintiri ce vor rămâne cu mine mereu, căci el e şi va fi singurul bărbat pe care îl iubesc şi îl voi iubi. El e bărbatul ce mi-a luat inocenţa, bărbatul ce m-a învăţat ce e iubirea, bărbatul care m-a salvat de atâtea ori şi mi-a adus zâmbetul pe buze. Pentru toate astea îi voi fi mereu recunoscătoare şi îl voi iubi mereu, dar trebuie să ne despărţim acum, prefer să rămân cu amintirea lui frumoasă de acum.

-Nu vreau să mai aud nimic! Te rog... Am spus sleită de puteri şi din fericire el a înţeles asta şi m-a lăsat în pace cu gândurile mele.

***

M-am dat jos din trăsură simţindu-mă liniştită că am scăpat de prezenţa sa apăsătoare. Mi-am întipărit în minte chipul său, părul brunet, ochii căprui. Sufletul mă doare când ştiu că nu îi voi mai săruta buzele şi nu îi voi mai privi chipul. Am fugit spre uşa casei lui Michael înainte să izbucnesc într-un plâns amar. Am respirat adânc calmandu-ma. Ei nu mă pot vedea aşa.

-Jolanne! Am auzit vocea sa in spatele meu. El stătea afară din trăsură privindu-mă trist.

-Adio, Carlos! Cu acest adio spus am intrat în casă închizând uşa în urma mea. O durere mi-a străpuns pieptul. Pe holul micuţ a apărut Inés speriată. Fără să spun nimic i-am sărit în braţe dând frâu liber lacrimilor.

-Fetiţo! A spus ea mangaindu-mi părul. Unde ai fost? Ce s-a întâmplat. Nu i-am putut răspunde din cauza lacrimilor ce continuau să îmi străbată chipul.

L-am părăsit. L-am părăsit pe vecie!