Cuvintele din ochii verzi

XVI - Îmblânzirea unei mici nărăvașe

„Când mi-am dat seama că totul depinde de mine, m-am liniștit.” - Mahatma Gandhi

***

După ce se învârtise prin preajma rulotei ca un leu în cușcă, neputând să-și stăpânească îngrijorarea că Iris s-ar putea afla și în acea seară, în compania acelui bărbat, Zoltan se hotărâse să coboare prin pădure în oraș și să se ducă în pub-ul de rock, contrar planurilor lui inițiale.

Acolo, așa cum bănuise, studentul de la teologie se afla la masa prietenilor ei, așezat chiar lângă Iris. Zoltan luă loc la bar, ca de obicei, ceruse o votcă și apoi se întoarse să privească din nou către ea.

Iris stătuse cu ochii ațintiți către bar toată seara, în speranța că el va sosi din clipă în clipă, iar în momentul în care Zoltan se răsucise pe scaun, îl zări și ea și se priviră cu intensitate unul pe celălalt.

Dar după doar un moment, privirea ei se schimbă. Îl înfruntă cu acei ochi de tigroaică, în timp ce, dintr-un avânt spontan și fără pic de analiză, se apropie și mai mult de studentul de la teologie, spre încântarea acestuia din urmă și spre uluirea lui Zoltan.

Pitica asta încearcă să mă facă gelos? se întrebă el, fixând-o cu niște ochi năprasnici.

Într-adevăr, Iris părea că îi acordă mult mai multă atenție bărbatului decât în seara precedentă și era evident cum îl urmărește pe Zoltan cu privirea, asigurându-se că o vede și că totodată și înțelege.

Nu durase mult până când Zoltan se simțise scormonit de gelozie, iar furia începuse să-i fiarbă în sânge, văzând jocul ei mârșav. Încercase să o stingă cu două pahare de votcă pe care le băuse pe nerăsuflate, dar fără niciun rezultat. Nu înțelegea, de ce încerca să-l provoace în felul acela? Ce urmărea? Să-l înnebunească și mai mult? Chiar credea că era nevoie și de o asemenea faptă?

Știind că din pricina reacției lui, pe care nu și-o mai putea stăpâni mult timp, lucrurile ar putea ieși urâte sau chiar grave, se hotărâse să o avertizeze și să o facă să conștientizeze că jocul ei poate avea urmări. Îi ceruse barmanului un pix și scrise câteva cuvinte pe un șervețel, apoi i-l dădu lui Thor, care se aflase în tot acest timp tolănit în fața scaunul lui, și îi făcu semn în ce direcție se află destinatarul.

Câinele se strecură discret pe lângă mese și oameni și se duse direct la Iris prin spatele ei, la fel de discret și aproape neobservat. Aceasta se bucură de apariția lui, mai întâi îl mângâie și abia după aceea, surprinsă, luă șervețelul și citi cuvintele scrise pe el:

Dacă vrei să ți-l bag și pe ăsta în spital, atunci continuă să te joci cu nervii mei și se rezolvă numaidecât.

Imediat ce citise, Iris își ridică niște ochi speriați direct la Zoltan, iar el cu o privire crâncenă își confirmă amenințarea. Din acel moment, parcă conștientizându-și și ea însăși imaturitatea cu care se purtase, încetase cu jocul ei, dar cum studentul de la teologie fusese încurajat, își continuă planul de cucerire cu și mai multă încredere în reușita sa.

Nici această situație nu era pe placul lui Zoltan, fapt pentru care începuse să realizeze că dacă el va permite, în cele din urmă, Iris tot va ajunge în brațele altui bărbat, fie acest viitor preot, fie altul, și aceasta chiar sub ochii săi.

Ce dracu' fac, îl las pe așchiuță ăsta să mi-o fure de sub nas, fără să opun nicio rezistență? se întrebă el în gând, revoltat pe propria sa atitudine, delăsare și pasivitate, devenind apoi hotărât că trebuie să facă ceva. Își spusese de nenumărate ori că nu era o soluție bună pentru el să iasă pe acea ușă, însă acum știa că acea ușă era singura lui cale de ieșire ce i se arătase în ultimii trei ani. Ori se salva prin acea cale, cu toate riscurile ei, ori se afunda și mai mult în întunecimea vieții lui și în depresia ce-i conducea viața. După moartea Laurei, nu crezuse nicio secundă că va fi pus într-o asemenea situație, dar acum era conștient că trebuie să accepte ceea ce se întâmpla cu el, ceea ce simțea și schimbarea impusă de destin. Și chiar dacă lucrurile nu se vor dezvolta așa cum el dorește și în cele din urmă o va pierde și pe ea, într-un modă sau altul, măcar să o piardă în luptă, nu prin pasivitate. Întotdeauna luptase ca un spartan pentru ceea ce își dorise, de ce nu ar face și acum la fel? Dar ce aș putea să fac? Cum aș putea să o câștig? După prostiile spuse și nenumăratele dăți în care i-am cerut eu însumi să stea la distanță, este evident că nu are încredere în mine. Orice intenție de-a mea de a mă apropia și chiar dacă i-aș spune tot ceea ce simt, ea va crede că unicul meu scop va fi să ajung între picioarele ei, întocmai cum i-am spus. De aceea a și ales să se îndepărteze. Cum aș putea să-i dovedesc că nu-mi mai doresc doar acest lucru? continuă el să se întrebe în gând, cu privirea în jos, în timp ce sorbea înghițituri mici din paharul cu votcă. Cu răbdare, își răspunse tot el, cu o privire sclipitoare, când realiză că primul lucru pe care trebuie să-l facă este să-i câștige încrederea, iar acest lucru este posibil cu răbdare. Se gândise la tehnica lui în dresarea cailor nărăvași sau în vindecarea celor ce aveau traume provenite de la violențele suferite din partea foștilor stăpâni sau dresori. Tehnică care dăduse roade de fiecare dată, chiar și în cazurile ce păreau imposibile. El fiind un activist convins pentru drepturile animalelor și total împotriva îmblânzirii prin violență, primul lucru pe care îl făcea era să se apropie încet de cal, să stea în preajma lui cât mai mult posibil, la distanța pe care animalul i-o permitea și să reducă distanța treptat, astfel începea să-i câștige încrederea ușor-ușor, animalul să se obișnuiască cu prezența lui și să fie acceptat din ce în ce mai mult, apoi, inevitabil începea să se lege o legătură între cei doi și de acolo lucrurile păreau că vin de la sine. Dar pentru acest rezultat, era nevoie de multă răbdare, iar dacă era necesar va avea aceeași răbdare și în privința lui Iris. Se va apropia de ea încet, fără să se impună și îi va arăta că interesele lui în privința ei se schimbaseră.