Cuvintele din ochii verzi

VI - Bestia cu suflet bun (prima parte)

„Când vei voi să apreciezi pe cineva la justa lui valoare şi să ştii ce fel este, priveşte-l gol: să lepede averea, să lepede onorurile şi celelalte minciuni ale soartei, să dezbrace până şi corpul: priveşte-i sufletul, ce fel e şi cât e de mare; dacă-i mare prin altceva sau prin el însuşi." - Seneca

***

Zoltan ajunse la fabrică încă de la prima oră a primei zile din acea săptămână. Chiar la intrare, era așteptat de Andrei, care îl salută plin de respect și cu o energie bună:

— Bună dimineața, șefu'!

— Bună dimineața, Andrei! Ce-i cu tine așa devreme pe aici? Când te-ai întors?

— Azi de dimineață, dar am venit direct aici pentru că mi-am dat seama că nu vă mai prind la rulotă. M-am gândit că ori ați plecat spre fabrică, ori sunteți în pădure la alergat. Șefu', dar ce ați pățit? De ce aveți mașina așa de murdară? îl întrebă el, când văzuse mașina lui Zoltan atât de plină de noroi, încât nu se mai distingea culoarea neagră de pe ea.

— Ieri când am plecat de la herghelie, l-am ajutat pe un amărât care a rămas blocat cu mașina pe partea aceea de drum stricat dintre sate. Și nu am avut timp să o spăl.

Andrei schiță un zâmbet ascuns la auzul explicațiilor lui Zoltan. Încă o dată i se dovedise că șeful lui, deși încerca mereu să dea impresia de un om dur și rece, în realitate nu era deloc așa. Zoltan ajuta pe oricine, de fapt orice ființă pe care o vedea că are nevoie de ajutorul lui, ca apoi să nu-și asume niciodată acest ajutor oferit. Ori îl trata ca pe o banalitate, de parcă ar fi ceva lipsit de importanță, ori îl punea pe seama altcuiva, a fratelui său de exemplu. Dar Andrei știa adevărul, că doar trăise lângă cei doi frați atâția ani, se afla în slujba lor încă de când puseseră bazele hergheliei, de când aduseseră primul cal, și învățase că tot ceea ce face Zoltan, chiar și eforturile depuse pentru ajutorarea femeilor abuzate și a copiilor orfani din grija părintelui Ghiță, acesta susține mereu că totul se datorează lui Gabriel și că el nu are nici o contribuție și nici un merit. Era conștient că într-adevăr, nu era un om prietenos, iubea singurătatea și atunci când devenea nervos, pentru binele tău, era bine să nu stai prin preajma lui, dar dincolo de toate acestea, avea un suflet bun. Inima ce bătea în corpul acela de colos, era o inimă nobilă, în pofida tuturor aparențelor pe care el însuși se îngrijea să le alimenteze. 

Îl privi cu admirație și cu un vădit respect și îi spuse:

— Mă ocup eu, dacă vreți.

— Mersi! Chiar mi-ai fi de ajutor, pentru că am o zi plină. Poftim! îi zise Zoltan, întinzându-i cheia de la mașină, după care urcase foarte hotărât în biroul doamnei Hortensia.

— Sărut-mâna, mătușă!

— Să trăiești, nepoate drag! Ce faci? Ce-i cu tine atât de dimineață în biroul meu?

— Vreau să mă lămurești cu unele lucruri.

— Ce anume?

— Vreau să îmi povestești când și în ce împrejurări au venit în fabrică Claudia și Iris. În dosarele lor nu sunt lucruri prea lămuritoare.

— De unde până unde curiozitatea asta?

Zoltan îi povestise mătușii sale întâmplarea din ziua de vineri, dar și bănuielile lui, ceea ce-i provocase acesteia o revelație.

— La un moment dat și mie mi s-au părut suspecte unele lucruri, dar niciodată nu m-am dus cu gândul atât de departe. Dar știi că, dacă mă gândesc mai bine, s-ar putea să ai dreptate? Claudia a venit pentru prima dată în firmă pe postul de recepționeră și la un moment dat a venit taică-tu cu ea de mână la mine, să-mi spună că din ziua aceea va ocupa postul de director al creației și că să mă ocup eu de proceduri. Mi s-a părut ciudat, pentru că fata nu dăduse niciun semn că ar avea vreun talent în acest domeniu, nici măcar studii nu avea. În decursul acelui an s-a înscris la facultatea ce a fost plătită de taică-tu, știm amândoi de ce și din ce interese. Acum nici nu știu dacă o mai continuă. Oricum a avut imunitate completă, cât timp tatăl tău s-a aflat la conducere. Așadar, nu mi-am bătut capul pentru că nu puteam să contest sau să schimb nimic.