Orașul de cenușă (#1)

XXIII - Ostatică din nou

Capitolul 23
Ostatică din nou

         După ce am reușit să o calmez pe Kaila, am învelit-o cu o pătură și am lăsat-o să doarmă în sufragerie. Urmează să plec unde mi-a spus Thore la telefon, dar nu sunt prea sigură că e o idee bună să merg. În primul rând, poate fi o capcană. Dar în al doilea rând, poate Thore chiar l-a găsit pe Tom. Dacă Kaila a spus că au fost atacați, probabil pe Tom l-au dus acolo pentru a-l putea bate, fără ca nimeni să-i întrerupă. Un ghid pe care l-am întâlnit zilele trecute ne-a spus tuturor să omitem cât putem acel cartier blestemat care ne-ar putea aduce moartea. Și că locul acela e des frecventat de sute de drogați, dealeri și violatori ai insulei. Și totuși, poliția nu se gândește nici în ruptul capului să îi caute și în cartierul ăla.

         Cine ar fi atât de nebun încât să meargă de unul singur — sau însoțit de două, trei persoane, într-un loc din care întrebarea pe care trebuie să ți-o pui e dacă te întorci viu, nu ce vei face?

         Preocupată cu Kaila, nici nu am realizat că deja s-a înnoptat. Stelele străluceau pe cerul de un albastru închis. Carul mare, precum și cel mic se zăreau foarte ușor printre milioanele de stele vizibile strălucind mai tare decât toate, ieșind în evidență. Trag jaluzelele geamurilor, lăsând ca un întuneric făimător să dăinuie peste somnul profund al prietenei mele. Cu pași mărunți și înceți, intru în cameră, aleg câteva haine pentru a pleca după băieți. Oricât de tare mă tem pentru ce urmează, trebuie neapărat să aflu ce se întâmplă cu adevărat în toată joaca asta.

         Milioane de gânduri haotice îmi străbat mintea, și sunt mult mai mult decât sigură că are legătură cu lucrurile petrecute în Los Angeles. Și nu pot înțelege cum s-a ajuns tocmai în Maldive. Rup o foaie dintr-o agendă lăsată în bucătărie și scriu o mică scrisoare pe care să i-o las Kailei pe când se va trezi.

         "Kaila, în caz că te vei trezi singură în vilă, să nu te sperii, căci eu am plecat să-i iau pe băieți. Ți-am lăsat în bucătărie ceva de mâncare, dar dacă se răcește să ți-o încălzești din nou. Habar nu am de ce am spus asta, bineînțeles că o vei reîncălzi.

~Râd acum, Elysa"

         Îmbrac peste tricou o geacă subțire, iau cheile vilei și plec. Îi las bilețelul Kailei pe măsuța de cafea, lângă locul unde doarme, și o zbughesc afară pe ușă. Aerul răcoros al nopții mă lovește din plin, pielea mi se face de găină la schimbul brusc de temperatură. Înaintez leneșă pe străduță, urmărind cu privirea un taxi. Ciudat, pentru o stațiune atât de cunoscută, la ora nouă seara era destul de gol pe stradă. Câțiva îndrăgostiți și câțiva bătrâni ieșiți la plimbare cu patrupedele lor se mai iveau pe ici-colo, în rest, doar simfoniile greierilor erau prezente pretutindeni. Zăresc în capătul celălalt al intersecției un taxi ce tocmai parchează în stația destinată lor și grăbesc pasul considerabil. Privirea-mi era ațintită pe mașina gălbuie a taximetristului care tocmai își scosese o țigară dintr-un pachet negru. Era un bărbat destul de masiv, probabil dacă aș fi găsit alt taxi nu m-aș fi dus la el de bună voie. Nu părea a fi genul unui taximetrist, de cele mai multe ori la volanul unui taxi fiind un bătrânel de vreo șaizeci de ani care vorbește încontinuu ca o moară stricată despre poveștile nemuritoare ale fiecărui bătrân. Ajung în dreptul lui, ochindu-l mai de aproape. Mă privea în ochi; lumina felinarului era totuși în avantajul meu, luminându-i chipul. Lasă ca fumul țigării să-i iasă printre buze, făcând ca și contactul vizual să se blureze considerabil.

         — Te duc undeva? m-a întrebat cu vocea-i groasă care spărgea liniștea așternută peste stradă.

         — Da, de preferabil în cartierul părăsit de la periferie, i-am rostit indiferentă.