Pasăre De Noapte

Capitolul XIII

Dar aşa urma să mor... Carnea mi se topea de pe oase. Încercam să nu mai respir fumul, dar rămâneam fără aer. Căldura era asemenea focului din Iad.

Am început să mă rog. Îmi amintisem o rugăciune spusă de Măicuţa Margarita.

"Doamne, scapă-mă din ghiarele diavolului şi aşează-mă în sânul Tău ,doar asa voi putea vedea frumuseţea Împărăţiei Tale."

Nu voiam ca acesta să-mi fie sfârşitul. Lacrimi şi suspine mă pogodeau.

Începeam să văd un chip în foc. Începusem să mă simt rău ,groaza mă cuprindea.

Dar nu era o vedenie a mea.

Un bărbat mi-a prins mâna şi m-a târât prin foc. Încercăm să o ţin pe Ines care lesinase în braţele mele.

Nu puteam zări faţa salvatorului meu. Acesta mă tara dupa el prin flăcările care inghiteau bordelul acesta nenorocit. Madame Rose era încă înăuntru. Avea să moară arsă în propriul infern pe care şi l-a creat. Poate asta îi era soarta, sau poate pedeapsa pentru toate relele pe care le-a făcut. Doar Dumnezeu ştie asta.

Într-un final, aerul rece al nopţi mi-a biciuit faţa. Am început să tuşesc fără a mă putea stăpâni când am respirat aerul curat. Mi-am dus o mână la piept pentru a mă calma.

Tusitul mi s-a calmat după câteva secunde. Am privit în jur, dar ochii mă usturau. Mi-am frecat tâmplele cu palmele care îmi ardeau.

Am privit în jurul meu. Ecaterina mă întreba daca sunt bine în timp ce pe jos erau Michael şi Laura lângă Ines leşinată alături de Adrian. Apoi l-am recunoscut. El era cel care ne salvase.

Am privit Cerul şi i-am mulţimit lui Dumnezeu pentru că am ieşit din Infern şi pentru că l-a adus pe Adrian la momentul potrivit.

Cerul era senin. Stele stralucitoare erau presărate peste maiestuosul cer care parcă sclipea. Fiecare stea lumina asemenea flăcărilor din spatele meu care luminau întreaga stradă. Vecini ieşiseră să vadă ce se întâmplă. Uni încercau să stingă focul pentru a nu ajunge la celelalte case.

Mi-am îndreptat privirea spre Ines care începea să se trezească. Am îngenunchiat lângă ea punându-i capul în poala mea. Aceasta asemenea tuşea şi îşi ţinea ochii mijiţi umpluţi de lacrimi.

-Oh, Doamne! Eşti bine? Am întrebat-o speriată.

-Multumesc! A spus ea printre tusete.

I-am făcut semn să nu mai vorbească, îi făcea rău. Aceasa începuse să respire aerul cu lăcomie.

-O voi duce sus în camera mea sa se odihnească. Puteti rămâne şi voi. A spus Michael şi a luat-o pe braţe.

-Ferească Dumnezeu câte s-au întâmplat! Întâi răpirea ta, apoi asta! A exclamat Laura.

M-am ridicat şi am privit spre bordelul care devenise cenuşă. Doar ici colo mai era o flacără care încă ardea.

-Multumim, domnule doctor! Nu ştim ce ne-am fi făcut fără dumneavostra. Întâi cu Jolanne, iar acum cu Ines. Va suntem îndatorate. A spus Ecaterina.

-Nu aveţi pentru ce! A fost plăcerea mea să vă ajut. A spus Adrian mult prea modest.

Naiba să îl ia. Era ultima persoana de care aveam nevoie acum.

Mi-am simţit o mână pe umăr în timp ce stateam cu spatele privind locul în care până acum câteva ore se afla un bordel unde îmi petrecusem 23 de ani de viaţă. Aici m-am născut, am trăit, am iubit şi tot aici aproape am murit. Chiar dacă uram locul acesta cu toată puterea mea el fusese unicul martor la durerea şi fericirea mea, iar acum viaţa mea nu va mai fi la fel.

-Noi o să urcam. Am auzit vocea Ecaterinei în spate. Te asteptam sus. A continuat ea, apoi s-a retras.

O lacrimă mi-a alunecat pe obraz. Mi-am strâns ochii pentru a opri alte lacrimi să cadă. Îmi părea rău pentru locul copilăriei mele, pentru toate amintirile pe care le aveam aici şi pentru femeile care au murit. Nici una nu merita o moarte într-un loc ca acesta. Meritau să îşi facă o familie, să aibă copii şi să fie fericite, dar nu, cineva le-a refuzat dreptul la fericire.

Am tresărit când o mână mare şi caldă mi-a atins umărul şi o voce care îmi trimitea fiori pe sira spinării a rostit:

-Eşti bine?

Mi-am închis ochi bucurandu-ma de pacea pe care mi-o aducea.

Am revenit din strânsă şi m-am retras. Am inceput să râd sec.

- Sunt. Datorită unora am devenit puternică. Am spus trist.

-Jolanne... A continuat el.

-Nicio Jolanne. Am spus şi m-am intors văzând faţa trista a lui Adrian. Probabil nu îşi va mai gasi vreo curvă. Am mers spre casa lui Adrian in fuga unde am trântit uşa şi m-am prelins pe lângă ea. Lacrimi au inceput sa cada peste faţa mea.

Simţeam nevoia să plâng. Să plâng pentru că am fost atât de proastă încât am crezut în el, să plâng pentru că m-am oferit atator bărbaţi, să plâng pentru că totul se terminase în sfârşit.

You can leave you hat now...
Pam pam ,uitaţi ca mai dau si eu pe aici.
Sper să vă placă.

Vă mulţumesc enorm pentru toate voturile, viweurile şi în special pentru păreri.

Aştept şi de data asta multe, multe păreri.