Cuvintele din ochii verzi

XXVII - Planuri noi

„Chiar ai trezit fără să știi în mine

Cu-n zâmbet hergheliile de gând

Ce rătăcesc și-acum prin zări străine,

Cu vântu-n coame, viu și galopând” - Aura Popa

***

După circa douăzeci de minute de mers pe jos prin pădurea din spatele casei lui Zoltan, cei doi îl zărise pe acesta printre brazi, la câțiva metri.

— De aici te descurci singurică, îi zise Gabriel, luându-și la revedere de la ea, după ce-i zâmbi încurajator.

Iris îi mulțumi și ea cu un zâmbet dulce și cu o privire caldă, apoi rămase pe loc, ascunsă după un copac și îl privi pe Zoltan călare pe Centaur, cum stătea întins cu totul pe burtă, pe spinarea acestuia, cu brațele încolăcite în jurul gâtului armăsarului. Păreau că cei doi aveau parte de un moment al lor, de o îmbrățișare unică între un om și un cal cum rar îți este dat să vezi.

Ispitită să păstreze acea imagine pentru totdeauna, Iris își scoase telefonul și le făcu o poză chiar înainte ca Zoltan să coboare de pe cal, nu prin lateral cum este normal, ci prin spatele lui, se lăsă pur și simplu să alunece pe crupa calului.

Iar următoarea imagine pe care o văzuse Iris, era la fel de rară și greu de crezut că este reală. Zoltan  își stimulă armăsarul să alerge împreună în slalom printre brazi, ca într-o joacă de copii, de care în mod evident amândoi se bucurau. La un moment dat, de la un simplu semn al lui Zoltan, Centaur se ridică pe picioarele posterioare și rămase în acea poziție secunde bune, impresionând-o cu adevărat pe Iris care continua să le facă poze. El își răsplăti animalul cu ceva de mâncare scos dintr-un săculeț negru pe care îl avea agățat la cureaua pantalonilor săi, după care îl felicită cu o mângâiere pe față și bot, iar Centaur de parcă se bucura asemenea unui copil premiat, începuse să țopăie și să alerge în cerc ca un mânz zburdalnic și plin de energie.

Thor apăruse și el de printre brazi cu un băț mare în gură, pe care i-l puse stăpânului său la picioare. Acesta se aplecă și își felicită câinele smotocindu-l puțin, apoi ridică bățul și îl aruncă cu putere pe deasupra brazilor, iar Thor alergă în căutarea lui imediat lătrând de bucurie.

După fuga lui Thor, joaca dintre Centaur și Zoltan fusese reluată. Acesta din urmă îl îndemnă să alerge din nou împreună, iar armăsarul intră imediat în joaca lui, urmându-l pe Zoltan la fiecare schimbare de direcție, lăsând senzația că de fapt calul este cel care îl aleargă și încearcă să-l prindă. Iar la un moment dat, în clipa în care Zoltan dădea un simplu semnal, cei doi se opreau brusc, urmând apoi alte felicitări și premiul scos din săculeț, după care își reluau alergarea printre copaci, până la următorul semn de oprire. Jocul lor părea mai mult un antrenament pentru Centaur, de care acesta se bucura precum un cățeluș căruia îi acorzi atenția mult tânjită.

Iris privi complet fascinată la joaca lor, fiind impresionată de măreția, puterea și de frumusețea brută a celor două ființe. Frumusețea și eleganța cabalină a lui Centaur nu putea fi contestată de nimeni. Era un armăsar parcă ieșit dintr-o poveste, atât era de frumos și de falnic. Iar frumusețea lui Zoltan definită de o masculinitate pură, dar și înfiorătoare o cucerise de mult timp și acum îi bucura inima văzându-l. Pe lângă faptul că atât armăsarul, cât și bărbatul erau niște exemplare de o mărime impresionante a speciei din care fac parte, că până și culoarea neagră a părului era aceeași, cei doi păreau că împărtășesc același spirit liber și sălbatic, că sunt uniți de ceva unic și doar de ei doi înțeles, că au o lume doar a lor pe care o împart numai cu Thor. O lume compusă dintr-un om singuratic și două necuvântătoare. Observându-i cu atenție, Iris ajunse la concluzia că cei doi chiar se asemănau din multe puncte de vedere. Atât fizic, cât și spiritual îi puteai caracteriza ușor pe amândoi cu aceleași trăsături. De asemenea, rămase impresionată de relația specială pe care era evident că o aveau și de modul în care se înțelegeau și se completau unul pe celălalt.