Orașul de cenușă (#1)

XXII - Amenințați

Capitolul 22
Amenințați

• Din perspectiva Elysei

A trecut abia o săptămână, însă mie mi s-a părut că a trecut un an. Nu pot spune că nu mă simt bine aici, băieții și Kaila sunt o companie plăcută. Am ajuns să îi cunosc mult mai bine, spre deosebire de prima zi în care am venit aici, când eram cu toții mai timizi. Am explorat împreună aproape toată insula, am gustat sute de feluri de mâncare tradițională, o grămadă de obiceiuri și ne-au fost prezentate tradiții de către oamenii care locuiesc aici. E frumos aici, puțin prea frumos față de cât m-aș fi gândit, dar ceva tot lipsea. Gândul îmi zboară din clipă în clipă la Dylan și oricât aș încerca să mă gândesc la altceva, tot la el ajung să mă gândesc. Mă tem pentru el, având în vedere situația în care am fost, indirect, amenințată că sunt căutată și că Dylan m-a mințit în legătură cu tot. Aș fi vrut totuși, să primesc un mesaj sau un semn de la el, să știu dacă e bine sau dacă are nevoie de mine.

Oftez zgomotos si mă ridic leneșă în șezut. Pentru prima dată de când am venit, mă trezesc fără Kaila lângă mine. Privesc în jur, pe lângă pat, dar nu era nicăieri. Nici măcar partea ei nu avea cearșaful mototolit, ceea ce mă face să-mi pun câteva întrebări cu gândul unde ar fi putut pleca.

Aseară, Kaila ne-a ținut morțiș să creăm o mică petrecere cu băutură, în cinstea excursiei câștigate. Însă scopul Kailei nu era întocmai ăsta, ci să dobândească puțin tupeu ca să se apropie și mai mult de Thore. Poate băutura este și principalul motiv pentru care migrenele îmi acaparează creștetul capului într-o manieră insuportabilă. Sper doar ca și Kaila să nu fi făcut vreo prostie pe care mai devreme sau mai târziu va avea să o regrete. Nu e ca și cum nu aș avea încredere în prietena mea, dar câteodată chiar depășește orice limită.

Îmi târăsc picioarele leneșă spre baie cu gândul la un duș răcoritor care să mă trezească mai bine. Intru în cabina de duș, las apa călduță să-mi dezmorțească corpul adormit și îmi golesc mintea de orice gând nefericit. Uit preț de câteva secunde de locul în care mă aflam, de grijile pe care le am cu privire la mama și la Dylan; abia după ce mă simțeam fresh ies din duș, îmbrac un trening gri și cu părul lăsat ud, ies din cameră în căutarea prietenilor mei.

E cam ciudat, totuși, ca toată vila să fie afundată într-o liniște de mormânt, care în momentul de față, mă sperie și pe mine. Mă ciupesc ușor de braț în speranța că e un vis, dar durerea dobândită îmi demonstrează cu ardoare că nu e un vis. Cu pași mărunți cobor la parter și arunc o privire în camera băieților. Aveam un seniment de deja-vu când văd că doar o parte din pat este ciufulit, restul complet intact. Ceea ce îmi dă și mai tare de înțeles că ea nu a fost singura plecată. Camera băieților era goală, puțin dezordonată, însă nu era nimeni în ea. Îmi continui drumul până la bucătărie, pe când se aud câțiva pași prin sufragerie, care îmi provoacă o curiozitate ucigătoare. Era Thore. Răman mască în tocul ușii, nereușind să îmi dau seama ce se petrece.

- Doar nu...

- Ba da! m-a întrerupt, urlând. Nu-mi vine să cred că au putut face așa ceva!

- Thore, eu...

Încep să vorbesc, dar cuvintele m-au lăsat baltă. Nici nu știu ce aș putea să spun, pentru că gestul Kailei m-a uimit complet. Până acum, toată ziua îmi spunea cât de perfect este Thore pentru ea, încât și-ar da până și viața pentru el, iar acum? A plecat împreună cu Tom?

Un râs amar îi părăsește gura, lucru care mă sperie de-a dreptul. Stătea în fața mea, al naibii de nervos și de încordat. Mi-era frică, nu știu de ce e în stare și nici de ce e capabil să facă. Totuși, acum îmi dau seama că nu doar Kaila avea sentimente pentru el, ci era reciproc.