Pasăre De Noapte

Capitolul V

   Mi-am tras şalul peste umeri şi am ieşit în aerul rece de toamnă. Oraşul era liniştit, vremea neprielnică îi gonise oe toţi în case. Am înaintat pe mici străduţe prăfuite până am ajuns la ieşirea din oraş.
     "Deci unde e palatul lui? "Am indrebat-o pe Ines.
     "Lângă drumul de lângă pădure. E mult de mers,eşti sigură că vrei să mergi singură? "M-a întrebat aceasta cu o urmă de ingrijorare.
      "Nu-ti fă griji! O sã fiu aici înainte de a bate clopotele biserici. "Aceasta a dat din cap şi i-am dat o îmbrăţişare, apoi am iesit din oraş îndreptându-ma spre castelul lui Adrian. Ştiu că el va putea să mă ajute să scap de la bordel.
     Mi-am îmbrăţişat corpul din cauza vântului puternic de toamnă.
     Pădurea era atât de liniştită. Culorile de maro inchis şi portocaliu pictau un cadru de poveste.
    O trăsură neagră trecu pe lângă mine, din înăutru am distins chipul ridat al unui bărbat.
    Zgomotul făcut de cai se opri dintr-o dată şi am auzit cum trăsura s-a deschis, însă nu am încetat sã merg. Niste paşi grăbiţi mă urmau, incercam să mă grăbesc, însă am fost prinsă de braţ şi întoarsă.
    În faţa mea era barbatul din trăsură. Era înalt, avea părul cărunt, faţa îi era brăzdată de riduri adânci, iar ochi căprui îi erau obosiţi.
     -Anelize ... Te-am căutat atât timp. A spus acesta. Unde te-ai ascuns?
     Mă privea cu multă iubire şi mă speria. Nu ştiu cine e Anelize şi nici acest domn.
      -Poftim?am întrebat şocată.
      -Nu mă recunosti? Întreba acesta, iar eu l-am dezaprobat. Normal că nu, doar nu te-ai schimbat deloc. Eşti la fel de tânără ca acum 25 de ani. Mai frumoasă, de fapt. Mi-a mângâiat obrazul cu un deget, dar m-am ferit. Mi-am tras mâna însă strângerea lui era prea puternică.Îşi infingea unghiile în mâinile mele. Panica mă cuprinsese şi începeam să ţip ca o besmetica si sa las lacrimi să imi curga siroaie de lacrimi. Acesta avea o privire nervoasă, diavileasca.
    -Iubito, te-am aşteptat 25 de ani, dar tu mă respingi? A tipat la mine. Am inceput să ţip după ajutor, iar din trăsură a ieşit o femeie de vârstă mijlocie. Iar vrei sa mă părăseşti? Mă smuci.
     -Las-o! Ordonă aceasta. Nu e Anelize .Aceasta încerca să îl îndepărteze, dar nu reusi. David!ţipă aceasta, iar birjarul veni intr-o secundă şi îl îndepărta de mine luandu-l în trăsura.
         -Îmi pare atât de rău! Spuse femeia îmbrăcată intr-o rochie neagră impecabilă cu părul prins într-un coc perfect, părea mai tânără ca bărbatul care se zvarcolea în mâinile birjarului. E nebun. Privi aceasta spre el. A fost părăsit la altar, apoi a înebunit. O iubea mult. Nebuneşte după cum vezi. Îşi întoarse privirea spre mine. Fiecare fată pe care o vede e Anelize a lui.
        Am fost foarte şocată să aud asta. Acum îmi era milă de el. Dar mi-am revenit când mi-am vazut zgarieturile de pe mâini făcute de el.
       -Nu vă faceţi griji.i-am răspuns.
       Fără sa mă gândesc încă o dată, m-am rotit si mi-am continuat drumul.

REBECCA'S POV
   
   Am privit-o cum se indeparta usor de mine. Chiar şi din spate semăna cu Anelize. Era la fel de frumoasă, trăsăturile ii erau leite cu ale tinerei Anelize. Avea în jur de 20 de ani, iar acum 23 Anelize a fugit de la nuntă când aproape ii venise sorocul. Toţi credeau că e moartă, însă ea se ascundea chiar sub nasul nostru în Paris?
     M-am întors în trăsură unde David îi dădea apă Nicolas. Şi-au întors ambi privirea spre mine.
      -David, vreau să o urmăreşti pe tânără de adineauri.
       -Desigur,madame. Spuse acesta apoi ieşi.
        Nicolas se apropie de mine şi îmi prinse mâinile.
       - Era ea, surioară. Anelize a mea! S-a întors pentru a continua nunta. M-am asezat lângă el.
        Bietul meu frate. A fost părăsit de aceea curvă chiar în faţa altarului. Cu toate că au trecut 23 de ani, îmi amintesc perfect ziua aceea.Nicolas purta un costum negru si o cămaşă albă. Părul lui, pe atunci de un negru închis, îi era dat pe spate. Îşi aştepta cu nerăbdare viitoarea soție care se lăsa aşteptată. Oaspeţi deveneau agitaţi, iar eu nu îmi vedeam capul din cauza grijilor. Însă după ore de aşteptare mireasa nu mai veni. Tot ce a lăsat în urma a fost un bilet în care spunea că nu a putut face asta şi îi cerea scuze lui Nicolas. Mama, odihnească-se în pace, a tunat şi a fulgerat pe lângă că unicul său fiu se căsătorea cu o femeie însărcinată aceasta mai îl şi părăsise la altar. Ca să nu înceapă să vorbească lumea au inventat o poveste cum că aceasta ar fi fost atacată pe drum şi îşi găsi sfârşitul. Însă ani de-a rândul o cautara. Voiau măcar să îi găsească cadavrul, dar nici vorbă.
        Însă în ciuda spuselor tuturor că nu a rezistat singură în miez de noapte pe ger sub o furtuna, mereu am ştiut că a supravieţuit, iar acum totul îmi este confirmat. Anelize trăieşte şi a născut o fetiţa. Acum nimeni nu mă va împiedica să îi distrug viaţa cum a făcut ea cu a fratelui meu.

N/A
Şiii uitaţi capitolul, sper din suflet că v-a plăcut!
Am ajuns şi locul 11 în istorice şi pentru asta vă mulţumesc enorm, de asemenea pentru că citiţi cartea, pentru listări, voturi şi pentru pareri pe care le apreciez enorm.
Astept comentariile voastre cu păreri pozitive sau negative. Cine credeţi că e Anelize? Ce credeţi că se va întâmpla în continuare? Dedicaţi ?