Miraculous: Tu și eu

Cap.12.

   Adrien povestitor

   Mă trezesc asurzit de alarma ceasului deşteptător. Îmi ia câteva minute pentru a mă dezmetici, dar mă ridic apoi şi îmi fac somnoros rutina de dimineață. Privesc geamurile atacate de stropii de ploaie şi observ că peisajul de astăzi seamănă izbitor cu cel de ieri. Se pare că se anunță o atmosferă tristă. De ce trebuie să plouă atât?
   Plagg s-a trezit leneş. Dar când îi ofer o bucată consistentă de camembert devine foare vioi. Molfăie brânza în timp ce eu mă îmbrac şi îmi iau geanta. Ies din imensa locuință şi urc în mijlocul de transport personal care mă aştepta să mă ducă la şcoală. Toată lumea crede că e bine să fii bogat şi faimos. Ei bine... nu e prea interesant. Te plictiseşti de la un moment dat de faimă şi lux. În plus, în cazul meu toate fetele sunt vrăjite de faima şi bogăția mea, adică bogăția tatălui meu, designer de modă renumit. Pentru că sunt un adolescent fotomodel, întâmpin deseori dificultăți pe stradă atunci când fanele mele înfocate îmi cer insistent autografe şi fotografii. Însă eu urăsc să dau autografe, aşa că încerc să mă scutesc de la acest lucru de fiecare dată.
   În timp ce privesc pe fereastră peisajul mohorât şi oamenii cu umbrele colorate ce traversează în grabă trotuarele, nici nu observ că am ajuns la şcoală. Îmi iau la revedere de la şofer şi intru în curtea şcolii pe poarta uriaşă. Când dau să urc prima treaptă a scărilor, simt cum cineva îşi aşază mâna pe umărul meu drept, iar eu mă întorc speriat. Pulsul îmi revine la normal când dau ochii cu Nino ce purta pe cap şapca lui de un roşu aprins. Mă priveşte amuzat ceea ce îmi confirmă că a vrut intenționat să îmi provoace teamă.

Nino:- Bună, frate, scuze că te-am speriat!

Adrien:- Bună! Nu m-ai sperat! spun în timp ce dăm mâna în chip de salut.

Nino:- Eh nu... şi rânjeşte când cedez şi îi dau dreptate.

Adrien:- Of... bine... puțin... Alya nu e cu tine? spun şi privesc în saptele lui căutând-o pe iubita sa.

Nino:- Nu m-am întâlnit cu ea. Cred că este deja în clasă sau poate întârzie puțin. Mergem?

Adrien:- Desigur, clopoțelul va suna încurând. zic şi urcăm amândoi scările până la intrarea în clădire.

   Intrăm amândoi în sala de clasă şi ne punem în bănci. Alya stă în locul ei, lucrând pe telefon la Bubublogul său. Ea şi Nino încep să discute, iar eu îmi aşez lucrurile pe bancă şi mă pregătec de oră. Sunetul clopoțelului se face auzit de toți elevii, aşadar colegii ce au făcut gălăgie până acum se aşază tăcuți, fiecare la locurile lor. Privesc prin clasă şi observ apoi că numai eu stau singur în bancă deoarece Marinette încă nu a venit. Le atrag atenția printr-un pâsăit celo doi prieteni din fața mea şi mă adresez îngrijorat Alyei:

Adrien:- Nu ştii ce e cu Marinette? Încă nu a ajuns la şcoală...

Alya:- Probabil întârzie ca de obicei şi va veni mai târziu...

   Cred că Alya are dreptate, ea şi Marinette sunt cele mai bune prietene de când le ştiu. Dar... stai puțin! De ce am ajuns să mă preocup atât de mult de Marinette?

   Pentru că mă deranjează absența ei. Îmi lipseşte zâmbetul ei stânjenit din fiecare dimineață, vocea ei plăpândă şi codițele acelea drăguțe ce i se mişcă uşor atunci când râde cu gura până la urechi la auzul glumelor mele şi a celorlalți colegi.

   Profesoara intră în clasă, iar noi o salutam politicos ridicandu-ne în picioare. După ce o salutăm, începem ora de matematică verificându-ne temele. Încerc să mă concentrez maxim când sunt chemat la tablă pentru a rezolva o ecuație, dar gândul meu stă numai la Marinette care încă nu a ajuns.