Miraculous: Tu și eu

Cap.8.

   Marinette povestitor

Adrien:- De ce ai privirea aceasta? spune în timp ce îi observ în ochi nedumerirea.

Buburuza:- Ăm... la ce te referi? şi încerc să par cât mai calmă şi să îmi domolesc bătăile inimii.

Adrien:- Pari speriată. Îți e teamă de mine?

   Mă priveşte intens, degetele lui aşezându-mi o şuviță de păr după urechea stângă, ca mai apoi să coboare şi să îmi mângăie încet fața pentru a mă linişti.

Buburuza:- Nu. Cum să-mi fie frică de tine? şoptesc şi îndrăznesc şi eu să îi ating delicat fața, începând de la bărbie şi urcând apoi spre un pomete, iar el închide o secundă ochii, savurând momentul.

Adrien:- Păi... nu ştiu. Privirea ta îmi dă de înțeles că eşti confuză şi puțin timidă, adică, ce vreau să spun e că te porți puțin cu reținere.

Buburuza:- Da, ai dreptate.... sunt puțin confuză... spun retrăgându-mi mâna şi apoi aşezându-mi-o pe piept unde îmi simt pulsul care începe să revină la normal.

Adrien:- De ce eşti confuză? spune şi continuă să mă privească cu aceeaşi curiozitate, deloc deranjat de faptul că tocmai am înghițit în sec, neştiind ce să îi răspund.

Buburuza:- Nu ştiu... eu... sunt surprinsă de reacția ta.

   Şi aici chiar sunt foarte sinceră.

Adrien:- Eu ți-am spus că te iubesc. Nu te aşteptai la asta, nu? Sau de ce eşti confuză? mă întreabă şi zâmbet ştrengăresc i se iveşte pe fața perfect bronzată. Se apleacă puțin spre chipul meu cu intenția de a mă saruta din nou, dar nu îi ofer ocazia deoarece îmi pun mâinile pe pieptul lui pentru a-l îndepărta. El îmi răspunde cu o încruntătură jucăuşă, iar eu abia mă abțin să nu scot un chicot învingător.

Buburuza:- Păi... sincer... nu mă aşteptam să primesc un asemenea răspuns. Eram sigură că vei spune că eşti îndrăgostit de altcineva, iar eu aş fi mers acasă suparată şi mai mult decât ruşinată.

Adrien:- Îți e ruşine de mine? îşi arcuieşte mirat sprâncenele blonde. Eu încep să îmi trec încet degetele peste muşchii pieptului său, simțind prin materialul negru cum se încordează sub acțiunea atât de fragilă a mâinilor mele.

Buburuza:- Da... de situația în care ne aflăm... poziția noastră din pat... tu care stai atât de confortabil peste mine...

   Adrien povestitor

   Îşi retrage mâinile, gesticulând uşor şi apoi atingându-mi din nou tricoul ce acum era puțin transpirat.

Adrien:- Of... scuze... De ce nu mi-ai zis că nu îți place?

   În secunda doi mă ridic de pe ea şi o surprind cu fața în flăcări, având un zâmbet timid. Mă aşez pe marginea patului, la două palme distanță de ea şi continuăm mica noastră discuție ce a luat o direcție cam ciudată.

Buburuza:- Nu e ca şi cum nu mi-ar  plăcea... adică... Of, ce tontozaură sunt... spune oftând şi îşi apleacă dezamăgită privirea azurie.

Adrien:- Cum ai spus?

Marinette:- Că mi-a placut într-un fel...

   Mi-aş dori să-i mărturisesc că şi mie mi-a plăcut. Dar asta e puțin spus. Am simțit cum toate apele încep să îmi curgă de la ceafă şi cum pur şi simplu am prins aripi.

Adrien:- Nu asta... te-ai făcut tonto...

Buburza:- Tontozaură. mă lămureşte ea şi îşi apleacă din nou privirea spre podea.