Pasăre De Noapte

Capitole XXXII

-Jolanne, nu... Mi-a şoptit Inés ca şi cum cineva ne-ar putea auzi. M-am desprins din îmbrãţişarea ei şi mi-am şters lacrimile. Mă priveşte cu îngrijorare şi asta mă întristează, nu voiam să îi provoc şi ei o suferinţă.

-Mi-a fost tare dor de tine şi de aceea... Am spus, dar ea m-a întrerupt.

-Jolanne, trebuie să pleci acum. Mi-a spus bagandu-ma în ceaţă. Mi-a prins cotul şi m-a împins spre ieşire, dar înainte să poată deschide uşa s-a auzit o voce din spatele nostru:

-Deci ai apărut în final. Vocea dură mi-a trimis fiori pe şira spinării. Nu e cu putinţă. Înnebunesc. Aud voci.

M-am întors pentru a verifica dacă nu am halucinaţii, dar în spatele meu stătea însăşi Madame Rose. E vie. Dumnezeule Mare! Nu am omorât-o. E vie. O piatră mare mi s-a luat de pe suflet. Acum voi putea dormi nopţile liniştită, fără această povară pe umeri.

Oricât de uşurată aş fi să o văd vie, mă sperie semnele lăsate de incendiu pe trupul ei. O mică parte din faţă îi e arsă, iar pe mâini pot să văd arsuri mari. Dar tot ce contează e că e vie. Pot respira uşurată.

-Dar cum? M-am trezit întrebând. Am privit cu ochii mei cum era arsă de foc şi nu mai avea nici o scăpare.

-Ai crezut că m-ai omorât, nu, târfă nenorocită? A spus incrucisandu-si mâinile la piept. Departe de mine acest gând. Nu aş putea să omor pe nimeni niciodată. Ar fi nefiresc să fac asta. Doar Dumnezeu are această putere. Dar lasă îţi vei primi pedeapsa pentru ce ai făcut. A continuat ea. Mauro! A ţipat şi din spatele ei a a apărut bărbatul de culoare neagră care s-a apropiat de mine. M-am dat în spate, dar acesta mi-a prins mâna într-o strângere puternică. Am încercat să mă smuces dar fără vreun rezultat. Inés s-a lipit mai tare de mine.

-Ce mai vrei de la mine? Am întrebat-o pe femeia ce mă privea cu ură. Între timp în spatele ei a apărut Charles ţinut de un bărbat. Charles! Am scâncit.

-Jolanne! A ţipat el încercând să se elibereze.

Sunt confuză. Madame Rose e în viaţă şi nu înţeleg ce vrea de la mine.

-Ce vrei? Am întrebat iar încercând să scap din strânsoarea lui Mauro. Lasă-mă! Am ţipat nervoasă, dar acesta nu m-a băgat în seamă.

Madame Rose a râs şi s-a apropiat de mine făcându-mă să tremur. Ce o vrea nebuna asta de la mine?

-Vei lucra iar pentru mine. A spus shand în faţa mea.

Nici moartă nu aş mai lucra pentru ea. E nebună dacă crede asta.

-Nu mă mai poţi obliga să mai lucrez pentru tine. Acum, pleacă şi lasă-ne în pace. Am mârâit printre dinţi, iar ea a râs.

-Ce te face să crezi asta? Tu încă îmi aparţi, târfo. Mama ta mi te-a vândut! Mi-a spus.

-Nenoricito! Mama a fost obligată să fac asta! Eu nu vrea să lucrez pentru tine! Am ţipat, dar în curând palma ei mi-a lovit obrazul. Capul mi s-a întors şi aproape am scăpat un ţipăt de durere.

-Jolanne! A strigat Michael zbătându-se mai tare. Inés a scos un suspin şi mi-a strans mai tare mana.

Simt cum obrazul îmi arde de durere, dar îmi ridic privirea sfidator. Aceasta zâmbeşte satisfăcută. Nu poate face asta, nu mă poate obliga să lucrez pentru ea, nu vreau asta.

-Uite, târfă, tu vei lucra pentru mine. Vrei sau nu. Şi îţi vei pedeapsa bine meritată pentru că m-ai lăsat să ard în acel Iad! Dacă nu mă salva Mauro, ardeam acolo, nefericito. Dar fi fără grijă, îţi voi face eu viaţa un Iad. Mi-a spus făcându-mi pielea de găină. Nu asta voiam. Voiam o viaţă liniştită. Doar atât. Cer prea mult? Am suferit destul, de ce soarta îmi refuză mereu dreptul la fericire.

-Nu! Nu te voi lăsa să o iei! A ţipat Charles făcând-o să râdă pe Madame Rose.

-Nu ai de ales, ea e a mea! S-a întors spre el. Vorbind de ce e al meu. Unde e Laura? A întrebat şi eu am tresărit.  Nu o poate lua pe Laura, biata fată e atât de speriată. Dacă nu îmi veţi spune voi, o voi căuta eu. A continuat. S-a îndreptat spre scări, dar am oprit-o:

-Nu, te rog nu o lua şi pe ea. Voi face orice, voi veni cu tine de bună voie, dar te rog, nu o lua şi pe Laura.

Aceasta s-a întors cu un zâmbet satisfăcut pe faţă. L-am privit pe Michael ce mă implora din priviri. Inés îmi şoptea să nu fac asta. Dar asta e ce trebuie să fac. Să nu mai sufere şi alţi.

-Foarte bine! Atunci să mergem! A spus trecând pe lângă Charles. Bărbatul înalt i-a dat drumul, iar acesta a fugit spre mine.

-Jolanne, nu poţi face asta, te rog! M-a implorat cu lacrimi în ochii.

-Nu, Adrian, trebuie să fac asta. Te rog, te rog nu mă opri! Voi fi bine am mai făcut asta. Am spus încercând să fortez un zâmbet. Măcar ei să mă ştie bine. Mă voi simţi murdară să mă culc cu alţi bărbaţi când eu doar pe Adrian îl iubesc, dar poate aşa voi plăti păcatele. Dumnezeu mereu e dreapt şi îi pedepseşte doar pe cei ce merită, dar cu ce am greşit eu de nu am dreptul la fericire?

Inés a început să plângă strângându-mi mâna. Mauro m-a smuls din strânsoarea sa obligându-mă să merg. Inés a ţipat şi a fugit în urma mea, dar Mauro mă trăgea mai repede în stradă. Unde mă vor duce? Bordelul a ars. Madame Rose a urcat într-o trăsătură, apoi Mauro m-a împins şi pe mine în ea, dar înainte am strigat spre Inés şi Charles ce mă priveau din uşa casei :

-Voi fi bine!

Nu voi fi bine. Ştiu asta, dar dacă ei vor fi fericiţi, eu nu voi avea nevoie de nimic mai mult.

Viaţa mea dat încă o palmă. Iar m-a doborât şi de data asta nu mai am puteri să mă ridic.

Am revenit!
Sper să vă placă acest capitol.
Vreau sã îmi cer scuze că nu am mai postat, dar sunt extrem de ocupată. Săptămână viitoare am un concurs, în martie am simulări şi olimpiadă. Abia mai am timp să mai scriu şi nici nu am prea avut inspiraţie.
Sper din suflet să îmi revin, nu vreau să vă dezamăgesc.
Oricum, cartea nu se va mai întinde mult, deoarece lucrurile se vor fixa în curând.
Vă mulţumesc enorm pentru lecturi şi voturi! Vă ador!