Pasăre De Noapte

Capitolul XXXV

-Şi ce vrei de la mine? Am întrebat când m-am simţit mai liniştită.

-Păi, la început, îmi doream doar să mă răzbun pe tine, voiam să plăteşti pentru greşelile mamei tale. Astfel, am ordonat să ardă bordelul acela mizerabil cu tine înăuntru. A spus şi mi-a căzut faţa.

Femeia aceasta e cu adevărat diabolicã. A vrut să mă omoare. Ea a ordonat arderea bordelului. Dumnezeule!

Acum se va putea răzbuna. Eu am mers direct la ea. Nici nu îl voi mai vedea pe tata ,nici nu îi voi putea spune că sunt fiica lui. E doar vina mea, nu trebuia niciodată să plec de lângă Adrian. Oare el mă caută acum? De ce ar face-o? Eu l-am părăsit. Poate nu l-am înţeles sau poate el nu m-a înţeles.

-Dar iarba rea nu piere. Dumnezeu nu a vrut să pieri,pentru că pentru tine Iadul abia acum începe. Iar asta îmi va aduce mie multe foloase.A continuat ea.

-Ce vreți să spuneţi? Am întrebat speriată. Dacă nu vrea să mă omoare, ce vrea? Să mă tortureze? Cu ce ar ajuta-o asta?

-De fapt, aş putea spune că e unu lucru bun cea ce ţi se va întâmpla. Până la urmă ai trăit într-un bordel, viaţa ta va fi mult mai frumoasă aşa. Cuvintele sale nu au sens şi mă bagă mai mult în ceaţă.

-Ce înseamnă asta? Am intrebatcu vocea stinsă.

-Înseamnă că te vei căsători cu sortitul mamei tale, fratele meu. A spus şi am simţit cum cade cerul peste mine.

Domnul acela. Nu! Nu se poate. Acel domn e mai bătrân decât mine. Ar putea foarte bine să îmi fie tată. Nu mă pot căsători cu el! Dumnezeule! Chiar nu pot sã o fac. Singurul bărbat pe care îl voi iubi toată viaţa mea este Adrian şi nimeni altul. Cum să rostesc jurăminte altui bărbat când inima mea e la el? Cum să adorm în bratele altui bărbat când gândul meu e doar la el? Cum să fiu a altui bărbat când eu doar pe el îl iubesc?

-Nu se poate aşa ceva! Am spus îngândurată.

-Cu siguranţă că se poate. În sfârşit, fratele meu îşi va putea trăi viaţa. Ştii? Din cauza mamei tale el a fost condamnat la o viaţă în întuneric. A înnebunit din cauza ei. Dar gata, totul are să se schimbe şi el are să îşi revină şi să fie fericit. Iar tu vei face întocmai cum spun eu. A spus şi s-a ridicat venind spre mine. Asta, desigur, dacă nu vrei ca celelalte târfe să plătească pentru neasculatarea ta. M-a ameninţat.

-Nu! Am ţipat. Tu... tu nu poţi face asta. Am spus cu frică,iar ea a rânjit.

-Fi sigură că pot. Am ars bordelul cu târfele acelea înăuntru, ce ar mai fi să omor alte trei târfe. A râs ea băgându-mă în sperieţi.

Nu îmi poate face asta. Nu poate! Laura poartă în pântecul ei un prunc, Ecaterina a suferit atât de mult, iar Inés... biata Inés, ea a fost ca mama mea şi aş face orice să îi fie bine. Chiar dacă asta înseamnă nefericirea mea, pentru binele lor aş face asta, m-aş căsători cu un bătrân nebun.

-Bine, dar te rog, te rog nu le răni. Am implorat-o.

-Atâta timp cât tu îmi vei urma poruncile, ele vor fi bine. M-a asigurat şi am putut rãsufla uşurată. Atât îmi doresc, ca ele să fie bine. Sunt sigură că Michael va avea grijă de ele.

-Nunta va avea loc la ora cinci. Voi trimite o servitoare să te ajute cu rochia şi restul pregătirilor. Sper să fi o fată bună şi să mă asculţi, altfel dragele tale prietene vor suferi. A spus ,iar eu am aprobat rapid. A rânjit mulţumită şi a ieşit.

Mi-am lăsat capul în pal răsuflând secată de vlagă.

Ăsta e un coşmar. Nu mi se poate întâmpla asta. Totul e prea mult pentru mine. Nu voi rezista.

Întâi povestea mamei şi vestea cã Joseph Dupleix e tatăl meu au fost neaşteptate, iar acum asta. Nu e posibil. Dumnezeule, scapă-mă, trimite-mă acasă! Cu ce am greşit de merit asta?

Nici lacrimi nu mai pot vărsa.

Adrian! Oare m-a căutat acasă la Michael? Bietul de el.

Nimic nu mai are sens. Totul s-a dus pe apa sâmbetei. Eu am fost condamnată. Nu le voi mai vedea pe fete sau pe copilul Laurei. Nu îl voi mai vedea pe Michael. Nu o voi mai vedea pe Inés. Nu îl voi mai vedea pe tata, nu îl voi putea strânge în braţe şi să îi spun cât îl iubesc şi cât de fericită sunt că e tatăl meu. Nu îl voi mai vedea pe Adrian niciodată. Asta nu e drept. Sunt condamnată la o viaţă alături de un bătrân nebun şi nu am forţă să lupt cu destinul. M-am împotrivit atât, dar ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla.

***

-Arătaţi minunat! Mă complimentează tânăra servitoare în spatele meu.

La scurt timp după ce a plecat acea Rebecca, a venit servitoarea ce m-a ajutat să mă spăl ,mi-a aranjat părul şi m-a ajutat cu rochia. Aproape că nu am simţit nimic, fiind pierdută în gândurile mele.

M-am întors să mă privesc în oglindă, dar am văzut doar o figură lipsită de viaţă, tristă. Chiar eu.

Peste trupul meu stă o rochie albă simpl, lipită de corpul meu până la brâu unde cade în valuri. Părul îmi e prins în coc, iar de el e prins un voal lung. Faţa îmi e palidă şi tristă. Nu arăt ca o mireasă în ziua nunţi, mai degrabă ca o condamnată la moarte.

-Doamna Rebecca va fi tare mulţumită de cum v-am aranjat. A spus tânăra în spatele meu.

Am lăsat o lacrimă să îmi cadă pe obraz. Nu pot să o fac! Chiar nu pot să o fac! Trebuie să plec de aici. Trebuie să fug.

M-am întors către tânăra din spatele meu. Am fugit la ea şi i-am prins palmele în ale mele.

-Te rog! Ajută-mă să fug! Te rog! Am spus rapid fiind atentă ba la uşă ,ba la ea care mă privea speriată. Trebuie să plec de aici. Te rog! Trebuie să... Am fost întreruptă de uşa care s-a deschis, iar pe ea a intrat cea care m-a adus aici, Madame Rose.

-Deci eşti gata. Rebecca va fi fericită să ştie că nu trebuie să te mai aştepte. A spus şi din spatele ei a venit Mauro. Adu-o jos! I-a ordonat.

El m-a smuls de lângă servitoare. M-a tras spre ieşirea camerei unde stătea Madane Rose.

-Te rog, lasă-mă să plec! Te rog! Am implorat-o, dar ea m-a privit cu ură.

Mauro m-a scos afară în timp ce ţipam şi imploram să îmi dea drumul. Am coborât scările îndreptându-ne spre ieşire.

Ţipetele mele erau tot mai stinse şi nu mai aveam forţă să mă zbat.

În spatele nostru venea Madame Rose.

-Dă-i drumul acum! A ordonat când am ajuns în faţa unei uşi. Comportă-te frumos acum, dacă nu vrei sã o superi! A spus şi acesta a făcut întocmai. Ea mi-a luat braţul şi m-a condus afară, într-o grădină.

În capăt ne aşteptau un preot sub o cupolă de florii ,iar lângă el viitorul meu soţ şi femeia ce mi-a distrus viaţa.

Nici nu am putut să mă bucur de minunatul decor din cauza sentimentelor de frică și nelinişte.

Am ajuns din câţiva paşi în faţa altarului.

El e îmbrăcat într-un costum negru. Părul alb şi ridurile adânci îi trădează vârsta. Acesta îmi prinde puternic mâinile şi zâmbeşte ca un nebun. Îmi tine mâinile strâns încât nu mi le pot elibera. Rebecca rânjeşte la noi.

Preotul începe să vorbească, dar nu îl aud căci sunt prea pierdută în gândurile mele. Totul se sfârşeşte azi. Nu voi mai fi liberă, le voi aparţine lor. Voi fi mereu nefericită.

Slujba e scurtă. Probabil că Rebecca a cerut asta pentru a termina cât mai repede totul.

-Jolanne De Valcourt, îl iei de soţ pe Nicolas Milne să îi fi alături la bine şi la rău până ce moartea vă va despărţi? Mă întreabă preotul scund, dar nu răspund. Rămân blocată. Nu îi pot jura credinţă unui om necunoscut dacă eu îl iubesc pe Adrian. Rebecca îmi face semn să vorbesc. Nu apuc să spun nimic, căci suntem întrerupţi de o bubuitură.