Pasăre De Noapte

Capitolul XI

N/A
Acest capitol va conţine scene de violenţă nerecomandate pentru toate persoanele. Voi pune o steluţa unde încep scenele violente şi unde se termină pentru a le putea evita.
REBECCA POV
-Anelize De Valcourt sau Dupleix a intrat în Bordelul lui Madame Rose sub numele Amalia Dupleix. Era însărcinată și în aceeaşi seară a născut-o pe Jolanne Dupleix. Toate datele se potrivesc Anelize pe care o cautati e Amelia.

Am zambit multumita de informaţiile primite.

-Dar am o veste proastă. După 6 ani de când a inceput să lucreze în bordel, devenise cea mai cautata prostituată şi lucra sub numele Pasăre de noapte, s-a îmbolnăvit, după cum spuneam şi a murit. Acum Jolanne i-a preluat locul.

Târfa! A scăpat de furia mea, însă sper că a suferit mult. Iar acum draga de Jolanne va suferi pentru greşala părinţilor ei.

-Arde bordelul cu bastarda aia înăuntru! În seara asta când vor pleca clienţi!

În aceasta noapte fiica şi mama se vor reuni în Iad.

JOLANNE POV

-Vei putea ramane zilele acestea în cameră să te refaci. M-a înştiinţat Madame Rose, i-am mulţumit şi aceasta s-a retras.

M-am relaxat în moliciunea patului meu. Acum ma voi putea odihni.

Mă simt inca bulversată după noaptea trecută. De ce ar fi vrut cineva să mă jefuiască? De ce m-au abandonat în pădure? Oare m-au molestat? Nu, nu simt vreo durere. Şi de ce Adrian a vrut să mă caute? Probabil s-a simţit obligat fiind doctor. La naiba cu el!

Am fost distrasă de agitaţia care se auzea din curte. M-am dat jos din pat şi am păşit cu grija pe podea. Am ieşit din camera şi am coborât scările. Am luat-o spre uşa care dădea în curte. Toate angajatele erau adunate aici. Am păşit spre mijlocul cercului făcut de ele. În mijloc era o fată nouă, nu părea să aibă mai mult de 19 ani alături de Madame Rose şi gorila ei, Mauro, un paznic de culoare care era foarte înalt şi muculos. El păzea bordelul şi nu lăsa pe nimeni să iasă. Doar pe mine, desigur, Madame Rose avea încredere în mine, ştia că nu pot fugi, că nu aş face-o.

- Ce se intampla? Am întrebat-o pe una din fetele de lângă mine .

-A încercat să fugă în toată agitaţia de azi. Mi-a şoptit ea. Mai voiam să întreb ce îi vor face, dar ştiam bine ce se va întâmpla. Am asistat la sute de judecaţi din acestea.

*La prima ieşire, îi va biciui tălpile. 20 de biciuri. La a doua ieşire, îi va biciui spatele. 25 de biciuri. La a treia ieşire, îi va tăia nasul şi o va arunca în stradă.* Desigur asta e valabil doar pentru sclave.

Săracele fete!

-Asta păţesc cele care o sfidează pe Madame Rose! A spus Madame Rose şi palma ei a atins obrazul fetei doborand-o la pământ. La fiecare judecată eram adunate toate, era un fel de avertizare.

-Vă rog nu! Nu se va mai repeta, vă promit! A implorat ea.

*-Prea târziu! Mauro,ia-o! A ordonat Madame Rose. Mauro a executat ordinele şi a ridicat fata care se zbatea sub forţa lui fără niciun rezultat. A luat-o şi a pus-o pe masa de lemn de care a legat-o pe burtă. I-a dezgolit tălpile şi cu o biciusca a început să îi lovească pielea în timp ce aceasta plângea de durere. Am inchid ochi fiind încă îngrozita. Plansetele fetei se auzeau cu ecou, ţipă de durere, gemetele ei erau amestecate cu zgomotele de bici. *

Când zgomotele au incetat am deschis ochi. Fata statea secată de puteri pe masă. Mauro a dezlegat-o şi a luat-o in braţe carand-o în camera ei, presupun. M-am apropiat de el şi i-am spus să o ducă în camera mea pentru a îi putea îngriji rănile. Acesta m-a urmat. Fata încă era adormită. Unele ajung să moară după aceste tratamente.

Mauro a intins-o pe patul meu. În curând a sosit Ines şi Ecaterina cu un vas cu apă şi cârpe.

Am întors-o pe fata care începea să se trezească pe burtă. I-am curăţat tălpile insangerate. Ea mai scăpa un geamăt ,dar nu a protestat. Când am terminat am bandajat-o.

-Cum te numeşti? A intrebat-o Inés asezanduse lângă ea.

-Laura. I-a răspuns aceasta suspinand.

-Ce s-a întâmplat? Am întrebat eu. Ea s-a ridicat puţin în fund şi lacrimi au napadit-o.

-E un domn. A spus ea cu groază în ochi. E foarte bătrân. Vine în fiecare noapte aici. Aceasta a inceput să plângă cu amar şi ne-a explicat printre suspine:

*-Mă ranea... Îi place să mă lovească... Apoi să mă molesteze... Mă privea mereu cu ochi demonici şi zambea ca un diavol când ţipam de durere. Râdea când cădeam la pământ plină de vanatai. A facut o pauză şi eu m-am cutremurat toată. Apoi, aseară... S-a întors... Era beat....a dat în mine... Era mai rău de cât de obicei... Apoi, m-a obligat să îi fsc lucruri nefireşti...* Aceasta a început să plângă. Inés a îmbrăţişat-o încercând să o calmeze.

-Nu am vrut, vă jur! A suspinat ea. Azi dimineaţă nu am mai rezistat şi am fugit, dar Madame Rose m-a prins. Aceasta continua să plângă în hohote.

M-am aşezat în pat langa ea. Ecaterina a venit în spatele meu.

-Îţi promit că te vom scoate de aici! I-am tras mâna intr-a mea, iar ea m-a privit mirată. Vom evada, promit!

În curând, Madame Rose! În curând...

N/A

Ma simt atat de aiurea sa cer incontinu pareri si nimic,adica nu stiu chiar as vrea sa imi zica cineva macar ca nu scriu bine,ca nu ii place sau ca ii place.Adica sa mi se evalueze munca.Cer pareri,dar e ca si cum vorbesc cu peretii.Eu chiar ma chinui sa scriu cat de bine pot si am nevoie de pareri,nu ma incalzesc cu nimic stelutele acelea.Fac eu ceva gresit?Vad un comentariu la un capitol o data la cateva saptmani(in total cartea nu are 10 comentari cu pareri) si sunt gata sa imbratisez persoana care a stat si a scris parerea aia.

Am impresia ca nu citeste chiar nimeni cartea,deci o sa iau in considerare optiunea de a o pune pe privat si a continua sa scriu pentru mine,pentru ca da,eu m-am atasat de carte si am niste idei bune cred eu.Si nu poate nimeni sa ma condamne ca renunt la carte pentu ca daca nimanui nu ii place,nimanui nu ii va pasa.

Va multumesc,celor care m-ati sustinut intr-un fel sau altul pana aici!De aici in colo vom vede.

Asta e,posibil,ultimul capitol!