Cuvintele din ochii verzi

I - Reapariție controversată

„Omul frumos în ziua de azi e cel ce urcă invers pe scară, înfruntând nu numai turma care coboară, dar și insultele ei" - Dan Puric

***

În cel mai frecventat restaurant din orașul micuț, cochet și iubit de soare, așternut la pragul munților, părea a fi o zi obișnuită. O zi ce va decurge ca toate celelalte, liniștită și fără vreun eveniment deosebit, însă apariția unui bărbat straniu, din toate punctele de vedere, schimbase complet această aparență.

Respectivul intrase în restaurant ca oricare alt client de rând, lăsând senzația că locul și oamenii nu-i sunt străine și, fără dorința de a atrage atenția asupra sa, se îndreptă în liniște la cea mai retrasă masă de două persoane. Își dădu jos jacheta neagră din piele și o aruncă neglijent pe scaunul din fața sa, apoi studie pentru câteva secunde meniul. După care îl închise fără prea mult entuziasm și așteptă răbdător să vină să i se ia comanda, în timp ce se juca cu solnița de pe masă și privea fix la ea.

Una dintre chelnerițe, o tânără frumușică, blondă, cu niște ochi albaștri foarte deosebiți, ce-i ofereau chipului său o seninătate aparte, nu prea înaltă, dar cu un trup armonios, o întrebă pe colega de lângă ea:

— Andreea, cine este tipul ăsta care tocmai a intrat?

— Habar n-am. Nu l-am mai văzut. Cu siguranță îmi aminteam de el, ținând cont de cum arată. De unde o fi scăpat bietul de el? se întrebă aceasta mai mult pe sine, în timp ce analiză în amănunt și cu o expresie de dezgust înfățișarea și vestimentația acestuia.

Vestimentație compusă dintr-o pereche de bocanci negri, în stilul celor militari, niște blugi tot negri, foarte decolorați, și un tricou fără mâneci, ce avea imprimat numele unei trupe rock și care suferise atât de multe spălări, încât negrul, ce fusese cândva culoarea sa originală, devenise un gri nedefinit. Hainele de pe el, ce nu păreau tocmai noi sau îngrijite cu prea multă atenție, îți lăsa senzația că acest bărbat cu siguranță nu obișnuia să investească prea mulți bani în garderoba sa și că nici nu pierduse prea mult timp în fața șifonierul sau a oglinzii. Părea mai degrabă că se îmbrăcase cu primele obiecte vestimentare ce îi picaseră în mână și că doar datorită norocului acestea nu fuseseră luate invers sau pe dos. Avea un păr lung, de un negru închis, nici ondulat, dar nici drept, pe care îl purta liber, într-un mod dezordonat și care îi trecea cu vreo șapte centimetri de umeri, iar alături de barba deasă și lungă, ce-i acoperea jumătate din chip, și de culoarea măslinie a pielii, oferită de un bronz excesiv, completau și mai mult aspectul fizic neglijent și dubios pe care bărbatul îl avea.

— Mai degrabă, biet este cel care ar avea de-a face cu el. Uită-te la el ce namilă de om este! Oricum, tipul pare a fi din alt film, completă cealaltă după câteva secunde de tăcere, realizând din propria sa analiză cât de straniu și înfricoșător arăta acel bărbat chiar de la prima vedere din pricina acelei imagini de necizelat, dar și a fizicului său de uriaș.

Îi privi cu atenție statura impozantă, mirându-se de faptul că datorită prezenței lui, scaunul pe care era așezat și masa pe care își sprijinea coatele, păreau atât de mici de parcă era un mobilier destinat copiilor de grădiniță. Bărbatul era neobișnuit de înalt, deținea un trup excesiv de masiv, spatele îi era extrem de mare, pieptul foarte lat, brațele exagerat de dezvoltate, la care li se alăturau niște palme asemenea unui uriaș, iar picioarele lungi și musculoase, ca niște bușteni, abia îi încăpeau pe sub masă. Toate acestea îți lăsau impresia că bărbatul fusese supus la cele mai truditoare munci fizice întreaga sa viață, de ajunse să aibă un asemenea trup cu dimensiuni atât de neobișnuite și impresionante sau că era un gigantic supranatural demn de un personaj dintr-un basm.