Orașul de cenușă (#1)

VI - Ceartă

Capitolul 6
Ceartă

         Fetele ar trebui să ajungă aici în cinci minute, iar eu de două ore abia am reușit să mă aranjez. Deși voiam să îmbrac o rochie lungă până la genunchi, am optat pentru o pereche de blugi albaștri și un top negru, iar în picioare platforme negre. Părul l-am lăsat pe spate, cu mici bucle la vârfuri.

         — Elysa, au venit fetele! m-a anunțat mama de jos.

         — Vin acum! i-am răspuns.

         Îmi iau geanta de pe fotoliu și mă privesc ultima oară în oglindă, apoi ies din cameră și închid ușa în urma mea. Karina se apropia încet, urcând leneșă scările. Avea părul dat pe față și răsufla greu, cu privirea în pământ.

           — Unde pleci...? a spus suspinând.

           Aceasta ridică capul încet. Rimelul îi era scurs pe față, avea o vânătaie în dreptul ochiului stâng și buza spartă.

           — Dumnezeule, Karina, ce ai pățit?! am țipat speriată.

           — D-y-lan, a reușit să spună și a izbucnit în plâns.

           Ochii mi se măresc considerabil, iar inima începe să îmi bată mai tare, căpătând adrenalină. Ce fel om poți să fii, Dylan?

          — Hei, calmează-te, am incercat să o liniștesc, dar nu se oprește din plâns.

          Aceasta mă îmbrățișează și plânge mai puternic, nici nu mă pot gândi la ce e în stare să facă.

          — Hai în cameră, am spus și am ajutat-o să se ridice.

         O ridic de pe podea și o duc în camera ei. O las pe colțul patului. Încă nu se opri din plâns, și abia îmi dăduse drumul din îmbrățișare. Mă scuz în șoaptă spunându-i că merg până în bucătărie și cobor scările la parter, unde fetele mă așteptau cu câte o privire fulgerătoare.

          — Ce încet cobori, chiar și melcu' ajunge mai rapid! m-a mustrat Kath.

          — Nu e momentul, le-am spus și am trecut pe lângă ele. Karina are nevoie de ajutor.

          — Cine e Karina? a întrebat Kaila.

          — Soră-sa, a răspuns Kath înaintea mea.

          Umplu un pahar cu apă, iau niște șervețele, apoi mă îndrept înapoi spre scări.

          — Unde e? Venim cu tine! a spus Kaila.

          — Păi și clubul? s-a ofensat Kath.

          — Mergem mai târziu, acum avem treabă, a răspuns în timp ce și-a dat jos geaca de pe ea.

          Am așteptat până ce fetele s-au dezbrăcat de geci și am urcat sus, timp în care Kath a încercat să înveselească atmosfera, vorbind despre Mike și următorul lui meci de fotbal.

         — Karina, am spus când am bătut în ușă, am venit...

         — Nu, nu intra! a țipat plângând.

         — Ce dracu se întâmplă?! a strigat Kaila și a împins ușa.

        Kaila deschide ușa la maxim, iar eu rămân mască la ce mi-e dat să văd. Karina stătea pe pat, ghemuită, îmbrăcată doar într-o pereche de pantaloni scurți. Mă uit în jur și întreaga cameră e răvășită. Avea părul dat pe față și genunchii strânși la piept, suspina incontinuu. Privesc în partea stângă a camerei și nu-mi cred ochilor când îl văd, încordat de-a dreptul și gâfâind.